Regionalizare la „indicatii” si modelul polonez!

Regionalizarea in viziunea puterii incepe sa prinda contur. Se organizeaza „consultarea” formala a populatiei, asa cum consulta Presedintele Basescu partidele politice, dar principiile si hotarele sunt deja stabilite.
Ponta a afirmat ca se pastreaza judetele actuale, si toate variantele iau in calcul reorganizarea adminstrativa cu mentinerea judetelor. Ponta a spus ca regionalizarea se face pe structura actualelelor zone de dezvoltare si se pare ca asa va fi.
Dragnea a afirmat ca se vor trasa hotarele dar atributiile se vor stabili in timp, pentru ca se doreste amanarea autonomiei locale pana la „calendele grecesti”.
Autoritatile doresc regionalizare, dar fara autonomie locala..

Teoretic enunturile par bine formulate, dar de la teorie la practica este o mare diferenta.
Ministerul a avut in studiu modele europene si ca elemente de analiza:

Forma de guvernare
Organizarea administrativteritorială
Cadru de reglementare
Nr. Regiuni
Nr. locuitori/regiune
Autoritățile de la nivelul regiunii:
– Autoritate deliberativă
– Autoritate executivă
– Autorități de reprezentare a Guvernului în teritoriu
Modul de alegere al autorităților regionale
Relația autorităților regionale cu alte autorități publice
Competențe
Surse și mecanism de finanțare
Sistem de gestiune/management al fondurilor europene

Si privatizarea a fost o teorie buna aplicata prost.
Foarte probabil si intre intentiile regionalizarii si aplicarea ei, diferentele vor fi ca de la cer la pamant.

De remarcat ca Academia Romana a elaborat sase variante de regionalizare, toate cu mentinerea actualelor judete, de unde se poate trage concluzia ca Academia Romana a lucrat in limitele solicitate de comanda politica.
– Variantele 1 si 2, 3 si 4 cu cate 11 regiuni. Modificarile intre variante sunt in principal in Transilvania, unde cele trei judetele cu populatie majoritar maghiara sunt fie distribuite intre doua regiuni fie impreuna cu 3 judete romanesti, astfel incat sa nu existe o regiune dominata de maghiari.
– Variantele 5 si 6 au cate 8 regiuni cu Bucurestiul regiune separata de Muntenia. Transilvania formeaza o singura regiune cu cele 10 judete, la fel Modova cu cele 8 judete.
Nu stiu ce a prevazut Academia in materie de atributii dar foare probabil nu a abordat subiectul.

Exista o prezentare foarte buna a Modelului polonez al autonomiei locale.
ATENTIE – notiunea de powiat tradusa neinspirat in document ca judet, are un inteles diferit de judetul din Romania. Un powiat are cel putin 3 comune, deci are dimensiunea unei plasi/raion din administratia romaneasca.

Modelul Polonez mi se pare modelul cel mai bun model de regionalizare si destul de bine prezentat, pentru ca se insista pe atributiile comunelor, a powiatelor si a voievodatelor, si relatiile dintre ele sau in raport cu guvernul.
Polonia a renuntat la nivelul NUTS3 (dimensiunea judetelor romanesti) si a adoptat doua nivele deasupra comunei, NUTS4 format din cateva comune, mai aproape de cetateni, pentru servicii mai bune si pentru coordonarea locala, si NUTS2 nivelul regional care se preteaza la investitii teritoriale.

1.4 Structura administrativ -teritorială
Nivele ale administraţiei publice locale
Din 1999, în Polonia există trei nivele ale administraţiei locale:
• regiuni/voievodate (województwo) – 16;
• comune (gmina) – 2479 (inclusiv 306 comune urbane, 597 comune urbane mixte, 1576 comune rurale);
• judeţe (powiat) – 379 (inclusiv 65 urbane).

Cele 379 de powiate sunt unităţile administrative intermediare între voievodat şi comună. Powiatele formează voievodate, numărul lor variază de la 12 în voievodatul Opole la 42 în voievodatul Mazovia.
Există două tipuri de powiate:
• powiatele „teritoriale”, adică powiatele proprii, care cuprind cel puţin trei comune;
• municipiile, powiatele „orăşeneşti” sau oraşele cu statutul de powiat – o comună urbană care realizează atât funcţiile sale proprii, cât şi funcţiile powiatului.

Legislaţia naţională
Constituţia adoptată în aprilie 1997 (prin referendum) constată că Polonia este un stat unitar, iar autoritatea locală asigură descentralizarea autorităţii publice.
Rezidenţii legali ai unităţilor diviziunilor teritoriale de bază cuprind o comunitate administrativă locală, iar guvernul local îşi exercită autoritatea publică prin îndeplinirea sarcinilor care îi revin.
Constituţia din 1997 reglementează relaţiile dintre administraţia de stat şi guvernul local. Prim-ministrul, voievozii şi camerele regionale de audit monitorizează autorităţile locale.
Organele autorităţii publice locale care încalcă constituţia sau actele parlamentare pot fi dizolvate la indicaţia prim-ministrului. Autorităţile locale au dreptul de a crea asociaţii şi de a participa în cadrul asociaţiilor internaţionale din comunităţile locale şi regionale, de a coopera cu comunităţile locale şi regionale din alte state.
Capitolul VII din Constituţie, intitulat “Autonomia locală”, este dedicat în totalitate acestui subiect, declarând că unitatea de bază a guvernării locale este comuna, pe când Actul privind Autonomia Locală defineşte şi alte unităţi administrative strict locale şi regionale.
Constituţia stabileşte că unităţile administrative locale sunt entităţi juridice şi garantează dreptul lor la proprietate proprie. Sarcinile publice care satisfac necesităţile comunităţii locale sunt atribuite autorităţilor locale. Administraţia de stat, de asemenea, poate să însărcineze autorităţile locale în vederea asumării responsabilităţilor adiţionale.

Baza juridică a Comunelor (Gmina).
O comună reprezintă o entitate juridică şi poate promulga legea la nivel local. Prim-ministrul exercită monitorizarea activităţilor comunei, pe când Camera Regională de Audit supraveghează activităţile financiare; ambele instituţii au autoritate doar asupra legalităţii deciziilor. Deşi Constituţia prevede că unitatea de bază a guvernării locale este comuna, Actul privind Autonomia Locală din 1990 permite crearea „unităţilor auxiliare” în cadrul comunei, inclusiv cu consilii de cartier în oraşele mari.

Sarcini specifice
Comunele (gminy) sunt responsabile de toate aspectele publice de importanţă locală care nu sunt definite în beneficiul altor nivele administrative, dar dacă legea prevede altfel, soluţionarea acestor probleme îi revine municipalităţii. Sarcinile specifice ale gminei se axează pe satisfacerea nevoilor colective ale comunelor în ceea ce priveşte serviciile publice.
Sarcinile specifice includ, în special, următoarele probleme:
• amenajarea teritorială, managementul proprietăţii, protecţia mediului şi a resurselor naturale, managementul apei;
• şoselele, străzile, podurile, scuarurile municipale şi gestionarea traficului;
• furnizarea apei, canalizarea, evacuarea şi tratarea deşeurilor municipale, menţinerea curăţeniei, a ordinii şi a salubrităţii publice, gestionarea depozitului municipal de deşeuri, furnizarea electricităţii, a căldurii şi a gazului;
• transportul public local;
• serviciile de sănătate (în principal, tratamentul ambulatoriu);
• asistenţa socială, inclusiv centrele de asistenţă socială şi azilurile;
• fondul municipal de locuinţe (inclusiv acordarea autorizaţiilor de construcţie);
• educaţia publică (şcoala primară şi educaţia preşcolară);
• cultura, inclusiv librăriile comunale şi alte facilităţi culturale;
• cultura fizică şi turismul, inclusiv zonele de recreere şi facilităţile pentru sport;
• pieţele şi halele comerciale;
• spaţiile verzi comunale şi copacii;
• cimitirele municipale;
• ordinea şi siguranţa publică (inclusiv poliţia municipală), protecţia împotriva incendiilor şi a inundaţiilor;
• menţinerea facilităţilor publice comunale şi întreţinerea edificiilor;
• politica familiei, inclusiv protecţia (socială, medicală şi legală) femeilor însărcinate;
• susţinerea şi promovarea ideii autonomiei locale;
• promovarea comunităţii;
• cooperarea cu ONG-urile;
• cooperarea cu comunităţile locale şi regionale din alte ţări.

Judeţele (powiaty).
Autonomia poviat-ului este responsabilă de problemele locale care nu le pot reveni gminelor.
Judeţul este destul de vast pentru a întreţine în mod eficient instituţiile publice din viaţa de zi cu zi (şcolile secundare, spitalele, poliţia
judeţului şi staţiile de pompieri, inspectoratele sanitare şi oficiile fiscale etc.).
Sarcinile judeţelor includ, în special:
• educaţia publică (educaţia secundară, care cuprinde şcolile generale, vocaţionale şi şcolile speciale);
• promovarea şi protecţia sănătăţii (inclusiv managementul spitalelor judeţene, controlul şi organizarea serviciilor medicale);
• asistenţa socială (inclusiv asistenţa oferită persoanelor fără domiciliu, administrarea orfelinatelor etc.);
• politica pro-familie;
• sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi;
• transportul public şi şoselele publice (de importanţă judeţeană);
• protecţia culturii şi a patrimoniului cultural;
• cultura fizică şi turismul;
• geodezia, cartografia şi cadastrul;
• gestionarea imobilelor;
• gestionarea arhitecturii şi a construcţiilor;
• managementul apei;
• protecţia mediului şi a resurselor naturale;
• agricultura, silvicultura şi pescuitul intern;
• ordinea publică şi securitatea cetăţenilor;
• protecţia împotriva inundaţiilor, prevenirea incendiilor şi a altor fenomene care constituie o ameninţare pentru sănătatea umană şi pentru mediu;
• combaterea şomajului şi stimularea pieţei forţei de muncă;
• protecţia consumatorului;
• întreţinerea edificiilor administrative judeţene şi de utilitate publică;
• apărarea (protecţia civilă);
• promovarea ţării;
• cooperarea cu ONG-urile;
• îndeplinirea sarcinilor de servicii judeţene, inspecţii şi gărzi.

Voievodatele autonome (regiunile, województwa), conform legislaţiei, sunt responsabile de toate problemele de importanţă regională. Voievodatul este responsabil de programele de politici de dezvoltare regională, al căror prim scop este să asigure utilizarea cea mai bună a capitalului uman şi material al ţării. Sarcinile autonomiei voievodatului se axează pe trei mari domenii: dezvoltarea economică, unele servicii publice regionale şi cooperarea internaţională.

Sarcinile specifice ale voievodatului cuprind, în special:
• educaţia publică, inclusiv educaţia superioară;
• promovarea şi protecţia sănătăţii (inclusiv gestionarea spitalelor regionale);
• cultura (inclusiv facilităţile culturale regionale);
• bunăstarea socială;
• politica familiei;
• modernizarea spaţiilor rurale;
• planificarea spaţială;
• protecţia mediului;
• managementul apei, inclusiv protecţia împotriva inundaţiilor;
• transportul public şi şoselele publice;
• cultura fizică şi turismul;
• protejarea drepturilor consumatorului;
• apărarea;
• siguranţa publică;
• combaterea şomajului şi stimularea pieţei muncii.

Daca avem in vedere ca Polonia are o populatie dubla fata de Romania, atunci in Romania ar putea functiona in jur de 200 de districte teritoriale, fiecare format in medie din 10 comune.
In Romania nu se au in vedere serviciile la dispozitia cetatenilor, pentru ca daca s-ar avea in vedere acest aspect, judetele nu-si au justificarea, dar ar fi justificata reinfintarea plasilor, daca nu toate, pentru ca mediul rural s-a depopulat, dar o mare parte din ele.

Centrele unde trebuie sa functioneze spitale teritoriale, licee, centre de interventii rapida (pompieri, salvare, protectia mediului), notariate si judecatorii, evidenta populatiei, nu pot fi la nivel de judet. Daca tot functioneaza asemenea cente in interiorul judetelor,de ce nu ar primi si legitimitate administrativa.
In Franta exista 5-6 arondismente intr-un judet, deci la francezi functioneaza si administratia de dimensiunea NUTS4.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: