De la dictatura la oligarhie

Majoritatea suntem de acord ca Romania merge intr-o directie gresita.
In anii ’90 I Iliescu ne spunea ca si-ar dori adoptarea modelul de socialism „suedez” (nu insa si monarhia).

Care-i directia gresita in care ne indreptam?
Daca analizam ce se intampla in Romania constatam ca ne indreptam spre un model social latino-american sau rusesc, o forma de oligarhie.
Fosta conducere comunista impreuna cu aparatul de represiune, dupa ’90, au inceput sa acapareze economia si sa dea nastere la oligarhie.

Oligarhia reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Oligarhia reprezintă o formă de guvernământ în care cea mai mare, sau întreaga putere politică este deținută de un mic segment al societății, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii, segment care se caracterizează fie prin avuție, înrudire, putere militară sau influență politică. Cuvântul își are rădăcinile în limba greacă și provine din ‘oligo’ – puțini și ‘arkhos’ – a conduce.
..
În mod tradițional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ale căror copii sunt formați pentru a deveni moștenitorii acestei puteri. În contrast cu aristocrația, forma de guvernământ în care „cei mai buni” dețin puterea, oligarhia reprezintă adeseori o manifestare a puterii exprimată în mod nedemocratic, în care personalitățile-cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice.

O societate poate deveni o oligarhie într-un anumit moment al evoluției ei printr-un mecanism de acumulare graduală și netransparentă de mijloace economice de către un grup restrâns de indivizi.
Oligarhia are tendința de a-și crea structuri suprastatale, și nu poate funcționa în absența unui control strict al justiției.Ecuația oligarhiei include în mod obligatoriu: infiltrarea politică, controlul mass-media, accesul privilegiat la resursele energetice și îmblânzirea justiției

Definitia oligarhiei se regaseste in fenomenul din perioada postdecembrista a Romaniei.
Intr-un studiu despre trecerea de la dictatura la democratie Gene Sharp avertiza:

Aristotel avertiza cu mult timp în urmă că „ … o tiranie se poate transforma în altă tiranie …”
Există numeroase dovezi istorice în diverse ţări, ca Franţa (iacobinii şi Napoleon), Rusia(bolşevicii), Iran (ayatollahul), Birmania (SLORC – Consiliul de Stat pentru Restaurarea Legii şi a Ordinii), potrivit cărora prăbuşirea unui regim opresiv va fi văzută de unele persoane şi grupuri drept o simplă oportunitate de a deveni noii stăpâni. Motivele lor pot varia, însă rezultatele sunt de obicei cam aceleaşi. Noua dictatură poate fi şi mai crâncenă decât cea anterioară. Chiar înainte de prăbuşirea regimului, membrii vechiului sistem pot încerca să pună capăt luptei pentru democraţie, înscenând o lovitură de stat pentru a anticipa victoria rezistenţei populare. Ei ar putea proclama lichidarea dictaturii, urmărind de fapt doar să impună un nou model mai mult sau mai puţin „renovat” al celui anterior.

Cam asta s-a intamplat in Romania. Evenimentele din ’89 au fost deturnate spre o democratie aparenta, cu institutii democratice dar partial functionale.
Proiectul a fost sa transforme fostii stapani in viitorii proprietari ai tarii, si daca nu se poate sa preia activele in proprietate, cel putin sa se aleaga cu un comision din vanzarea acestora. A fost blocat si limitat accesul partidelor istorice la putere, si in final eliminarea lor din viata politica.
S-au adoptat conditii dificil de indeplinit pentru inscrierea de noi partide si s-a introdus pragul electoral, pentru a elimina partidele mici, si a nu permite accesul la putere a eventualelor formatiuni nou infiintate.

Privatizarea a fost pervertita, in sensul ca in loc sa se privatizeze catre populatie in proportie de 100%, societatile concurentiale comerciale din: alimentatie publica si turism, comert, industria usoara si cooperatie, s-au privatizat 30% din tot ce era industrie.
De ce s-a adoptata aceasta solutie? Pentru ca actionariatul privat sa nu aiba dreptul de a decide cine sa participe la conducerea firmelor si sa controleze activitatea managerilor. A doua solutie in aceeasi directie a anihilarii actionariatului privat, a fost subscrierea de cupoane la Fondul Proprietati Private la valoarea nominala, in loc sa se faca o subscriere la societati comerciale, prin bursa de valori, ca in Cehia, la valoarea de piata.

Economia a ramas una concentrata si condusa centralizat de fostii profitori ai regimului comunist.
Societati ca ONT Litoral sau ONT Carpati, care puteau fi divizate sa se creeze concurenta, au fost mentinute ca societati cu statut de monopol local. Acelasi lucru cu societati comerciale profilate pe alimente, confectii sau incaltaminte, care la nivel de oras aveau monopol. Au fost pastrate si s-au inchiriat spatile detinute, pana cand ele au disparut de pe piata. Cine a inchiriat si vandut activele acestor societati comerciale? Functionarii statului, sau cei numiti de putere in conducerea Fondurilor FPP si FPS, impreuna cu membrii consililor de administratie numiti de aceeasi functionari de la putere.
– Padurile au fost si sunt defrisate, desi se afla in adminstrarea Regiei Nationala a Padurilor. Sunt defrisate de firme cu sediul in Bucuresti si cu acordul primarilor din teritoriu, care primesc dispozitii pe linie de partid ca in „epoca de trista amintire”.
– Carierele si balastierele s-au oferti clientelar de catre Regia Nationala a Apelor si in perioada boomului imobiliar a fost o afacere rentabila.
– Drumurile au atras de la buget sume uriase prin CNADR, care adminstreaza sosele prin toata tara.
– S-au mentinut regii sau companii in domenile: transporturilor nationale sau locale, CFR, admnistrarii Deltei Dunarii, a locuintelor, canalizarii si a aprovizionarii cu apa, a terenurilor (prin Adminstrarea Domenilor Statului), a petrolului si gazelor, energiei si exploatarilor miniere etc..
In toate domenile enumerate mai sus si in multe altele, cetatenii nu au avut nici o posibilitate sa intervina in decizia manageriala, sau in privatizare. Totul s-a hotarat la Bucuresti de un grup restrans de indivizi necunoscuti, intr-un proces lipsit de transparenta. Piata nu a reusit sa se impuna pentru ca economia a ramas centralizata si dirijata de la Bucuresti, si firmele „nerentabile” privatizate si demolate.

Partidele politice au devenit SRL-uri
Fenomenul de anihilare si compromitere a partidelor politice a fost continuu si odata cu el s-a incercat si compromiterea parlamentului, pentru ca un parlament fara intitative legislative in interesul cetetenilor este un parlament compromis. In partide a fost creeata o atmosfera de debandada si nu s-au pus in discutie niciodata teme importante, de proiecte locale sau de programe nationale. Candidatii au fost decisi de conducere, si rolul membrilor a fost strict de lipirea de afise si de participare la mitinguri de campanie. Lipsa dezbaterilor a creeat sentimentul inutilitatii, care a facut ca partidele sa se depopuleze, in special de persoane cu protential intelectuala si fara pretentii la functii, si partidele au ramas cu un numar mic de oportunisti. Procesul a fost unul constient intretinut, in toate partidele politice.

ONG-urile s-au „cumintit” – reducandu-si actiunile la trambulina pentru lideri, cateva sondaje de opinie, observarea alegerilor si intalniri cu elevii pentru culturalizare. In ONG-uri nu se organizeaza dezbateri dupa un program discutat si aprobat. De fapt ONG-urile nici nu incearca sa atraga membrii. Daca cineva vrea sa se inscrie intr-un ONG este privit cu suspiciune. Se considera ca este ori „infiltrat” de cineva, ori „deraiat” de la normalitate. ONG-uri au activitate strict cat sa atraga ceva fonduri din occident. Practic ONG-urile cu caracter politic au „inghetat”.

Toate cele de mai sus arata un proces de degradare si de compromitere a democratiei, democratie care de fapt nu a functionat niciodata, dar acum conducerea politica a castigat o incredere care o face sa devina aroganta, pentru ca si-a adjudecat puterea economica si a „curatat” spectrul politic de concurenta.

In lucrarea amintita Gene Sharp spune ca:

Pericolul unei noi dictaturi
Din păcate, trecutul se mai află cu noi. Problema dictaturilor are rădăcini adânci.Oamenii multor ţări au cunoscut decenii sau chiar secole de opresiune, de provenienţă fie internă, fie externă. Frecvent, supunerea necondiţionată faţă de persoanele şi guvernanţii,deţinători ai autorităţii, a fost inoculată vreme îndelungată. În cazuri extreme, instituţiile sociale, politice, economice şi chiar religioase ale societăţii – aflate în afara controlului statului – au fost intenţionat slăbite, subordonate sau chiar înlocuite de instituţii noi, aservite regimului, folosite de stat sau de partidul aflat la putere în scopul de a controla societatea.Populaţia era adeseori atomizată (transformată într-o masă de indivizi izolaţi), fiind incapabilăde a-şi uni eforturile pentru câştigarea libertăţii, de a se încrede unul în altul sau chiar de aacţiona din proprie iniţiativă.Rezultatul este previzibil: poporul devine slab, lipsit de încredere în sine şi inapt de a opune rezistenţă. Oamenii sunt adesea prea speriaţi pentru a-şi declara ura faţă de dictatură şisetea de libertate, chiar şi în familie sau printre prieteni. Oamenii sunt adesea prea înspăimântaţi pentru a se gândi în mod serios la vreo împotrivire publică. Oricum, care ar fi rostul? Dimpotrivă, ei înfruntă suferinţele neavând niciun scop şi acceptă un viitor fără speranţă.

De la tiranie ne indreptam spre oligarhie si in final aceasta nu rezista deoarece „saracimea este inlaturata de la putere si guvernamantul se prabuseste sub presiunea nemultuitilor” dupa cum afirma Platon.

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

21 Responses to De la dictatura la oligarhie

  1. nelucraciun spune:

    Eu cred ca oamenii nu sunt speriati ca sa se mai opuna dictaturii. De fapt dictatura, daca exista, este una „originala”, generata de contrarevolutia comunistoido-fanariotarda.
    Oamenii, pur si simplu, aleg calea cea mai usoara, a exodului, pentru ca se poate. Asta va duce la disparitia poporului roman, asa cum il stim acum, dar, posibil, si a ceea ce dvs. numiti oligarhie iar eu contrarevolutie.
    O oligarhie se naste in timp, astia descind direct din structurile liniei a doua a partidului comunist, din rezerva de cadre, din structurile securiste, toate astea in alianta cu golanimea fanariotarda damboviteana.
    Revolutia adevarata a durat cateva zile, la Timisoara. La Bucuresti a fost suprimata din fasa de contrarevolutie.

    • Deceneu spune:

      Da, la Timisoara a fost revolutie si la Bucuresti preluarea puterii prin puci si salvarea nomenclaturii. Oamenii nu protesteaza pentru ca nu cred in sansa reusitei.
      Au nevoie de un proiect detaliat care sa-i convinga ca e posibila o schimbare si o deteriorare a nivelului de trai care sa-i indigneze.
      O sa vina si ziua respectiva.

      • nelucraciun spune:

        Sa va auda Dumnezeu!
        Dar eu sunt sceptic. Priviti in jurul nostru: din Pind si pana in Carpatii Padurosi, romanii de la marginea romanitatii au cam disparut. Unii nu mai au nici macar nume.
        Ma tem ca a venit si randul celor din Romania si celor din R. Moldova. E pe rol un destin pentru schimbarea caruia nu am facut nimic!

  2. Teo Negură spune:

    Oligarhia, spre deosebire de dictatura, nu mai are culoare politica, adica o are, dar nu ideologic, ci materialist, de conjunctura, asa cred eu…
    Sarbatori frumoase, prietene Deceneu!

    • Deceneu spune:

      Corect. Culorile politice sunt doar acolo unde exista competitie pentru putere intre partide.
      Unde-i oligarhie, competitia a incetat, si odata cu disparitia ei si dispar si „culorile politice”.

  3. Bibliotecaru spune:

    Cineva mi-a spus astăzi că este o utopie să crezi că se poate ajunge la normalitate. Deşi este în mod evident o fisură logică în această afirmaţie, nu am reuşit să găsesc exact unde anume este ea.

    • Deceneu spune:

      Haide sa gasim normalitatea si apoi calea spre ea!

      • Bibliotecaru spune:

        Păi de ce nu spuneţi?😀
        Ce anume aţi dori să ştiţi despre normalitate?

        • Deceneu spune:

          Sa stim cum arata?
          Pesedintele si clasa politica o vad intr-un fel pe care numai ei o stiu, si nu vor sa ne spuna si noua.
          Nu vedeti ca nu se disctuta despre obiective de viitor, cum va arata ele si ce trebuie sa face sa ajungem la respectivele obiective?

        • Bibliotecaru spune:

          Pot începe cu descrierea transmiterii voinţei politice a cetăţenilor în voinţă politică parlamentară… practic stâlpul de bază al democraţiei.

          Constituţia nu instituţie cu o calitate superioară membri de partid. În constituţie se vorbeşte astfel:
          „ARTICOLUL 8 – Pluralismul si partidele politice
          (1) Pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.
          (2) Partidele politice se constituie si isi desfasoara activitatea in conditiile legii. Ele contribuie la definirea si la exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept si principiile democratiei.”

          Observaţi că în constituţie nu se vorbeşte despre mai multe partide, respectiv de pluripartidism, ci despre pluralismul în societatea românească. Partidele politice nu au alt rol decât de a aduna mai mulţi cetăţeni cu o voinţă politică asemănătoare (şi acest „asemănător” este definit de programul politic cu care partidul se înscrie la tribunal şi statutul cu care partidul se înscrie la tribunal). Un partid politic are deci „Puterea” politică obţinută din suma voinţei politice a membrilor săi, nici mai mult şi nici mai puţin. Partidul adună deci voinţa politică a membrilor săi, o concentrează, o rafinează şi o exprimă mai eficient decât ar exprima-o fiecare dintre membri individual.

          Cum trebuie să se facă asta? Trebuie să se facă respectând suveranitatea naţională, adică partidele nu trebuie să se substituie cetăţenilor. Trebuie să se facă respectând ordinea de drept, respectiv sistemul instituţional clădit în jurul Constituţiei. Trebuie să se facă respectând principiilor democraţiei, adică poporul ia hotărârea şi aleşii execută.

          Şi acum ajungem la subiect, cum anume se transmite voinţa politică a cetăţeanului în voinţă politică parlamentară… respectiv, prin activitatea reprezentaţilor, la actul de legiferare.

          Voi reveni cu amănunte… dacă vi se pare interesant. Este destul de mult de scris… şi nu aş vrea să fac un asemenea efort dacă nu vă interesează.

        • Bibliotecaru spune:

          Stimate domn,
          Constituţia nu vorbeşte despre pluripartidism, după cum deja am subliniat, Constituţia vorbeşte despre „pluralismul în societate”. Pluripartidismul este o consecinţă a pluralismului în societate. Opiniile diferite în societate înseamnă o discuţie argumentată din două sau mai multe direcţii care susţin două sau mai multe interese, deci mai multe părţi. Aceste părţi provoacă apariţia partidelor în stil pluripartid. Avem deci un interes naţional definit Constituţional prin principiile constituţionale care sunt deasupra domeniului care se poate negociat politic (de aici şi procedura specială de modificare a Constituţiei care include post lege şi un referendum) şi interese ale grupurilor sociale, respectiv partea în care avem pluralism social ce trebuie rezolvat prin negociere. Pluripartidismul se naşte din această parte a pluralismului social. Avem deci nevoie de o politică generală ce poate fi rezolvată şi de pluripartidism şi de partid unic, avem o secţiune de pluralism social a cărui rezolvare implică negocierea părţilor deci pluripartidism. Partidele în sine nu reprezintă decât asocieri de cetăţeni.

          Ce înseamnă partidul unic? Înseamnă plecarea de la accepţiunea că toţi cetăţenii au aceleaşi interese şi că nu există în societate interese disjuncte ce trebuiesc rezolvate prin negociere.

          Dacă nu am identificat eu bine ce anume vă preocupă, vă rog să reveniţi cu întrebări mai concrete.

          • Deceneu spune:

            Constitutia vorbeste de pluralism, dar si de partide politice parlamenare, si spiritul Constitutie nu are in vedere alte forme politice organizatorice ai caror membrii sa populeze Parlamentul.
            Eu nu concep pluralismul politic cu un singur partid, pentru ca un partid are o singura politica. Un partid nu poate avea mai multe politicii fiscale spre exemplu. Pluralismul de politici presupune mai multe partide. Sigur pot fi mai multe partide cu aceeasi politica, dar asta-i o anomalie. In mod normal, asa cum ati spus, „partidele în sine nu reprezintă decât asocieri de cetăţeni”, dar oamenii se grupeaza in jurul unei politici si formeaza un partid, ca adepti ai respectivelor masuri. Partidele, teoretic, nu sunt asocieri de cetateni cu optiuni eterogene. Sigur practica poate sa infirme teoria, dar atunci nu mai vorbim de normalitate politica.
            Cetatenii pot avea aceleasi interese, dar metodele/caile de a atinge obiectivele pot sa fie diferite si ele reprezinta politicile.
            Toti dorim cresterea nivelului de trai, dar prosperitatea se poate atinge prin masuri diferite, unele cu efect pe termen scurt, altele cu efecte in viitorul indepartat.

        • Bibliotecaru spune:

          Cuvântul PARTID înseamnă asociaţie. Constituţia vorbeşte despre mai multe forme asociative… (ARTICOLUL 40 – Dreptul de asociere (1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere.) Politica reprezintă ştiinţa şi practica de guvernare (în sensul larg a cuvântului guvernare) a unui stat.

          Constituţia defineşte o societate care poate funcţiona fără partide politice, ele nu sunt nicăieri considerate obligatorii. Singurul loc în care se pomeneşte de partide într-o procedură este procedura de desemnare a premierului. (ARTICOLUL 103 – Investitura (1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. ) Observaţi că aici se spune partide şi nu partide politice. În general trebuie să aveţi grijă că în Constituţie se face diferenţa între partid şi partid politic. De exemplu se spune că preşedintele nu poate face parte dintr-un partid (adică o asociere) şi nu dintr-un partid politic.

          Spuneţi, „Eu nu concep pluralismul politic cu un singur partid, pentru ca un partid are o singura politica.”. Tocmai spuneam mai sus că pluripartidismul este o CONSECINŢĂ a pluralismului politic în timp ce partidul unic este un concept al lipsei de pluralism.

          Cu restul sunt de acord cu domnia voastră, cu sublinierea că democraţia este totuşi o consecinţă a diferenţei de opinii şi nu are legătură cu existenţa de facto a unor partide politice.

          Dincolo de această discuţie, democraţia există sau nu există în măsura în care voinţa politică a cetăţeanului (alegerea cetăţeanului asupra modalităţii în care funcţionează societatea şi statul) se transpune în structura voinţei politice a parlamentarilor. Dacă nu există o transpunere a voinţei politice dinspre cetăţean înspre reprezentant, atunci nu putem vorbi despre democraţie, oricâte alte lucruri s-ar întâmpla, oricâte partide ar fi, oricâtă libertate de exprimare există, oricât de liber ar fi votul…

          Îmi pare rău că nu mai pot verifica ce am scris… textul nu se mai deplasează în caseta de comentare…

          • Deceneu spune:

            Acum o sa facem teoria chibritului.🙂
            Notiunea de partid, consacrata, presupune o forma de organizare in scopul accesului la putere, pentru a pune in aplicare o politica.
            Sigur ca pot exista si alte forme de organizare politice, dar ele nu-si propun sa acceada la putere si sa guverneze, si atunci nu se intituleaza partide. Sunt ONG-uri, asociatii sau fundatii focalizate pe politicii cu spectru restrans sau polici cu spectru larg.
            In ce priveste democratia, si eu consider ca daca cetatenii nu se pot exprima nu putem vorbi de democratei. Unde se exprima cetatenii? In primul rand in dezbateri in interiorul partidelor politice.
            Din cauza asta consider ca pentru a avea o democratie functionala, trebuie umblat la democratizarea partidelor politice si am pledat chiar pentru o revolutie politica si democratizare prin lege.

        • Bibliotecaru spune:

          Nu stimate domn, cetăţenii nu se exprimă în partidele politice, pentru că dacă ar fi aşa, atunci ar exista obligativitatea intrării într-un partid. Cetăţenii se exprimă în momentul alegerilor. Cum anume? V-am spus, în măsura în care vă interesează, am să vă explic.

          Şi aş mai vrea să subliniez faptul că nu există „venirea la putere”. Nicăieri în sistemul instituţional (Constituţie şi lege) nu se pomeneşte despre dihotomia Putere/Opoziţie. Aceasta este o invenţie neconstituţională. Dacă doriţi… pot vorbi şi despre acest lucru. Veţi vedea că toate la un loc se leagă unele de altele şi nu mai par atât de absurde.

          • Deceneu spune:

            Nici votul nu-i obligatoriu, si cum participarea la vot este este sub 50% inseamna ca cetatenii nu se exprima nici la vot?
            La vot cetatenii se exprima cu privire la alocarea mandatelor de parlamentar.
            In partide cei care doresc ar trebui sa se exprime in legatura cu politicile sectoriale: fiscale, agrigole, industriale, de mediu, sociale etc.. Altfel de ce ar fi partide. Eu vad partidele ca „incubatoare” de solutii/programe. La procesul de incubare participa membrii de partid, adica cetatenii care au dorinta si capacitatea sa o faca. Este o activitate de voluntariat.
            Parlamentarii ar trebui sa preia programele partidelor sa le transpuna in legi.
            Asa vad contributia activa a cetateanului la viata politica, prin intermediul partidelor politice. Ele sunt cadru organizatoric in care cetatenii se pot exprima. Altfel ce rol ar avea partidele si ce rol ar avea parlamentarii?
            Ca sa nu divagam va sugerez sa dechideti un subiect pe blog cu aceasta tema, si o sa fiu un comentator cu argumente.
            Filozofia am expus-o aici.

        • Bibliotecaru spune:

          Cheia tuturor lucrurilor legate de sistemul Parlamentar pleacă de la următorul articol

          ARTICOLUL 2 – Suveranitatea
          (1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.
          (2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.

          Puterea statului ia naştere din Suveranitate. Suveranitatea aparţine poporului român, puterea aparţine poporului român. Ea nu pleacă niciodată din mâna poporului român şi nu poate fi dată altcuiva (deşi se poate pierde în anumite condiţii). Organele reprezentative nu deţin suveranitatea, dar o exercită în numele poporului. Poporul poate exercita direct suveranitatea prin referendum.

          Iată şi interdicţia imperativă de la aliniatul 2 care interzice celor numiţi sau aleşi să exercite suveranitatea (puterea) în nume propriu. Asta înseamnă că cei aleşi sau numiţi nu pot face nimic împotriva voinţei poporului. (Ţineţi minte că atât domnul Băsescu cât şi domnul Boc au spus că au făcut reformă DEŞI POPORUL S-A ÎMPOTRIVIT)

          Mandatele de parlamentar sunt o consecinţă şi nu scopul votului. De ce credeţi că „a fi candidat” este legat de dreptul de a vota?

          ARTICOLUL 37 – Dreptul de a fi ales
          (1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevazute in articolul 16 alineatul (3), daca nu le este interzisa asocierea in partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

          Deci:
          1. Drept de vot
          2. Cetăţenia română
          3. Domiciliul în România
          4. Dacă nu sunt judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică.

          De aici trebuie plecat. Vă asigur că votul împlineşte democraţia.

  4. db spune:

    Vladimir Pasti – inteleg ca a scris o carte Noul capitalism romanesc despre cum a fost programata si infaptuita impartirea economica a Romaniei de catre nomenclatura comunisto-securista si acoliti.

    Dupa revolutie, pe cand urmaream cu agitatie ce se intampla in politica cu PNT si PNL, am mers cu autostopul de la Petromidia Navodari catre Constanta cu un “domn” la vreo 40 de ani, cu care am inceput sa vorbesc politica. Eu spun: sa dea inapoi ce au confiscat comunistii! Omu’ spune: vai de mine, nicidecum – pai noi trebuie sa facem repede-repede oligarhii nostri, sa avem capitalistii nostri, daca le dam inapoi alora fabricile, uzinele, terenurile, ei n-au bani sa faca productie si le vor vinde capitalistilor straini si noi vom ajunge sclavii alora. Pai, zic, asta e: unii vor gasi bani, altii nu si le vor vinde, fiecare are dreptul sa dispuna de averea ma-sii si a lui tat-so cum vrea! Nu e fair sa nu le dam inapoi! Omu’: nu e fair sa le dam; de ce sa le dam, lasa-i p-aia in pace, multi urmasi traiesc de fapt afara, de ce sa vina inapoi, lasa-i sa ramana pe unde au plecat; noi intre timp, ne consolidam pozitia in tara si ne facem capitalistii nostri, nu intelegi?!! Eu: pai, nu-i avem p-astia carora li s-a luat capitalul? Li-l dam inapoi si gata, avem si noi capitalistii nostri! Omu’: nu intelegi nimic! Lasa ca fac bine astia cum fac – si asa s-a terminat discutia. Era 1991. Omu’ avea deja masina straina – Audi sau Ford, nu-mi mai aduc aminte marca, dar o vad si acum cu ochii mintii. Nu am aflat atunci cum il cheama, dar eu – care am buna memorie a fizionomiilor – continui sa cred ca l-am recunoscut in persoana unuia pe care il stiu ca a fost in FSN, PD, apoi in PSD, parlamentar destul de important, fost foarte apropiat actualului presedinte si din aceeasi scoala.
    Eu cred ca multi si-au facut deja suma, dar cand esti la furat, te iei la intrecere cu banda rivala si vrei mai mult. Cred ca exact in lacomia lor sta cheia schimbarii – daca furau putin, ii rabdam in continuare, dar asa, s-a ajuns la destructurarea tarii si numai daca schimbam real ceva mai avem sanse sa repornim motoarele. Economia este captiva, impovarata. Uitati-va si la componenta „grupului de sfatuitori” ai PM. Numai oligarhi, acoliti si reprezentanti ai lor, foarte apropiati puterii actuale! (ex. Grup Servicii Petroliere – offshore, Shogunul, flota, presedintele).
    0 Romania reala, aia care angajeaza multi si produce mult si indura mult, platind o groaza de taxe si impozite in TARA numai pentru un trai un pic mai bun – Romania IMM-urilor, care au luat-o pe cocoasa, in freza si in fund zdravan in ultima vreme, si tot programat, ca prea si-o luasera in cap prin 2004-2007!

%d blogeri au apreciat asta: