Democratie si oligarhie

Sistemul de putere mondial si cel romanesc au multe similitudini in ce priveste cauzele crizei si solutile.
Cauza crizei este slaba sau slabirea democratiei, care a permis confiscarea puterii de catre marele capital.
Efectul a fost o polarizare excesiva prin concentrarea avutiei in sectorul financiar-bancar, al asigurarilor, si tezaurizarea veniturilor prin investirea lor in imobiliare in special in terenuri.
Bogatii lumii si-au orientat profiturile spre acumulare, sectorul IMM-urile s-a redus si ritmul evolutiei a scazut.
In occident bancile au devenit foarte mari si au impus un regim legislativ prin care riscurile afacerilor lor au fost reduse la zero. Cand riscul sectorului privat a crescut, au solicitat si au obtinut garantii guvernamentale sau imprumuturi prin care statul a subventionat si au mentinut in viata sectoarele vulnerabile. Asa au transferat pierderile lor la stat si au fost suportate de populatie.
Au fost finantate obiective de infrastructura garantate si achitate de stat din impozitare, investitii cu rata de rentabilitate si de recuperare scazuta.
Sunt numeroase instrumente si „inginerii” financiare care deturneaza fonduri importante de la productie spre bulele financiare. Practic sistemul financiar bancar a orientat un mare volum de resurse spre speculati financiare prin care au creeat bule si au imbogatit pe cei de la putere, care le-au fost parteneri in afaceri. Acestia in loc sa le investeasca in procese de productie si in cercetare, au tezaurizat fondurile in imobiliare, in terenuri ducand la o crestere artificiala a valorii acestora.

Un studiu efectuat de Universitatea din Zurich a fost realizat asupra a 43.060. de corporații multinaționale și a permis configurarea unei rețele compusă de 1.318 companii, ce reprezintă „inima” economiei globale.
Studiul arată că 147 de companii formează o „super-entitate” care controlează 40% din toți banii multinaționalelor din întreaga lume.
Majoritatea este reprezentată de bănci iar printre primele 20 se numără nume precum Barclays și Goldman Sachs.
Partea interesantă abia acum vine: rețeaua este atât de fragilă încât este predispusă colapsului, spun elvețienii,..
Descoperire: Rețeaua care stăpânește lumea – Capital -Valentin Vioreanu

De ce a fost posibila si cum s-a produs polarizarea in Romania?
Polarizarea a fost posibila pentru ca nu functioneaza democratia si cei de la putere stiau ca nu exista o forta capabila sa-i inlature de la putere, societatea fiind fara instrumente media, fara justitie si lipsita de organizare.
Polarizarea in Romania s-a produs pe fondul absentei implicarii cetatenilor, al transparentei si al democratiei, prin privatizari si contracte cu statul cu societatile, regiile si companiile de stat.
Pierderile imprumuturilor persoanelor fizice si juridice din sistemul bancar romanesc au fost preluate la datoria publica inainte de privatizarea sau falimentarea bancilor.
Bancile straine au creeat in Romania „bula imobiliara” si cand sa se sparga au intervenit pe langa autoritati sa ia imprumut ca sa mentina nivelul de trai artificial ridicat, printr-un curs scazut, si astfel au transferat pierderile bancilor la statul roman.
Sectorul bancar privat a jucat rol de „colector” de venituri, venituri care au fost externalizate si cetatenii pauperizati pentru multi ani. Romanii au platit dobanzi astronomice tocmai pentru ca bancile au considerat ca suntem o tara cu risc ridicat. Practic daca toti romanii isi achita ratele si dobanzile, bancile vor extrage din Romania cel mai mare profit cu o rata de peste 12%, spre deosebire de investitile in occident unde rata a fost de 3-5%. Daca romanii nu vor achita atunci profitul bancilor se va reduce, dar ele nu vor fi pe pierderi daca se ia in calcul intreaga perioada.
Legea asigurarii locuintelor este o alta metodea de dirijare a veniturilor si profiturilor spre sectorul financiar-bancar, lege sustinuta de guvernanti. Nimeni nu a calculat la ce sume se ridica veniturile si la ce sume sunt daunele provocate de accidente: incendii, inundatii etc… Cu siguranta societatile de profil nu vor avea pierderi, dar sumele utilizate pentru asigurari diminueaza consumul si investitile.
Lipsa de democratie si de transparenta a permis guvernantilor sa ia asemenea decizii catastrofale pentru romani pe termen lung.

Acum cad exista riscul unei prabusirii cu efect de domino, se discuta cum sa preintampine dezastrul.
Sunt doua solutii: una prin care criza e platita in mare parte de cei bogati si a doua si cea mai probabila criza sa fie suportata numai de saraci. Prima solutie presupune ca bancile sa se prabuseasca si economiile din depozite sa se topeasca, afectand mai puternic pe cei care au depozite si titluri de valoare. Prin aceasta metoda se reduce polarizarea si se mentine baza sanatoasa a economiei. A doua solutie, guvernele sa faca infuzii masive de fonduri generand inflatie si o reducere a nivelului de trai generalizata, solutie care mareste polarizarea, prelungeste si agraveaza boala.

Discutia de la UE este de fapt o lupta pentru cine si cat sa suporte din efectele crizei.
Bancile sustin ca guvenele sa aloce fonduri suplimentare pentru ca sa salveze portofoliu clientilor lor.
Injectia de sume in sistemul bancar, are ca efect reducerea nivelul de trai al populatiei prin: reducerea cheltuielile guvernamentale si/sau generarea de moneda si inflatie. Masura accentueaza polarizarea dar nu stimuleaza economia, pentru ca bancherii nu investesc in afaceri. Ei imprumuta statul si statul face investitii cu valoare adaugata mica.
Incetinirea cresterii economice s-a datorat deplasarii avutiei spre sectorul bancar, in detrimentul clasei mijlocii, ori solutia bancara presupune mentinerea tendintei.
In cazul Greciei bancile au acceptat pierderi de 20%, dar unii sustin ca ele ar trebui sa suporte o pierde de 50% pentru creditele fara acoperire acordate Greciei.
Tarile din sudul Europei si Austria sustin solutia bancilor, de suplimentare a fondurilor de ajutorare pentru ca ele sunt beneficiare, pe cand Germania si tarile nordice care sunt contributoare, au retineri si vor ca sectorul privat (bancile) sa suporte mai mult, si simultan cu alocarea de fonduri sa se introduca si masuri de reforma, de austeritate, de disciplina financiara, de moderare a consumului in special al statului.

Tarile nordice incearca sa aplice ce am scris de mai multe ori, respectiv sa rezolve fenomenul, sa corecteze cauzele care au dus la criza financiara si economica.
Tarile din sudul Europei nu vor sa adopte masuri de austeritate. Ele pretind doar sa fie ajutate sa treaca peste criza si santajeaza cu riscul de contaminare a eventualelor revolte. Din pacate „bula” creste daca nu se reorienteaza investitile, de la investitii guvernamentale spre IMM-uri, pentru a marii productia. Nu poti consuma la nesfarsit mai mult decat produci.
Tarile din sudul Europei vor sa aplice politica FMI din Romania anilor 2009-2010, sa mentina consumul cu sprijin extern. Se vede unde-i Romania dupa doi ani de injectie de fonduri si fara reforme. Este in situatia de a plati o datorie mai mare decat cea din 2008, in conditile in care economia nu produce mai mult, pentru ca nu s-au stimulat IMM-urile, tocmai sectorul pentru care se spunea ca se ia imprumutul din 2009.

In mod normal bancile ar trebui sa suporte costurile pentru ca ele au acordat credite fara sa faca o estimare realista a riscurilor. Ca orice investitie cu riscuri suporti consecintele. Asta ar face ca bogatii care detin peste 90% din avutie sa suporte pierderi masive.
Problema este ca tocmai acesti magnati controleaza pe guvernanti.
Lăcomia și alte mituri ale succesului- Andy Lupu – Capital

Stiglitz arată că cei mai puternici și bogați dintre puternicii și bogații Americii, adică acel 1%, impun politicienii și funcționarii superiori la toate nivelurile: național, de stat și local. Ei reprezintă la rândul lor tot cam 1% din populație. Și ca cercul bani-putere-bani să se închidă elegant, politicienii iau decizii care avantajează tot 1% din populație. Acesta este sfârșitul visului american.

Am vazut cum Basescu s-a dus la Viena cu ideile lui si s-a intors cu ideile bancherilor, adoptand cea mai proasta solutie pentru Romania, indatorarea pentru mentinerea nivelului de trai si a cursului de schimb.

“Apreciem ca statul român nu are obligatia de a se împrumuta pentru a substitui obligatiile bancilor-mama, care au actionariatul majoritar în bancile din România.”

“Primul obiectiv al deplasarii este vizita la sediul Bancii Europene de Investitii, întâlnire cu presedintele, vicepresedintele si resposabilii pentru Europa de Est. Principalele obiective ale discutiei vor fi legate de accelerarea finantarii programelor de infrastructura, finanatarea componentei autohtone a sumelor alocate de UE pentru programele din România, creditul acordat de BEI companiilor Ford si Renault, la ambele fiind necesara garantia guvernului si vom avea discutii despre sectorul bancar românesc pentru care solicitam finantare în vederea finantarii IMM-urilor”,

Si in alte tari europene guvernele sunt la mana bacherilor. Tarile in care bancherii nu detin o mare influenta nu vor sustine politici de salvare a tarilor cu datorii, pe cand cele care promoveaza interesele bancare vor sustine majorara contributilor la fondul de salvgardare fara conditionari de austeritate.

Guvernele sunt „intre ciocan si nicovala”, intre magnati si cetateni.
Daca austeritatea se instaleaza prea rapid ei pierd puterea in urma revoltelor populare.
Daca nu iau masuri in interesul potentatilor risca sa piarda puterea prin mijloace pasnice.
Confruntarea de la Bruxelles din aceste zile este intre reprezentantii democratiei si ai oligarhiei.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

3 Responses to Democratie si oligarhie

  1. Ștefan A. says:

    Cind a fost permisa finantarea politicii de catre societati , firme , companii, a fost pusa prima piatra a indepartarii intereselor clasei politice fata de interesele cetatenilor .
    O firma (persoana juritica) nu voteaza prin definitie . Un cetatean (persoana fizica ) voteaza .
    Deci , interesele private a unor firme , au devenit mai atragatoare , importante decit cele ale cetatenilor . Cu amplificarea in timp a acestei divergente .
    E ceva timp ca oligarhia decide tot aplicind prin interpusii decizile . Care interpusi sint finantati din greu si numiti in limbajul comun oameni politici sau partide .
    Unde aceasta simbioza intre politic si oligarhie e mai mare si problemele de rezolvat sint mai dramatice . Cum bine scris in articol , tarile din sud sau popular numite PIIGS .
    Aceleasi efecte si in Romania unde partidele se finanteaza puternic si ocult nu din cotizatile , donatile cetatenilor ci preponderent din banii firmelor care in schimbul finantarii primesc contracte „cu dedicatie ” . Ca urmare , decalajul sarac bogat se amplifica cantitativ dar si calitativ . Cu o scadere continua a nivelului de trai a majoritatii in schimbul crestrii avutiei unei minoritati .

    • Deceneu says:

      Regretatul Ion Ratiu a stiut ce spune cand a afirmat ca ar fi bine ca partidele politice sa fie finantate de la buget ca sa nu intre sub influenta marelui cappital. Probabil avea in vedere fenomenul din lumea occidentala.
      FSN-ul s-a opus in mod populist, afirmand ca de ce sa finantezi partidele si politicenii care „dorm” in Parlament. Pentru ei Parlamentul si partidele politice sunt „cancerul” vietii politice.
      Sigur ca le-ar vrea demolate sau cum scrie Catalin Avramescu in Democratia fara partide, ca „partidele ar trebui eliminate complet ca institutii ale puterii” si sa fie asa ca niste „asociatii ale cultivatorilor de telina”.

  2. Iulian says:

    „confiscarea puterii de catre marele capital”
    A fost oare vreodata altfel?
    Se poate putere fara finante?
    Cu ce sa hranesti armatele,cu ce sa construiesti flote?
    Cu puterea gandului?!!

%d blogeri au apreciat asta: