Sanatatea economiilor nationale

Intamplator am dat de un articol foarte bun, pe blog.cluj.info, scris de Marcel Ionescu-Heroiu (absolvent al Facultății de Științe Economice, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut un doctorat în Dezvoltare Regională de la Cornell University din Ithaca, New York și lucrează acum pentru Banca Mondială în Washington).
Autorul trateaza cazul Rosia Montana, dar argumenteaza ca in general, o investitie in extractia minereurilor sau a zacamintelor are efecte negative asupra cresterii economice.
Sunt tratate efectele asupra economiei ale urmatorilor factori:
1. Investitia in minerit – „Boala Olandeza”
2. Mirajul aurului
3. Capitalul uman
Intr-un raspuns la comentarii Marcel Ionescu-Heroiu spune:

Toate teoriile economice moderne (scrise de laureati ai premiului Nobel si economisti cu greutate) sustin ca inovatia, progresul tehnologic endogen, si capitalul uman sunt factorii cheie pentru o economie solida. Mai mult exploatarea resurselor afecteaza, potential grav, sansele unei economii de a creste sanatos.

Articolul trateaza si oportunitatile de dezvoltare ale zonei Rosia Montana.

Am selectat din articolul „Un argument economic împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană”, doar partea despre nocivitatea mineritului asupra economiei, dar merita citit si despre ceilalti factori, sau despre oportunitatile de la Rosia Montana, si raspunsurile la comentarii care completeaza textul.

Despre blestemul resurselor şi Boala Olandeză

Cele două grafice de mai jos înfăţişează performanţa economică a două tipuri de ţări. Pe de o parte sunt ţările care s-au dezvoltat organic, promovând o economie eclectică, competiţie şi inovaţie; pe de altă parte sunt ţările care îşi generează mare parte din venituri din exploatarea resurselor. Dacă pentru prima categorie creşterea economică e predicitbil ascendentă, pentru cea de a doua categorie, economia pare sa fie victimă a hazardului. Asta, cu toate că au pornit de la o bază mult mai înaltă ca cea a ţărilor dezvoltate – Kuweit şi Qatar au avut în 1950 un PIB pe cap de locuitor triplu faţă de SUA, Germania, sau Franţa.

Creştere economică (PIB pe cap de locuitor) în ţări dezvoltate şi ţări dependente de exploatarea resurselor.

Boala olandeza

Boala olandeza

Sursă: Angus Maddison. 2003. The World Economy: Historical Statistics. OECD Publishing

Paradoxul ţarilor care au resurse naturale (şi ca atare venituri substanţiale la buget) dar nu au dezvoltare economică stabilă, este cunoscut în lumea econmică sub termenul de „Boala Olandeză” (în engleză, The Dutch Disease). Termenul s-a născut în 1977 după o analiză a revistei The Economist despre căderea economiei Olandeze în 1959. În acel an, prietenii noştri din Vest au dat peste un substanţial zăcământ de gaze naturale. Bucuroşi nespus că le-a pus Dumnezeu mâna în cap, olandezii s-au pus pe exploatat… şi pe încasat. Banii de pe gaz au început să vină şi să umple visteria statului – aşa cum anticipa toată lumea atunci. Din păcate însă, cum de multe ori se întâmplă în întâmplări de genul ăsta, acesta nu a fost sfârşitul poveştii. La scurt timp după ce au început să încaseze banii de pe gaz, olandezii au observat că celelalte sectoare ale economiei – în special motorul industrial – au avut de suferit. Economia reală a tuşit mai întâi, iar după aceea a început să horcăie. A contractat practic o boală. Ceea ce figurile ilustre de la The Economist au purces să explice în analiza lor, poate fi sumat ca atare: dezvoltarea sustenabilă nu poate fi susţinută cu bani câştigaţi uşor. De altfel, dacă veţi studia politicile de dezvoltare econmică ale statelor dezvoltate, veţi vedea că mai toate pun exploatarea resurselor printre ultimele priorităţi. Multe preferă să conserve resursele pe care le au pentru vremuri cu adevărat grele.

Modul în care Boala Olandeză operează este relativ simplu. Pentru orice ţară, disponibilitatea resurselor este o tentaţie mare. Exploatarea şi vânzarea acestor resurse generează venituri imediate, în surplus faţă de economia reală. Ceea ce însă pare o binecuvântare la prima vedere, este de fapt un blestem bine deghizat.
Surplusul de venit generat peste ce produce economia reală, pune presiuni asupra monedei naţionale, iar o monedă naţională care se apreciază descurajează exporturile. Exploatarea resurselor concurează practic direct cu economia reală. Astfel, fiecare Leu scos din aurul de la Roşia Montană va concura cu Leii generaţi de alte sectoare economice. Problema este că aceste „alte” sectorare economice sunt cele care permit dezvoltarea sustenabilă a României. A doua problemă e că această concurenţă este neloială.

Dacă firmele din economia reală trebuie să concureze unele cu altele pentru angajaţi, contracte, şi capital, companiile miniere scot practic bani din piatră seacă. Veniturile generate de această industrie le permit să atragă oamenii cei mai bine calificaţi de la nivel local, oferindu-le salarii pe care firme din economia reală nu şi le pot permite. De exemplu, o mică fermă nu are cum să concureze cu un gigant din industria minieră.

Se ajunge astfel ca o mare parte a forţei de muncă să fie acaparată într-o industrie care nu generează inovaţie, şi care prin raison-ul ei d’etre nu este sustenabilă. Mai toate oraşele miniere au eşuat în creerea unei baze economice alternative. Salarile oferite de industria minieră atrag mare parte din forţa de muncă locală, şi descurajează iniţiativa privată. Când mina moare, trage de obicei după ea şi oraşul construit în jurul ei.

.

Inainte de ’89, in teorie era o „politica de exploatare rationala a resurselor”, prin care taierile de padure nu trebuiau sa depaseasca cresterea masei lemnoase in aceeasi perioada, pentru a conserva resursele regenerabile. Se vorbea despre exploatarea intensiva (productii mai mari pe aceeasi suprafata sau zacamant) sau extensiva (extinterea exploatarii), sau despre valorificarea superioara a resurselor prin industrializarea si incorporarea lor in produse care inglobau tehnologie avansata. Se spunea ca gazele naturale sunt valorificate superior prin industria de mase plastice, si lemnul prin industrai de mobila. Romania evita sa exporte cherestea desi pretul era bun. Toate aceste politici/strategii si notiuni au disparut din vocabularul si din strategiile partidelor politice, si chiar din dezbaterile din mass-media, ceea ce demonstreaza ca sunt evitate intentionat.
Astazi se vorbeste doar despre investitii, si despre PIB, dar nimeni nu spune ca si prin investitii proaste pot fi irosite fondurile, ca investitile au un randament si ca este o eroare sa apelezi la credite pe care sa le „ingropi” in investitii nerentabile sau cu o rentabilitate mai mica decat dobanda.

Nu am invatat nimic din investitia in Casa Poporului. In periada de criza se investeste in sali de sport, „Catedrala Mantuirii Neamului”, se asfalteaza sosele pe care circula carute si se neglijeaza soselele intens circulate, toate astea pentru ca nu exista o societate civila care sa pretinda performanta, politici rationale si responsabile.
Afirmatia „nu ma intereseaza politica” este etalata cu mandrie, de cei care vor sa demonstreze superioritatea morala, dar afirmatia demonstreaza infantilitatea culturala, sau ascunde o ipocrita manipulare daca este promovata prin media.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

9 Responses to Sanatatea economiilor nationale

  1. he, he…
    am citit și articolul lui Ionescu-Heroiu.
    mult adevăr, dar cu câteva scăpări care alterează radical concluziile.

    resursele materiale sunt un rău necesar.
    de acord, sunt un rău, așa cum argumentează MIH cu multă convingere.
    dar nu putem trece peste caracterul necesar.
    ba mai mult, orice discuție trebuie să pornească de la această caracteristică, nu de la prima.

    da, dezvoltarea sustenabilă e bazată în primul rând pe resursele intangibile (intelectuale), apoi pe cele umane (și mă așteptam ca MIH să facă distincție între aceste două categorii), nu pe cele materiale.
    dar nu poate avea loc fără cele materiale.
    atât sectorul terțiar, cât și cel secundar necesită materiale cu care să opereze.
    dacă nu ți le oferă sectorul primar propriu, le imporți.
    și uneori e mult mai bine să le produci tu, decât să le imporți.
    dacă nu produci materiale și nu-ți mai permiți să le imporți, sectoarele secundar și terțiar stau degeaba, așa că degeaba le consideri tu mai grase și mai frumoase decât cel primar.

    în acest moment, prețul aurului e foarte mare, enorm (în comparație cu cel de acum câțiva ani).
    o consecință este un cost de penurie uriaș al acestui material, care s-ar putea să justifice economic activitatea de la Roșia Montană.
    bun, știu că MIH consideră că aurul nu prea folosește la nimic:
    « Nu prea există, de exemplu, industrii care să folosească aurul în procese tehnologice, iar singurii furnizori de care au nevoie asemenea exploatări sunt producătorii de dinamită. »
    dar poate că nu e chiar așa cum spune domnia sa.
    poate că afirmația e falsă, ori poate că, indiferent de valoarea sa de adevăr, este irelevantă.
    poate că aurul are o altă importanță decât cea tehnologică – oare de ce o țară oarecare are rezerve naționale de aur?
    apoi, aurul e folosit de industria bijuteriilor – chiar o fi de neglijat această industrie?
    mai ales într-o țară în care există o comunitate romă foarte numeroasă, deci o cerere uriașă de obiecte din aur?
    și, last-but-not-least, aurul este utilizat în câteva industrii moderne, fix dintre cele mari consumatoare de capital uman.
    tot ceea ce înseamnă calculator, incluzând telefonul mobil și rețeaua internet (în sens fizic), conține aur.
    Nokia, de exemplu, folosește aur, iar această firmă este principalul contributor la bugetul României – oare n-ar avea România de câștigat dacă Nokia ar avea acces la un aur mai ieftin? (e o întrebare, nu un răspuns)

    o analiză se face ținând seama de toate elementele, nu doar de cele care să-și susțină punctul de vedere personal.
    o analiză se face neutru, nu tendențios.
    o analiză se face rațional, nu emoțional.
    o analiză corectă nu se face prin astfel de afirmații:
    « O economie veritabilă este suma oamenilor din care este alcătuită, nu suma resurselor naturale pe care le deţine. »
    da, asta merge ca maximă, ca figură de stil, ca mod caricatural în care să exprimi ceva adevărat.
    dar nu este adevărată luată ad-litteram.
    iar autorul o folosește în acel articol exact așa, ad-litteram.

    bun, nu vreau deloc să descalific articolul lui MIH.
    are părțile lui (foarte) bune, părți care acoperă peste 90% din material.
    dar are și scăpări care, repet, alterează ansamblul.
    una peste alta, nu este decât o încercare de a îmbrăca într-o haină științifică o poziție personală cu substrat emoțional.

    • Deceneu says:

      Marcel Ionescu-Heroiu a recunoscut ca este subiectiv referitor la Rosia Montana, dar subiectivitatea lui nu anuleaza argumentele de ordin general preluate de la NYT in legatura cu resursele. Sigur e bine daca ai resurse si daca ai agricultura, pentru ca nu mai esti nevoit sa importi minereuri si alimente, dar efectul „boala Olandeza” sustine ca resursele minerale sunt ca „sarea in bucate”, daca pui prea multa, mancarea nu mai este comestibila.

      dezvoltarea sustenabilă ..nu poate avea loc fără cele materiale.

      Dezvoltarea economica poate fi realizara si fara resurse materiale proprii, pentru ca poti sa le importi, sau poti produce altceva si sa participi la diviziunea muncii. Japonia nu are petrol, si nici bogatii minerale dar s-a dezvoltat si confirma afirmatia ca: « O economie veritabilă este suma oamenilor din care este alcătuită, nu suma resurselor naturale pe care le deţine. »
      Eu as spune ca o economie veritabila este rezultatul culturii, a solidaritatii umane si a moralitatii.
      „O natiune nu pote fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o inalta forta morala. Aceasta forta regenereaza.” (H. Heine)

  2. Teo Negură says:

    Habar nu aveam de boala olandeza, uite asta chiar e o sursa utila, ma bucur ca am mai invatat ceva. Pe mine ma intristeaza cinismul si nepasarea nu doar pentru argumentele economice, pragmatice, pe care orice om cu scaun la cap le-ar putea aduce oricand in discutie, dar si dispretul fata de ecosistem, fata de sanatatea unor oameni sau pamanturi…

    • Deceneu says:

      Si sa stergi vestigile istorice pentru un pumn de arginti, este o crima monstruasa.
      Altii se mandresc cu niste blocuri de piatra si noi distrugem galerii miniere din epoca romana.

  3. „Pe de o parte sunt ţările care s-au dezvoltat organic, promovând o economie eclectică, competiţie şi inovaţie; pe de altă parte sunt ţările care îşi generează mare parte din venituri din exploatarea resurselor”
    Pe de o parte avem economiile de manufactura, de cealalta parte avem economiile de colonii care se bazeaza pe exploatarea resurselor. Nu este de mirare ca primele economii au succes, stiindu-se ca produsele finite sint mai profitabile decat materia prima. Sintem o semicolonie

    • Deceneu says:

      „Sintem o semicolonie” si ne indreptam spre colonie.

      • nelucraciun says:

        Dupa mine nivelul exploatarii resurselor este departe de a fi critic in Romania. Este inca foarte mult loc. Numai sa fie ce exploata. Bag aici si resursele regenerabile, inclusiv agricultura.
        Problema mare este alta, este lipsa ofertei de munca. Iar munca, cata exista, alimenteaza in general branduri straine. Deservim, cu preturi infime, pe orizontala, marea industrie occidentala. Ei iau grosul. Noi firimiturile. Spunea cineva ca un automobil se monteaza, astazi, in cateva minute. Dar cata munca pentru extractia materiei prime, pentru semifabricare, pentru productia componentelor! Iar castigul este invers proportional cu munca. Conteaza brandul. Iar un brand se formeaza in generatii…sunt si unele exceptii, precum Apple, Microsoft, etc.
        Boala olandeza nu are cum sa se manifeste la nivelul Romaniei. Pentru ca, exceptand potentialul agricol, resursele sunt foarte limitate. Nici pe departe nu ne putem compara cu marii producatori de materii prime, indiferent din ce domeniu.

        • Deceneu says:

          Fenomenul s-a manifestat si in Romania dupa 89.
          Veniturile din privatizari, din petrol, gaze, energie si lemn orientate spre consum (salarii, ajutoare sociale, somaj si pensii) nu sunt de neglijat, si impreuna cu creditele au facut ca economia sa renunte la industria usoara si agricultura pentru ca era mai rentabil sa cumperi din import decat sa produci.
          Asta a facut ca agricultura sa fie lasata in paragina si industria usoara abandonata.

        • nelucraciun says:

          De acord ]n ceea ce priveste veniturile din privatizari. Dar s-a cam terminat cu astea. Ramane pamantul arabil pe care Basescu & comp. ne vor obliga sa-l vindem pe nimic.

%d blogeri au apreciat asta: