Migratia, mandatul imperativ si reprezentativitatea

Migratia politica reprezinta o problema a parlamentarismului, in special in tarile cu candidati lipsiti de moralitate.
Multi vehiculeaza ideea de a introduce in lege prevederea ca parlamenentarii care parasesc partidul sa piarda mandatul, idee pe care o sustin si eu.

Adversarii acesti idei sustin ca masura este neconstitutionala, pentru ca incalca prevederea art. 69 alin(2), ca mandatul nu poate fi imperativ, prevedere in concordanta cu recomandarile Comisiei de la Venetia.

Constitutia Romaniei – ARTICOLUL 69
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.

Revocarea mandatului este considerata o forma de sanctiune pentru nerespectarea unui angajament, iar angajamentul este considerat echivalent cu mandatul imperativ.
Alta forma de sanctiune -> consecinta a mandat imperativ este rechemarea alesului in fata electoratului, inainte de terminarea mandatului, practicata in 18 state din SUA.

Cum argumenteaza Comisia de la Venetia se poate vedea la link-ul de mai jos.
REPORT ON THE IMPERATIVE MANDATE AND SIMILAR PRACTICES al EUROPEAN COMMISSION FOR DEMOCRACY THROUGH LAW (VENICE COMMISSION) Strasbourg, 16 June 2009

Sintetizat, materialul raportului exprima urmatoarele opinii.
Istoria este urmatoarea.
1. Originea mandatului imperativ provine din dreptul Roman si s-a mentinut si in epoca medievala. In reprezetarea teritoriala mandatele parlamentarilor erau imperative, alesii erau obligati sa apere interesele comunitatilor care i-au trimis in parlament si puteau fi recehemati daca nu le reprezentau corespunzator.
2. Teoria Liberal Democrata a considerat ca o noua sursa fundamentala pentru mandatul reprezentativ, legitimitatea şi suveranitatea – natiunii.
„chiar dacă va fi ales în circumscripţii locale, reprezentanţii nu reprezintă exclusiv alegătorii lor locali, ci un organism abstract, naţiunea, care este superioara şi diferita de circumscripţile locale.”
3. Edmund Burke a stabilit principiul democraţiei reprezentative şi antagonismul cu mandatul imperativ in discursul in fata electoratului din Bristol.
Burke sustine ca fiecare individ trebuie sa aiba dreptul sa-si sustina opinile, pentru ca parlamentarul nu este un ambasador.

„Parlamentul nu este un congres de ambasadori cu interese diferite şi ostile; in care fiecare trebuie să îşi susţină interesele, în calitate de agent şi avocat, împotriva altor agenţi şi avocaţi, parlamentul este un ansamblu deliberativ al unei naţiuni, cu un singur interes, cel de ansamblu; caz în care, interesele locale, prejudecăţile locale, nu ar trebui să primeze, ci binele general, care rezultă din interesele generale ale întregului. Voi alegeti un membru într-adevăr, dar, atunci când l-ati ales, el nu este membru al Bristol, el este un membru al parlamenului.

Ideea de mai sus argumenteza si de ce parlamentarul ales uninominal nu este reprezentantul colegiului, el este parlamentarul tarii(ns).

Reglementarile actuale ale mandatului imperativ
– In Europa in majoritatea tarilor mandatul imperativ este neconstitutional.
Cu exceptia Ucrainei nici un stat nu are mandate imperative la nivel de parlament.
Germania are o forma de mandat imperativ la nivel de land-uri, voturile fiecărui Land trebuie să fie exprimate ca un bloc si membrii pot fi revalidati.

Relatia mandatelor cu partidele
Migrarea parlamenarilor constituie o problema a fidelitatii parlamentarilor fata de votul electoratului si fata de partidele parlamentare si a stabilitatii lor.
In parlamentele tarilor din Europa au schimbat partidele:
in Italia, in perioada 1996-2001 10% dintre parlamentari
in Duma rusă, între 1993 şi 1995 31% si
in Parlamentul Ceh în 1992-1996 40% dinte alesi parlamentari.

Se recunoaste ca in sistemele electorale proportionale migratia parlamentara poate schimba optiunea electoratului.
Comisia de la Venetia afirma ca nu are preferinte pentru un anumit sistem electoral, dar critica sever sistemul proportional cu lista de partid in care electoratul nu are posibilitatea sa aleaga intre mai multi candidati.
Comisia de la Venetia a criticat sistemul Serbiei de stabilire a ordinii pe lista dupa exprimarea votului, sustinand ca ordonarea listelor trebuie sa fie cunoscuta de electorat inainte de vot, sau ordinea sa fie stabilita de votul electoratului.
Cu alte cuvinte Comisia de la Venetia este adepta a mandatului indepenedent si liber si subordoneaza afilierea parlamentarilor la partide acestui deziderat.

In multe tari non-Europene exista prevederi legale prin care parlamentarii care parasesc partidul pierd mandatul, fiind considerata o protectie a partidelor impotriva „defectiunilor”.
Se observa ca sunt tari in care valoarea respectului pentru un angajament este slaba, tari ca: Nepal, Nigeria, Fiji, Bangladesh, Pakistan, Africa de Sud
In Africa de Sud existau pana in 2009, doua situatii in care parlamentarii isi pastrau mandatul chiar daca paraseau partidul, respectiv daca erau mai mult de 10% dintre parlamentarii partidului respectiv, sau in cazul fuziuni, diviziuni sau subdiviziuni ale partidului initial.

Argumentul Curtii Constituionala din Africa de Sud:

O clauză anti-defecţiune permite unui partid politic sa previna dezertarea membrilor săi, protejandu-se astfel partidul sub a cărei egida au fost aleşi; De asemenea, previne partidele aflate la putere sa ispitieasca membrii partidelor mici sa paraseasca partidul pe a cărui listă au fost aleşi, să se alăture partidului de guvernământ. Dacă acest lucru ar fi posibil, ar putea permite partidului de guvernământ sa obţina majoritate specială, pe care altfel nu ar fi reuşit să o realizeze şi care nu este o reflectare a punctelor de vedere ale electoratului.

In 2009 masura mandatului impertiv din Africa de Sud a fost abrogata.

In Ucraina initial constitutia nu prevedea incetarea mandatului pentru parasirea partidului, dar dupa ce in legislaturile 1998-2002 si 2002-2006 60% dintre parlamentari au schimbat partidul, unii chiar de 10 ori, a fost adoptata o prevedere antimigrare.
Comisia de la Venetia a criticat prompt masura ca fiind „contrara principiului unui mandat liber şi independent” acordat de electorat si in plus sustinand ca se anuleaza rezultatele electorale.
Cu toate criticile Rada Ucraineana a aprobat Art 81 care reglementeaza pierderea mandatului parlamentarului care a nu adera sau se retrage din grupul parlamentar al partidul, sau aliantei de partide care l-a nominalizat.

Concluzile raportului Comisiei de la Venetia
In Europa mandatul imperativ este interzis in majoritatea tarilor, cu execeptia Ucrainei si a Serbiei unde se apropie mai mult de modelul „mandatului administrat de partid” din Africa de Sud si India, cu scopul de a împiedica modificarea masiva a deciziei alegătorilor prin schimbarea partidului.
Tarile care au adoptat pierderea madatului la schimbarea partidului sau grupului parlametar au considerat ca daca principiul reprezentativitatii este in contradictie cu principiul mandatului liber si independent, atunci primul este suveran.
Comisia de la Venetia considera ca, chiar daca scopul urmărit de acest tip de măsuri (de exemplu, prevenirea „vânzarea” de mandate catre plătitorul cel mai generos ) poate fi privit cu simpatie, principiul de bază constituţional care interzice mandatul imperativ sau orice altă formă de pierdere a mandatului politic al reprezentantilor, trebuie să prevaleze ca o piatră de temelie a constituţionalismului democratic european.

Concluzile mele.
Comisia de la Venetia a pornit de la urmatoarele premize:
– Candidatii sunt persoane cu o inalta constinta civica si morala, dedicati binelui public si asupra lor ar fi posibile presiuni de care trebuie protejati pritr-o forma de imunitate similara cu a magistratilor.
– Dezbaterea din parlament are la baza opinile parlamentarilor si nu solutile si argumentele partidelor politice sub a caror sigla au candidat, ceea ce echivaleaza cu contestarea ideii ca parlamentarii ar reprezenta in Parlament partidele politice.

Realitatea din tarile lumii a III – din care face parte si Romania sub aspectul (in)culturii civice si a coruptiei, demonstreaza ca ipoteza onestitatii nu este general valabila si ca alesii lipsiti de moralitate profita de principiul imunitati pentru a-si satisface interesele personale, distorsionand vointa electoratului.

Dilema o reprezinta problema reprezentarii parlamentare.
Cine reprezinta electoratul in parlament, parlamentarul sau partidul?

Comisia de la Venetia nu acorda nici o valoare partidelor politice si priveste pe ales ca pe un reprezentant al electoratului local, desii Burke afirma ca alesul nu mai reprezinta interesele electoratului care l-a votat, ci interesele natiunii.
Daca privim partidele politice ca institutii in relatie de unu-la-unu cu politicile la nivel national si daca votul electoratului este considerat un vot pentru un program politic, atunci parlamentarul trebuie sa fie consecvent cu promisiunile electorale si cu vointa electoratului si implicit a partidului care sustine programul.
Un parlamentar privit ca reprezentant al partidului nu intra in contradictie cu viziunea lui Burke, pentru ca partidul reprezinta un curent politic la nivel national, afirmatie cu care sunt total de acord.
– Pentru Comisia de la Venetia si sustinatorii mandatului liber si independent, opinia individului – a parlamentarului este suverana in raport cu opinile membrilor partidului pe care-l reprezinta.
– Comisia de la Venetia cred ca priveste lucrurile dogmatic si printr-o mentalite depasita, cea a sistemului electoral uninominal in care alesul este considerat reprezentantul direct al electoratului local, iar partidele si programele acestora ca fiind fara relevanta.

Pincipiul mandatului liber si a independentei parlamentarului face ca parlamentarul sa fie reprezentantul proprilor interese, sa nu mai fie reprezentantul intereselor locale si nici ale intereselor de partid – nationale.
– Parlamentarul care se bucura de independenta este „ca bolovanul in panta”.

Sincer, pentru mine raportul Comisie de la Ventia a constituit o dezamagire si sunt in continuare adept al sanctionarii migratiei parlamentare.
– O asemenea autoritate acordata parlamentarului este un atentat la responsabilizare.
– Independenta parlamentarului fata de partidul care l-a nominalizat submineaza realizarea programului din partea partidelor si reprezinta o forma de stimulare a coruptie politice, incurajand cumpararea de mandate postelectoral din partea partidelor cu potenta financiara in general partide aflate la putere.
– Consider ca parlamentarul trebuie sa fie solidar cu programul partidului pentru care a candidat pentru ca partidul este reprezentantul electoaratului in Parlament si responsabil la nivel national in fata acestuia, iar parlamentarul trebuie sa fie reprezenantul/ambasadorul partidului in Parlament.
– Daca partidele sunt „incubatoare de solutii” la problemele societatii, atunci in parlament dezbaterea vizeaza optiunile si argumentele partidelor politice, iar parlamentarii ar trebui sa fie sustinatorii acestor opinii de partid, adica „ambasadori ai partidelor”.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

One Response to Migratia, mandatul imperativ si reprezentativitatea

  1. teonegura says:

    Din pacate, fenomenul acesta al migratiei politice nu doar ca ne caracterizeaza, dar ne si aduce intr-o situatie greu de imaginat pentru cei ce, in urma cu un secol, nu putea concepe o asemenea injosire sau prostituare… Doctrina e un cuvant gol, o paria batuta cu oua in piata publica.

%d blogeri au apreciat asta: