Ce-i lipseste Romaniei sa fie europeana!

Ce-i lipseste Romanie sa fie europeana?
Am auzit de mai multe ori ca ar trebui ca Romania sa aiba un alt popor, ca suntem un popor degradat genetic, o natiune fara speranta. Daca ar fi asa, cetatenii romani care pleca in occident nu s-ar putea integra.
Eu zic ca avem nevoie de o alta cultura politica, si asta se poate rezolva daca exista interes din partea politicienilor, sau o suficienta disperare de partea cetatenilor.

Sa trecem in revista diferentele principale intre occidentali si romani, si atunci putem vedea ce trebuie facut in Romania ca sa devenim europeni si respectabili, pentru ca fiecare popor ne judeca prin prisma valorilor culturale proprii.

Totul porneste de la ceea ce este pus in centrul sistemului de valori.

Avem valori sociale fundamentale compatibile cu ale occidentului?

Occidentul pune in centrul societatii principiile si reglementarile.
Cu ajutorul lor rezolva fenomene si toti cei care conduc o fac respectand aceste norme. Sistemul politic si adminstrativ este guvernat de proceduri. Reglementarile nu le fac de cei pusi sa le aplice, pentru ca ei nu ar fi interesati. Reglementarile se fac de cei multi de la baza, prin discutii in partide, in ONG-uri in sindicate, adica aplicand democratia.
In sistemul occidental omul, conducatorul este un executant, care are misiunea sa organizeze dezbateri pentru adoptarea reglementarilor/procedurilor noi prin care se rezolva fenomene noi si sa asigure functionarea reglementarilor existente.
Fenomenele sau evenimentele repetitive se rezolva prin reglementari.

Stilul oriental de valori pune in centrul „OMUL”, dupa principiul „omul potrivit la locul potrivit”, sau „omul sfinteste locul”.
Omul este numit sau ales sa ia decizii, asa cum un comandant conduce prin ordine/comenzi.
Liderul oriental nu este supus la restrictii legislative, sau acele restrictii sunt putine, foarte vagi si interpretabile. De aici se trage puterea liderilor din cultura orientala. Liderul este lipsit de constrangeri si poate decide discretionar si abuziv, asa ca tzarii, ca sultanii, sau ca militarii. Din cauza asta tarile orientale sunt conduse de militari, de regimuri autoritare cu ajutorul organelor de ordine si de represiune, sau de lideri religiosi prin influenta religiei.
In cultura orientala consultarea, sau concursurile pentru adoptarea deciziilor sau a solutiilor sunt aprope inexistente. Se vede si din absenta organizarii societatii civile, a sindicatelor, a ONG-urilor, si chiar a partidelor. Procedurile lipsesc sau sunt o formalitate impusa de altii. Problemele se rezolva diferit de la caz la caz, acelasi tip de problema poate primi solutii diferite functie de cel care-i suporta consecintele.
Populatia se imparte functie de favoriti si isi sustine „idolul” sa castige puterea. Cetatenii nu lupta pentru un bine public comun, lupta sa aduca la putere „idolii” lor sau favoritii.
Institutiile statului sunt conduse de oameni loiali celor care au puterea sa-i numeasca si sunt obedienti sefilor care i-au numit. Nu conteaza valoarea omului conteaza loialitatea.
Societatea civila este descurajata si impiedicata sa se manifeste. Mass-media este in general controlata de putere.

Unde-i Romania?
Cultural suntem in orient, dar cu pretentia sa fim recunoscuti si apreciati in occident.
Romania aflata la portile orientului are mari influente orientale, provenite de la turci si de la rusi, de la care am importat sisteme administrative centralizate si personalizate.
Dl. Emil Hurezeanu a calificat societatea romanesca, o „societate de tip sultanist„.

Prin sistemul comunist s-a cultivat mentalitatea „omului potrivit la locul potrivit”, liderul „luminat” care salveaza poporul. Nu s-a schimbat nimic de la „geniul Carpatilor”, la „Iliescu apare soarele rasare” si am ajuns acum la „Zeus”.
Partidele sunt construite in jurul liderilor, nu au mecanisme de functionare democratice. Functioneaza ca organizatiile militare sub comanda liderului dupa modele latino-americane. Institutiile nu functioneaza dupa proceduri, si actioneaza la dispozitia celor care le conduc numiti de cei de la putere.
Societatea civila asista apatica, hipnotizata de spectacolul de „circ politic” de la televiziuni, unde se vorbeste mult fara substanta.
Vedeti ce importanta da mass-media numirilor in functii sau alegerilor din partide. Tot spatiul mediatic este ocupat cu tema „oamenilor”.

Ce trebuie facut sa devenim europeni?
Sa adoptam cultura socio-politica a occidentului.
Principala mentalitate care trebuie eliminata din cultura romaneasca este aceea ca liderii decid, sa nu ne implicam, sa-i lasam pe conducatori „sa-si faca treaba”, ca „stiu ei mai bine ce au de facut„.
Conducatorii considera ca au fost desemnati sa ia decizii pentru calitatile lor geniale, si cei condusi considera ca „pentru asta i-am ales ca sa ia decizii„.
Romanii isi pun sperantele in oameni desi asteptarile au fost inselate in mod repetat.

O alta mentalitate ce trebuie demontata, cultivata intens de politicieni si de media, este ca „politica este o mizerie”, „de care se ocupa numai oameni fara caracter”. E lipsit de logica sa lasi destinele unei tari pe mana unor oameni lipsiti de responsabilitate. E ca si cum ti-ai lasa economiile in banca pe mana celor mai mari infractori, si sa te si lauzi cu asta. Ideea o auzim frecvent promovata la televiziuni, fara sa sesizeze cineva penibilul situatiei. Acesta manipulare are rolul sa provoace persoanelor respectabile un dezgust pentru politica, sa le induca ideea ca daca se implica in politica prestigiul lor va avea de suferit, si astfel sa-i indeparteze de viata politica. „Noi nu facem politica” este in aceeasi nota.

Se impune sa ne preocupam de organizarea societatii sa functioneze dupa principii etice, cu proceduri prin care sa se rezolve fenomene, proceduri care elimina arbitrariu si abuzurile, care garanteaza ca o problema are aceeasi solutie indiferent de cine suporta consecintele.
Daca institutiile functioneaza dupa proceduri coruptia se diminueaza, pentru ca ea isi afla radacinile in deciziile personale, discretionare de tip unicat. Lupta pentru putere dispare, pentru ca in balanta puterii responsabilitatea incepe sa aiba greutate mai mare decat beneficiile administrarii puterii.

Cine o poate face?
In nici un caz cei de la putere, pentru ca ei nu au nici un interes sa-si diminueze puterea si sa-si asume responsabilitati.
Aici intervine rolul partidelor politice, dar nu al SRL-urilor care au adoptata eticheta de partide.
Un partid trebuie sa fie un „incubator de politici” din care electoratul sa aleaga cu ocazia alegerilor, si abia in plan secund sunt o „pepiniera” de politicieni.
Intr-un incubator dezbaterile sunt frecvente si pe teme importante.
Deciziile sa fie delegate spre nivelul unde se manifesta: local, regional, sau national.
Intr-un sistem centralizat nu se poate vorbi de participarea societatii civile la viata publica.
Subsidiaritatea trebuie sa fie principiul de baza in administratie si in politica.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

8 Responses to Ce-i lipseste Romaniei sa fie europeana!

  1. godless1859 says:

    Foarte frumos si corect. Decizia trebuie eliminata pe cat posibil de la latitudinea persoanei si trimisa la latitudinea sistemului, la latitudinea metodei. Acum nu mai trebuie decat sa convingem pe acesti indivizi spalati zilnic pe creier de televizoare si ziare de prost gust ca metodele certificate ca functioneaza dau rezultate mai bune decat metoda parerii personale a unor amatori. Ei, cum ai s-o faci pe asta?

    • Deceneu says:

      O sa vina si vremea intrebarilor cand se epuizeaza „tortul” bugetar.
      O sa vina si perioada luptelor interne intre „lupii” flamanzi. La un moment dat se va ajunge la o solutie, si singura solutie este una verificata si neutra. Asa cum s-a ajuns sa aduca un domnitor strain se va ajunge la opinina ca avem nevoie de o implicare a fiecaruia dintre noi, ca nu ne putem abandona soarta si viitorul in mainile unor aventurieri.

  2. Cred că mai degrabă diferența este de sărăcie, nu de cultură. Când preocuparea principală este să-ți asiguri supraviețuirea, modul de viață este setat pe „descurcat” individual nu pe proceduri, reguli, legi. Pe măsură ce societățile prosperă descoperă beneficiile comunitarismului și organizării în comun.

    • Deceneu says:

      E mai simplu decat dilema „oul sau gaina”.
      Saracia provine de la un management macroeconomic deficitar, si managementul deficitar este consecinta unei conduceri care nu suporta presiuni si sanctiuni din partea societati civile.
      Statistic, sunt sarace tarile cu o cultura care pune in centrul omul, si sunt tari prospere doar cele cu democratie si care functioneaza dupa proceduri.
      Chiar si China a devenit prospera dupa ce a renuntat la centralismul sufocant de partid si a permis intitative private sau locale.
      Diferenta dintre cele doua Corei care au pornit de pe pozitii egale arata unde poate duce libertatea sau obstructionarea ei. A avut Corea de Sud un lider genial? Nu ! A avut un sistem care a permis demonstratii de strada, si a avut demonstratii vehemente.

  3. Cred ca totul poate fi adus la un numitor comun mult mai stringent care ne lipseste. O cultura a respectului fata de cel de linga tine, fata de umanitatea sa, fata de drepturile si de nevoile sale. Ne-am indobitocit pentru ca am concurat vreme de 42 de ani unii impotriva celorlalti pentru diferite favoruri de la stapinre (fie o slujba, fie un pui, fie un kil de portocale) si pentru ca am concurat din 89 si pina azi pentru a ne trage fiecare o portie mai mare de placinta… O forma de persecutie care reuseste sa dezbine o comunitate (comunism, politie politica, ingradirea libertatilor, subjugare economica) trebuie intai acceptata, asumata si abia apoi vindecata impreuna ca o comunitate. Problema de baza a romanilor este ca anii de comunism si cei de post comunism ne-au transformat dintr-o natiune intr-o masa de indivizi preocupata sa nu-l lase pe celalalt in fata. Iar aceasta transformare a inceput in noaptea de 30 Decembrie 1947. Si oricit ne-am invirti in jurul cozii, „omul potrivit la locul potrivit” si „pricipii si reglementari” nu au sa valoreze nici macar o ceapa degerata atita timp cit nu va exista o reparatie a actului criminal facut atunci de o mina de oameni aserviti URSS impotriva intregii natiuni.

    • Deceneu says:

      „am concurat vreme de 42 de ani unii impotriva celorlalti pentru diferite favoruri de la stapinre” pentru ca nu a functionat sistemul meritocratic si procedurile, pentru ca sistemul te obliga sa faci compromisuri.
      La medic trebuie sa „cotizezi” ca sa ai servicii medicale normale, in justitie castigi daca „misti din urechi” etc..
      Nu doar anii de comunism ne-au degradat, pentru ca si inainte de comunism a functionat aceeasi cultura a „peschesului”. Comunismul a intarit, a „irigat” cultura existenta. De ce in Polonia comunismul nu are aceleasi efecte?

      • Pentru ca, la noi, spre deosebire de restul tarilor din Europa de Est (poate exceptie facand Bulgaria) s-a instaurat comunismul anilor ’20. In nici un caz nu a semanat comunizarea Romaniei cu ceea ce s-a intamplat in tari ca Ungaria, ca Cehoslovacia si chiar ca Polonia. Iti recomand sa dai un ochi peste „Ayn Rand – We The Living” ca o mica tangenta la discutie.
        Iti repet, tu tratezi sau incerci sa tratezi simptomele adiacente renuntind sa denunti boala si chiar triggerul ei principal. Ceea ce i s-a intimplat poporului roman seamana puternic cu un abuz personal pe care copilul il reprima dar ale carui simptome ies la iveala in psihic afectindu-i personalitatea si modul de viata. Intotdeauna tehnica de vindecare in asemenea cazuri este readucerea abuzului initial in constiinta, confruntarea si acceptarea sa.
        Spaga de la doctor si „miscatul din urechi” s-au impamantenit in constiinta noastra. Cu siguranta ele existau dinainte (binomul „putere-favoruri” nu este o inventie rosie) pentru ca dintotdeauna puterea da nastere la coruptie, DAR sistemul comunist este cel responsabil pentru diseminarea acesteia la toate nivelele societatii. Spaga a ajuns la alimentara si la sefa de depozit doar datorita lor. E de discutat cit din asta revine lipsurilor cu care s-a confruntat societatea si cit din astea revine politizarii dupa modelul comunist si corupt a fiecarui segment din societate.
        Simptomul fundamental, insa, pentru toate astea, este lipsa de respect fata de ceilalti. Atunci cand eu dau spaga ca sa ma ia in fata m-am „pisat” pe toti ceilalti care asteptau impreuna cu mine. Romanii au uitat cum sa stea la coada, in anii in care cozile interminabile nu aduceau nici un rezultat. Atunci ceilalti s-au metamorfozat din colegi/frati in concurenti/dusmani si nimeni, niciodata nu s-a mai preocupat sa schimbe aceasta mentalitate. Ba mai rau, unii din politicienii de azi au exploatat-o pentru un cistig electoral… Intre noi toti nu mai exista un numitor comun care sa ne invete respectul fata de altcineva si pana nu va fi vindecata aceasta rana, nu cred ca ne vom vindeca, impreuna, ca popor, pentru ca, din pacate, sunt ferm convins ca numai impreuna ne putem vindeca…

  4. Nauru says:

    magnificent post, very informative. I’m wondering why the other experts of this sector do not understand this. You should proceed your writing. I’m confident, you have a great readers’ base already!

%d blogeri au apreciat asta: