Carentele UE!

Exista multe voci eurosceptice, nu fara motiv. Multi nu dau sanse UE si nici monedei Euro.
Sustinatorii uniunii incearca sa concentreze si sa intareasca puterea Bruxelles-ului pentru a salva UE si moneda Euro.

Nimeni nu inceraca sa faca o analiza si sa discute cauzele si apoi solutiile.
Multi suprapun criza UE cu criza economico-financiara globala. Se considera ca UE nu gaseste solutii sau nu are parghii pentru a relansa economiile tarilor membre.

Solutii exista, dar ele nu sunt pe placul celor de la putere.

Sindromul broaştei ţestoase BURSA 24.04.2013 Cornel Codiţă
Suntem cufundaţi în criză, asemenea broaştei ţestoase, încă vii, ca să iasă supa bună! Condiţia ca bietul animal să nu se răzvrătească îm­potriva tratamentului la care este supus de poftele culinare ale barbarilor reprezentanţi ai unui „regn superior” este ca focul să fie suficient de mic. În acest fel, ea nu înregistrează diferenţele de la o treaptă de temperatură la alta, decît atunci cînd este prea tîrziu şi a fost deja opărită. Nu-i rămîne decît să-şi dea obşteşcul sfîrşit, spre delectarea odioasă a amatorilor de asemenea delicatese.
..
De la o vreme, nimeni nu mai vorbeşte despre cauzele crizei! Nici în presa de consum, nici în spaţiul „select” al specialiştilor. Dacă aş fi mai pornit, aş spune că subiectul a fost pus sub embargou.
..
Nici discuţia despre soluţiile ieşirii din criză nu e mai animată, ori mai veselă decît una de parastas! (înainte de ţuică, desigur!). Soluţiile clasice şi neo keynesiene ar fi bune, dar nu sunt prea mulţi cei care au mijloacele şi curajul să le pună în practică, aşa că preferă să le discute punctele slabe;

Ce asemănări pot exista între situaţia, coordonatele şi actorii politici ai anilor 1919-1939 şi ceea ce se petrece cu lumea în care trăim, să spunem, din 2008 încoace?
..
Soluţiile depăşirii modelului erau vizibile, ca şi consecinţele pentru cei care aveau să fie „pierzătorii istoriei”. În consecinţă, soluţiile „naturale” au fost ocolite, respinse, amînate.(merita citit)

Am scris de mai mult timp ca este o criza generata de concentrarea puterii si a capitalului si orientarea lui spre investitii mari de stat, considerate mai putin riscante. Problema este ca investitiile de stat sunt cele mai putin rentabile sau chiar nerentabile pentru societate.
Riscul capitalului financiar este preluat de stat si pierderile decontate de cetateni.
Orientarea capitalului spre investitii nerentabile a incetinit progresul si dezvoltarea economica si astfel s-a ajuns la criza.

Ce se intampla in UE si in SUA, se vede foarte bine in Romania, unde centralizarea si implicarea statului in economie s-a conservat cel mai puternic dintre toate tarile central europene foste socialiste. Criza din Romania este mai puternica decat in Polonia, Cehia sau Slovacia, pentru ca investitiile de stat sau a firmelor cu capital de stat au pondere mai mare decat in tarile amintite.
Participarea cetatenilor la alocarea resurselor este nula. Recent ministrul mediului anunta ca se poate incepe exporarea gazelor de sist in Dobrogea si la Vaslui. Nici cetatenii nici autoritatile locale nu au un cuvant de spus in problema mediului pe teritoriu pe care-l adminstreaza sau il locuiesc. Autoritatile de la Bucuresti vand orice din orice zona a tarii, ca si cum ar fi proprietatea lor.

Unii vor sa implementeze si in UE centralismul existent in Romania.
Putem spune ca suntem cu 20 de ani inaintea UE, si putem estima ca, daca sustinatorii unei integrari mai puternice si a renuntarii la suveranitate isi vor impune solutiile, peste 20 de ani UE va arata ca Romania.

Oficialii UE incearca sa rezolve problema crizei UE printr-o eludare a opiniei publice, si prin solutii monetare, fiscale, financiare, prin concentrarea puterii si acumulare de fonduri, pe care sa le redistribuie spre tari neperformante.

Solutiile sunt cel mai bine evidentiate de specialistii neimplicati in politica, dar ei nu prea sunt vizibili in mass-media.
In Deutche Welle Bernd Riegert si Ioachim Alexandru in articolul Habermas critică UE în starea sa actuală, afirma ca problema UE este una de prea putina democratie, si reforma trebuie sa vizeze democratizarea.

Habermas a criticat dur actuala politică de salvare promovată de UE. El consideră că UE a decăzut la nivelul unei tehnocraţii în slujba pieţelor financiare. Necesară ar fi însă în opinia sa o UE cu statut de „democraţie supranaţională”, care să păstreze actualele state naţionale, dar să le preia suveranitatea. Dacă se doreşte menţinerea uniunii monetare nu mai e suficientă, pe fundalul deosebirilor structurale, acordarea de credite către statele supraîndatorate, pentru ca acestea, prin ele însele, să devină din nou competitive. Asta nu e de ajuns!, a exclamat Habermas. Este nevoie, în loc, de solidaritate şi de voinţă de cooperare, care izvorăsc dintr-o perspectivă politică comună, a adăugat el.
Habermas a solicitat de asemenea o democratizare a UE şi instituirea unui organism democratic de control al Consiliului European, al cărui preşedinte este Van Rompuy.

În plus, tratatele UE trebuie revizuite, în opinia lui Habermas, de un convent. Iar cheia transformării UE se află la guvernul german. Deşi Germaniei îi revine, din raţiuni demografice şi economice, un rol conducător în Europa, ţara nu trebuie să cadă pradă ispitei de a alege o cale naţională unilaterală. „Nu este nevoie de o Europă germană, ci de o Germanie în Europa„, a conchis vorbitorul. Iar pentru menţinerea zonei euro, uniunea monetară trebuie să se transforme într-o uniune politică veritabilă.
..
Rompuy, în calitate de politician activ, s-a delimitat însă de Habermas. „Când am stat de vorbă nu am fost întru totul de acord, domnule profesor. Avem, în calitate de politician şi intelectual, roluri diferite, cu răspundere diferită„, a subliniat Van Rompuy. La care Habermas a răspuns că are înţelegere pentru ezitarea Consiliului European, în privinţa adoptării unor decizii cu bătaie lungă. Nimeni nu acceptă de bunăvoie să i se ia puterea, dar realităţile economice vor impune transformările„, a declarat Habermas.

După discurs, Habermas a răspuns întrebărilor puse de profesorii şi studenţii Universităţii Louvain. Referitor la politica de austeritate, impusă de Germania şi de alte ţări solvente din nord statelor supraîndatorate din sud, Habermas s-a pronunţat pentru moderaţie. Eu aş opta pentru o politică economică mai echilibrată, care să cuprindă programe de investiţii pentru regiuni şi chiar ţări întregi. Aceste programe ar trebui să contrabalanseze tendinţa care se tot accentuează, aceea de amplificare a diferenţelor, în privinţa competitivităţii şi a altor valori fundamentale, dintre statele membre ale uniunii monetare, a spus Habermas, care a evidenţiat însă, zâmbind, că nu este politician activ.

La finalul întâlnirii, Habermas s-a uitat la ceas şi şi-a cerut scuze, spre veselia generală, că iarăşi a depăşit timpul programat. Iar lui Rompuy i-a recomandat: Guvernele din Europa sunt, pur şi simplu, prea temătoare. Chestiunile europene trebuie să le fie prezentate oamenilor spre a fi decise prin vot.”

Ce sugereaza Habermas!
Mai multa politica, mai multa democratie, mai multa colaborare si mai putina adminstratie la Bruxelles. Investitiile sa fie la nivel regional si national, nu la nivele European.

Ce observam ca se practica?
Parlamentarii romani la UE nu au nici un dialog cu cetatenii, sau cu partidele care i-au trecut pe liste.
Nu am auzit de nici o dezbatere a unei probleme europene care sa fie discutata in tara, in partidele romanesti si parlamentarii sa primeasca un mandat sa sutina o anumita pozitie. Doar pozitia in problema Kosovo este una stabilita, de nu se stie cine, din tara.
Am aflat ca parlamentarii romani s-au opus unei intitative de interzicere a trei pesticide care provoaca mortalitatea albinelor, desi Romania este o tara producatoare si exportatoare de miere.
Uniunea Europeană supune la vot interzicerea unor pesticide dăunătoare pentru albine
România a pus gând rău albinelor
Se pare ca europarlamentarii romani au reprezentat interesele producatorilor sau comerciantilor de pesticide.

Economia nu are cum sa se redreseze atata timp cat economia lumii este condusa de persoane care au in vedere doar profitul bancilor si a firmelor mari, si favorizeaza in continuare factorii care au provocat criza.
Prin politica de sprijin a bancilor si a firmelor mari criza se acutizeaza si se amplifica.

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

2 Responses to Carentele UE!

  1. Numai vorbe in vant…faptele sunt egale cu 0!!!!

  2. Bun articolul!

%d blogeri au apreciat asta: