Ilie Serbanescu: DE CE ROMANIA ESTE DEJA COLONIE?

Ilie Serbanescu: DE CE ROMANIA ESTE DEJA COLONIE?

Atentia la ce scrie Adrain Nastase pe bolg:

În realitate, prin contractul de privatizare, s-a concesionat exploatarea unor perimetre, nu s-a „vândut” petrolul. Concesionarea a fost acordată pentru o perioadă de 10 ani (FMI ceruse, iniţial, ca durata să fie de 30 de ani dar noi nu am fost de acord). Această perioadă se încheie la sfârşitul anului 2013. Asta înseamnă că putem să „ne luăm înapoi” petrolul şi gazele şi, poate, să reînfintăm o companie naţională – care ar putea să fie eventual condusă de Ilie Şerbănescu – cel care comentează frecvent aceste aspecte, având şi experienţa de fost ministru al Reformei într-un guvern al CDR.
..
Concluzie:
Ca să fie clar, concesionarea (nu vânzarea) de petrol şi gaze către OMV s-a făcut pe o perioadă de 10 ani. Această perioadă se încheie la sfârşitul anului 2013.

Există două variante de soluţie:

a) fie, pur şi simplu, statul român nu mai concesionează petrolul şi gazele către OMV;

b) fie redevenţa, pe care ar putea să o stabilească Ilie Şerbănescu, ar fi fixată la un nivel foarte înalt, astfel încât să descurajeze orice companie eventual interesată.

A venit, deci, timpul să luăm în propriile mâini soarta petrolului românesc! Anul 2013 va fi, sub acest aspect, un test pentru Traian Băsescu. Să nu facem de două ori aceeaşi greşeală! Să dovedim că ceea ce spunem la televizor, putem să punem în practică.

Nu-i asa ca nimeni nu stie ca in 2013 expira contractul de concesiune cu OMV?

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

3 Responses to Ilie Serbanescu: DE CE ROMANIA ESTE DEJA COLONIE?

  1. http://romanianuda.blogspot.ro/2009/06/articole-ilie-serbanescu.html

    Vei fi acuzat de antenism de către marțafoii pseudo-inteligenți sau de către înregimentați.

    N-am dat doi lei pe nicio hârtie sau… antenă, am promovat omul de calitate. De asta veți putea găsi „în coada listei” articole publicate de Ilie Șerbănescu în colhozul securist Revista 22 – EVZ – România Liberă. De ce în coada listei? Pentru că securiștii din Revista 22 l-au ejectat pe motiv de apropiere prea intimă de… Antena 3.

  2. Deceneu spune:

    Sunt obisnuit cu etichetele care inlocuiesc argumentele.
    I Sebanescu chiar la Antene are o prestatie de calitate. Nu face vinovata o persoana si isi argumenteaza afirmatiile. Dupa mine este singurul analist pe care-l are Romania in mass-media.

%d blogeri au apreciat asta: