Adevarul „gol golut” si descentralizarea!

Am scris in mai multe posturi despre riscul si efectele polarizarii sociale, si a centralizarii, fenomen care duce la frustrari, la incetinirea ritmului de dezvoltare, a nivelului de trai si la crize economice si sociale.

Potentialul uman respecta „legea numerelor mari”, a „distributiei normale a lui Gauss”, care reprezentata grafic arata ca un clopot.

Performanta

Distributia performantei (sursa raduflorin.ro)

Avutia nationala poate fi distribuita echitabil dupa curba distributiei normale, in cazul ideal, sau poate fi deplasata in cazul polarizarii sociale.
Cand distributia avutiei este apropiata de distributia normala societatea are o clasa mijlocie puternica, si cand distributia este distorsionata, polarizata, clasa mijlocie este slab reprezentata.

Acest semnal de alarma care are la baza ideea necesitatii clasei mijlocii, este sustinut de mai multi analisti economici sau de cei care au studiat evolutia altor ramuri, cum ar fi performanta invatamantului.

Andrew McAfee in prelegera video de la TED Cum vom munci în viitor? sustine urmatoarele:

Astfel se ridică încă o mare întrebare: Ce-ar putea merge anapoda în noua epocă a mașinilor? Nu? Perfect, te distrezi, înflorești, te duci acasă. Ne vom lovi de două categorii de probleme spinoase pe măsură ce construim acest viitor.

Mai întîi probleme economice. Sînt rezumate frumos într-un schimb de replici, posibil inventat, dintre Henry Ford II și Walter Reuther, care conducea sindicatul muncitorilor din companie. Cei doi vizitau una din noile uzine moderne, cînd Ford îi zice în glumă lui Reuther: „Auzi, Walter, cum o să-i faci pe roboții ăștia să cotizeze la sindicat?” Iar Reuther îi răspunde: „Auzi, Henry, tu cum o să-i faci să cumpere mașini?”

Problema lui Reuther în istorioara asta e că e greu să dai de lucru într-o economie automatizată intens, iar asta se vede clar în statistici.
În ultimele cîteva decenii cîștigurile de capital, adică profiturile firmelor, au tot crescut și au atins acum un maximum absolut. În schimb cîștigurile forței de muncă, adică totalul salariilor din economie, se află la un minimum absolut, îndreptîndu-se vertiginos în sensul opus.

Asta e clar rău pentru Reuther. Ar părea în favoarea lui Ford, dar de fapt nu e. Dacă vrei să vinzi cantități mari de bunuri relativ scumpe, ai nevoie de o clasă mijlocie numeroasă, stabilă și prosperă. În America avem așa ceva începînd de după război. Dar acum clasa mijlocie e în mare pericol. Avem multe statistici, repet una din ele: venitul mediu în America e în scădere în ultimii 15 ani și ne aflăm în pericolul de a cădea într-un cerc vicios în care inegalitatea și polarizarea continuă să crească în timp.

Problemele sociale care însoțesc această inegalitate merită atenție.
..
Și ca să fie cu totul reprezentativi hai să fie amîndoi bărbați albi. Primul e absolvent de facultate profesional, creativ, director, inginer, doctor, avocat sau ceva similar. Să-l botezăm „Ted”. E în pătura de sus a clasei mijlocii americane. Celălalt nu a făcut facultate și lucrează ca muncitor sau ca funcționar, face munca de jos din economie. Să-i zicem „Bill”.

Acum vreo 50 de ani Bill și Ted trăiau în condiții foarte asemănătoare. De exemplu, în 1960 probabil amîndoi lucrau cu normă întreagă, cel puțin 40 de ore pe săptămînă. Dar după cum a constatat sociologul Charles Murray, pe măsură ce se automatiza economia – prin 1960 firmele tocmai începeau să utilizeze calculatoare – pe măsură ce injectam tehnologia, automatizarea și digitalul în economie, soarta lui Bill și a lui Ted a început să difere mult. Între timp Ted a lucrat în continuare cu normă întreagă. Dar Bill nu. În multe cazuri Bill a ieșit de tot din economie, iar Ted foarte rar. În timp căsnicia lui Ted a rămas fericită. A lui Bill nu. Copiii lui Ted au fost crescuți de ambii părinți, în contrast evident cu ai lui Bill. În ce fel mai e marginalizat Bill în societate? A votat mai rar în alegerile prezidențiale, a intrat mult mai des la închisoare. Povestea tendințelor sociale nu e veselă și nu se văd semne de revenire. Tendințele apar indiferent de gruparea etnică sau demografică și de fapt se înrăutățesc într-atît încît există riscul că vor strivi pînă și progresul uimitor făcut prin mișcarea pentru drepturi civile.

Prietenii mei din Silicon Valley și de la Cambridge uită că ei sînt Ted. Au o viață plină și productivă de undei vin și avantajele, dar Bill are o viață foarte diferită. Ted și Bil ne demonstrează că Voltaire avea dreptate cînd spunea că munca aduce foloase, că ne protejează de trei mari rele: plictiseala, viciul și nevoia.

[„Munca ține departe de noi trei mari rele: plictiseala, viciul și nevoia.” – Voltaire]

Atunci ce facem cu problemele?
..
Winston Churchill ne-a vizitat la MIT în 1949 și a spus: „Pentru a aduce masele largi de oameni de peste tot la masa abundenței trebuie dezvoltate neobosit toate mijloacele de producție industrială.”

Abraham Lincoln și-a dat seama că mai trebuie un ingredient. A spus: „Am mare încredere în oameni. Dacă li se dă adevărul, li se poate încredința depășirea oricărei crize naționale. Esențialul e să li se dea adevărul gol-goluț.”

Vreau să vă las cu un gînd optimist, ideea importantă este că adevărul gol-goluț al epocii digitale devine tot mai limpede și am mare încredere că ne va fi de folos în a trasa bine drumul spre economia provocatoare dar abundentă pe care o creăm.

Vă mulțumesc.

Daca au asemenea probleme cei care au industria robotizata si au productie, atunci ce sa spunem noi care nu avem nici productie nici locuri de munca?

Ken Robinson: in Învățâmântul se află într-o „vale a morții”. Cum să ieșim din ea? sustine ideea increderii in oameni si in diversitatea metodelor, sau reducerea standardelor care sunt consecinta unei coordonari/conduceri centralizate. El se refera la performantele sistemului de invatamant, dar afirmatiile sunt valabile si la sistemul administrativ.

Există trei principii care fac ca viața umană să înflorească, iar ele sunt contrazise de cultura învățământului în care cei mai mulți educatori trebuie să trudească, iar cei mai mulți elevi trebuie să îndure.

În primul rând, ființele umane sunt prin natura lor diferite și variate.
..
Al doilea principiu care duce la înflorirea vieții omului e curiozitatea. Dacă poți aprinde scânteia curiozității într-un copil, el va învăța fără alt sprijin, foarte adesea. Copiii sunt învățăcei înnăscuți. E o mare „realizare” să stingi calitatea asta, sau s-o înăbuși. Curiozitatea e motorul reușitei. Spun asta pentru că unul din efectele culturii actuale, ca să zic așa, a fost de a deprofesionaliza profesorii. Nu există niciun sistem în lume, nicio școală în țară mai bună decât profesorii ei. Profesorii sunt seva succesului în școală. Dar predarea e o profesie creativă. Predarea, concepută cum trebuie, nu e un sistem de livrare. Nu ești acolo doar ca să transmiți informații primite. Marii profesori fac asta, dar ei mai și îndrumă, stimulează, entuziasmează, încurajează. La urma urmei, educația se reduce la învățare. Dacă nu se produce învățarea, educația nu are loc. Lumea discută mult despre educație, fără a discuta despre învățare. Rostul educației e să învățăm.

Cu toții ne creăm propriile vieți prin procesul neîncetat de imaginare a alternativelor și posibilităților, iar unul din rolurile învățământului e să trezească și să dezvolte puterea creativității. În schimb, ce avem e o cultură a standardizării.

Dar nu trebuie să fie așa.
..
Știu că nu poți îmbunătăți învățământul dacă nu alegi oameni pricepuți care să predea și dacă nu le acorzi sprijin constant și dezvoltare profesională. Investiția în dezvoltarea profesională nu e un cost. E o investiție, și toate celelalte țări care obțin succese știu asta, fie că e vorba de Australia, Canada, Coreea de Sud, Singapore, Hong Kong sau Shanghai. Ei știu că așa stau lucrurile.
..
Al treilea lucru e că ei deleagă responsabilitatea la nivelul școlii pentru a face treaba. E o mare diferență între a folosi un mod bazat pe comandă și control în învățământ – Asta se întâmplă în unele sisteme. Guvernele centrale decid, sau guvernele statelor decid, că ei știu cel mai bine și îți spun ce să faci. Necazul e că educația nu se petrece în sălile de ședințe din clădirile legiuitorilor noștri. Se petrece în clase și în școli, iar cei care o fac sunt profesorii și elevii și dacă le retragi libertatea de acțiune, nu mai merge. Trebuie să le-o dai oamenilor înapoi.
..
Cred că undeva în mintea unora dintre autorii politicilor e ideea asta că dacă o ajustezi, dacă o nimerești bine, va merge strună în viitor. Nu va merge și nu a mers niciodată.

Învățământul nu e un sistem mecanic. E un sistem uman. Oamenii fie vor să învețe, fie nu vor. Fiecare elev care abandonează școala are un motiv, care își are rădăcinile în biografia lui. Poate școala i se pare plictisitoare, inutilă. Poate i se pare că intră în conflict cu viața lui din afara școlii. Există asemănări, dar fiecare abandon e unic.
..
Nu departe de unde locuiesc eu e un loc numit Valea Morții. Valea Morții e locul cel mai cald și mai uscat din America și nu crește nimic acolo. Nu crește nimic pentru că nu plouă. De aici, „Valea Morții”. În iarna lui 2004 a plouat în Valea Morții, 15 cm, într-o perioadă foarte scurtă. Iar în primăvara lui 2005 s-a produs un fenomen inedit. Întreaga Vale a Morții s-a acoperit cu un covor de flori pentru o vreme. Asta dovedește că Valea Morții nu e moartă, ci doarme. Imediat sub suprafață se află semințele posibilității, în așteptarea condițiilor prielnice pentru a crește, iar în sistemele organice, în condițiile potrivite, viața e inevitabilă. Apare negreșit.
Dacă iei o zonă, o școală, un cartier, îi schimbi condițiile, le dai oamenilor un alt sentiment al potențialității, alte așteptări, o gamă mai largă de posibilități, hrănești și prețuiești relația dintre profesori și elevi, le oferi oamenilor libertatea de a fi creativi și de a inova în ceea ce fac, atunci școlile care erau odată moarte se trezesc la viață.

Marii lideri știu asta. Adevăratul rol al conducerii în învățământ – și cred că e valabil la nivel național, de stat și de școală – nu e și nici nu trebuie să fie acela de comandă și control.
Rolul real al conducerii e ajustarea climatului, în crearea unui climat al posibilităților. Dacă faci asta, oamenii se vor ridica, vor realiza lucruri pe care nu le anticipai și la care nu te puteai aștepta.

Benjamin Franklin a spus ceva superb: „Există trei feluri de oameni în lume: cei care sunt de nemișcat, oameni care nu pricep, care nu vor să priceapă, pe care nu-i interesează. Există oameni care pot fi mișcați, oameni care înțeleg nevoia de schimbare și sunt gata să asculte. Și există oamenii care mișcă, oamenii care produc schimbarea.
Și dacă încurajăm mai mulți oameni, creăm o mișcare. Și dacă mișcarea va fi destul de puternică, obținem, în sensul bun, o revoluție. Tocmai de asta avem nevoie.

Ceea ce afirma Ken Robinson despre invatamant este valabil si in sistemul afacerilor. Sistemul economic nu este mecanic, este un sistem uman, si ca sistem uman trebuie sa fie creat climatul care sa stimuleze curiozitatea si posibilitatea sanselor egale.
Un sistem de comanda de tip militar, cum este cel romanesc, inhiba orice intitativa individuala.
Cu un asemenea sistem de adminstrare nu avem nici o sansa sa reducem decalajele fata de occident, dimpotriva aceste decalaje se vor accentua.
Daca sistemul militar ar fi avut eficienta economica, cu siguranta ca ar fi fost aplicat pana acum in tarile dezvoltate.

O societate este formata din subsisteme toate functionand pe principiul autoreglarii al unei autonomii relative.
Daca distrugi mecanismele autoreglarii si le inlocuiesti cu mecanismul de comanda centralizata, societatea se blocheaza si se transforma intr-un sistem neguvernat.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

14 Responses to Adevarul „gol golut” si descentralizarea!

  1. VictorCh says:

    „…cand distributia este distorsionata, polarizata, clasa mijlocie este slab reprezentata.”
    Obligatoriu? Eu cred ca pot fi concepute modele de distorsionare (fie si numai teoretice) in care distorsionarea sa afecteze (negativ) mai putin (sau chiar deloc, sau poate chiar sa favorizeze) clasa mijlocie si defavorizate sa fie alte zone ale repartitiei.

    In optica mea, la noi este vorba nu atat de nerespectarea curbei de distributie cat de diferenta enorma intre ceea ce se intelege LA NOI prin clasa mijlocie si ceea ce se intelege prin aceasta expresie in vreo alta dintre societatile dezvoltate cu care vrem sa ne comparam: la noi clasa mijlocie este relativ bine reprezentata daca o definim STRICT conform proportionalitatii care rezulta din curba lui Gauss, dar atunci ea nu corespunde definirii asa cum este ea facuta in celelalte societati.
    Avutia noastra sociala este ORICUM mica prin comparatie cu cea a celor cu care vrem sa ne comparam. Daca mai SI tinem cont de faptul ca in capitalismul nostru salbatic o cota-parte MULT prea mare din aceasta avutie este insusita (inainte de impartire, sau in paralel cu impartirea teoretica) de catre „obere zen tausende” (patura superioara a elitei economice), si apoi SI de „esalonul doi” al acestei elite (extremitatea din dreapta a curbei de repartitie a avutiei esteprea ridicata in partea ei finala) rezulta ca celorlalte categorii (INCLUSIV clasei noastre mijlocii) le revine (fiecareia) mult prea putin, ceea ce face ca la noi clasa mijlocie sa nu corespunda caracteristicilor considerate in societatile mai avansate / mai corect structurate drept fiind definitorii.
    (Cred – fara sa am vreo dovada – ca la noi poate fi considerat drept apartinand clasei mijlocii cineva care – spre ex – reuseste sa se hraneasca / imbrace / trateze / etc putand in acelasi timp sa-si respecte – fara sa i se acumuleze datorii restante – obligatiile referitoare la darile catre stat si la facturile pt utilitati. Daca in acelasi timp reuseste sa faca fata si necesitatilor de odihna / recreere / relaxare si sa mai SI economiseasca cate ceva pt eventuale viitoare „zile negre” si/sau pt ameliorarea propriei situatii financiare dupa pensionare, atunci SIGUR face parte (la noi) din acea clasa.
    Da’ parca apusenii NU ACESTE caracteristici le considera definitorii pt o clasa mijlocie…
    (Dar – pe de alta parte – MULTI locuitori din Bangladesh, Angola sau Burkina Fasso ar considera (probabil) ca natia noastra este alcatuita numai din bogatasi, avand in vedere ca marea majoritate a populatiei noastre reuseste sa manance „pe saturatelea” nu numai „la zile mari”, si nici numai o data (sau de doua ori) pe saptamana, ci IN FIECARE ZI – si ci’ca unele „guri rele” zic ca nu numai o data pe zi… Si unde mai pui ca „acolo” (la noi adica) NICI nu se intalnesc oameni care sa moara de foame – la propriu: morti si ingropati (sau arsi, sau aruncati in vreo apa / in vreo padure / pe vreun maidan, sau dati (dupa moarte, da?) – ca in traditia lamaista si cea a eschimosilor – drept hrana animalelor salbatice si pasarilor rapitoare).)

    Mai am si alte comentarii de facut, dar (cel putin deocamdata) nu mi-o permit disponibilitatile de timp si energie. Voi incerca (eventual) sa revin ulterior la alte parti ale acestui articol (la cate una pe rand sau poate la mai multe deodata, cum s-o potrivi…)

    • Deceneu says:

      Cred ca ai o perceptie eronata a ceea ce inseamna clasa de mijloc. Dupa unii, o familie se afla in clasa de mijloc daca veniturile acumulate(economiile) ii permit sa traisca decent, timp de un an, fara servici si fara ajutoare sociale.

      • VictorCh says:

        1. „Cred ca ai o perceptie eronata a ceea ce inseamna clasa de mijloc.”
        Tocmai de aceea consider ca ar trebui bine definit intelesul unor asemenea expresii conventionale, pt ca altfel – iata! – apar neintelegeri: eu am considerat drept fiind „de mijloc” cei (conform graficului din articol) 40% numiti in grafic „MEDIE”. NU ACOLO este „mijlocul”?
        2. In acest context, EXACT ASTA scrisesem SI EU in comentariu: „…diferenta enorma intre ceea ce se intelege LA NOI prin clasa mijlocie si ceea ce se intelege prin aceasta expresie in vreo alta dintre societatile dezvoltate cu care vrem sa ne comparam…”
        (Dumneata consideri ca acei „unii” dupa care „o familie se afla in clasa de mijloc daca veniturile acumulate(economiile) ii permit sa traisca decent, timp de un an, fara servici si fara ajutoare sociale” sunt infailibili si ca definitia data se aplica oriunde si oricand, si ca daca la noi aceastei definitie nu-i corespunde decat patura inferioara a elitei economice, atunci ACEEA ar trebui denumita „clasa de mijloc”?)
        Referirea mea la Bangladesh et ceteram ejusdem farinae avusese exact rolul de a reliefa prin exagerare (hai sa spunem – prin caricaturizare) – in optica noastra – diferenta de perceptie (intre diferite societati) asupra a ceea ce ar trebui sa se numeasca „clasa de mijloc”: daca acolo doar bogatasii se pot satura zilnic, normal este sa consideram ca acea societate n-are „clasa de mijloc” (mai exact – ca n-are DECAT clasa de jos) si ca (daca la ei nimeni nu corespunde definitiei citate de dumneata) pt ei „mijlocul” este undeva inafara graficului, mult in dreapta? N-ar fi mai normal sa consideram ca SI LA EI (si SI LA NOI) – EXISTA clasa care poate fi numita „de mijloc”, dar ca aceasta ar trebui definita altfel, in corelare cu realitatile economice medii ale societatii?

        • Deceneu says:

          Veniturile acumulate care permit un trai decent timp de un an se intelege ca sunt diferite de la tara la tara, si sunt raportate la nivelul de trai din fiecare tara. Sigur ca in Romania poti sa traiesti un an cu o suma mai mica decat in Anglia si ca ai nevoie de o suma mai mare decat in Bangladesh. Tocami din cauza asta nu am avansat o suma intr-o moneda oarecare.

          • VictorCh says:

            Nu stiu DE UNDE si DE CE aceasta caracteristica a clasei mijlocii de la voi a ajuns (ex cathedra) sa reprezinte o DEFINITIE pt clasa mijlocie. Da, de acord, la voi clasa mijlocie isi permite acestea, si INTELEG (si accept) ca aceasta trasatura a fost considerata a fi evidenta si simptomatica (si utila) pt aprecierea „din ochi”, „din zbor”, a apartenentei sau nu a unei persoane de clasa mijlocie. NU inteleg insa (si nu accept – de parca acceptarea mea ar avea vreo relevanta) DE UNDE a aparut ideea ca ACEEASI trasatura ar trebui sa fie definitorie si pt apartenenta la clasa mijlocie a unei persoane DE LA NOI (sau de aiurea), DE CE nu poate definitia clasei mijlocii sa porneasca de la atributul „mijlocie” si sa fie acceptat ca o persoana apartine clasei „de mijloc” daca ea face parte dintre cei (sa acceptam) 40% dintre persoanele populatiei, anume acelea al caror venit este cel mai putin indepartat de venitul mediu acceptat.

            Problema nu este (in Romania) marimea / micimea sumei necesare pt a trai* un an o familie in Romania, ci problema consta in faptul ca aici pt un procentaj incredibil de mare din populatie (probabil peste 90%) cheltuielile care nu pot fi evitate (cheltuielile cu mancarea, cu locuitul, cu transportul, cu imbracamintea / incaltamintea indispensabile, cu „darile” la stat (sub diferite forme / pretexte si la diferite organisme ale statului) si cu facturile utilitatilor, cu sanatatea, cu invatamantul copiilor etc) reprezinta probabil peste 90% din venit, ceea ce face ca (daca mai sunt luate in considerare si – spre ex – cheltuielile cu odihna / recreerea / relaxarea, si perfectionarea profesionala, si hobby-urile etc) sa nu mai ramana practic nimic pt acumulare.
            (Daca „acolo” din 5.000 dolari venit iti sunt necesari 2.000 pt trait si mai „trec” inca 500 cu indeplinirea placerilor / recreerilor / etc, cei 2.500 ramasi permit acumularea celor 30.000 necesari pt cheltuielile unui an intr-un singur an. Similar, daca (TOT „acolo”) sunt necesari 3.500 plus 500, cei 1.000 ramasi acumuleaza cei 48.000 necesari in patru ani. Prin contrast, „aici” din 2.200 lei venit esti fericit daca reusesti sa economisesti pt acumulare (IN FIECARE LUNA) – fara a manca nici mai putin, nici mai slab calitativ – 200 lei. Este cineva dispus sa calculeze in CAT timp s-ar acumula suma necesara pt un an**?)
            UITE ca eu am avansat sume – explicatia teoretica ar fi fost prea impovaratoare.
            * Intentionat am omis calificativul „decent”, interpretarea diferita a acestuia ar naste noi discutii
            ** Asta – fara a lua in calcul marimea inflatiei de la noi si fara sa punem la socoteala eventualitatea necesitatii cheltuirii la un moment dat a sumei deja economisite pt (spre ex) probleme de sanatate, sau (pt a fi mai putin morbizi) pt nunta / botezul vreunui copil / nepot, sau pt sustinerea vreunui eventual masterat / doctorat.

  2. VictorCh says:

    „…e greu să dai de lucru într-o economie automatizată intens, iar asta se vede clar în statistici.”
    Statisticile astea „spun” ca in societatile dezvoltate tehnologic – ale automatizate si informatizate si alte „ate” a scazut gradul de ocupare al fortei de munca?
    (Eu parca stiam ca aceste procese conduc NU la neputinta de a da de lucru oamenilor, ci la MIGRAREA fortei de munca spre alte sectoare ale economiei, inca neautomatizabile – spre ex spre zona prestarii de servicii.)

    „…profiturile firmelor, au tot crescut […] În schimb cîștigurile forței de muncă, adică totalul salariilor din economie, se află la un minimum absolut…”
    Afirmatia se refera la situatia din Romania, SAU reprezinta o privire generala, la nivel global? Sau poate intr-un anumit domeniu de tari? Si afirmatia este valabila in CE context, in CE domeniu temporal: in / dupa recenta criza economica? In perioada de redresare? O tendinta generala inceputa anterior crizei?

    „Dacă vrei să vinzi cantități mari de bunuri relativ scumpe, ai nevoie de o clasă mijlocie numeroasă, stabilă și prosperă.”
    In opinia mea, daca vrei să vinzi cantități mari de bunuri (fie ele ieftine sau scumpe) ai nevoie ca la populatie sa existe bani cheltuibili (ne-necesari pt acumulari quasi-obligatorii), indiferent de felul in care acesti bani sunt repartizati intre diferitele zone economice ale populatiei. (Mie personal „mi s-ar falfai” daca automobilul (spre ex; sau televizorul, sau calculatorul, sau aparatul de scufundari SCUBA) pe care il produc este cumparat de reprezentanti ai clasei mijlocii sau de reprezentanti ai vreunei paturi economice mai modeste, dar nu saraci, esential mi s-ar parea sa-mi fie cumparat produsul.

    „…acum clasa mijlocie e în mare pericol. Avem multe statistici, repet una din ele: venitul mediu în America e în scădere în ultimii…”
    Clasa mijlocie este in CE FEL de pericol – de scadere numerica / proportionala din total populatie?
    CE legatura este intre VALOAREA venitului mediu si existenta / importanta (numerica) a clasei mijlocii? In optica mea, scaderea respectivului venit MEDIU nu influenteaza repartizarea avutiei pe zone ale curbei lui Gauss, TOT cam 40% ar reprezenta clasa mijlocie, doar disponibilitatile materiale ale acestei „clase de mijloc” scad – ceea ce (este adevarat) pe mine, ca producator al unor bunuri relativ costisitoare, ma afecteaza in sensul ca fie voi fi nevoit fie sa-mi scad si eu corespunzator preturile (deci profitul), fie sa ma bazez pt vanzarea produselor mele catre o… zona din-ce-in-ce mai… „inalta” a repartitiei avutiei (clasa beneficiara a produselor mele se va muta spre dreapta curbei).

    „Acum vreo 50 de ani Bill și Ted trăiau în condiții foarte asemănătoare.”
    OARE? MIE imi face impresia ca in continuarea textului se face referire la evolutia ulterioara PROFESIONALA a celor doi, nu la evolutia CONDITIILOR LOR DE TRAI (ba acestea nici macar nu sunt mentionate in articol).
    In CE fel de locuinte locuiau cei doi (cu 50 de ani in urma si acum)? CAT SI CUM le era ingrijita sanatatea (a lor si a familiilor)? CE masini conduceau, LA CE televizoare se uitau si (acuma) CE calculatoare / telefoane mobile au? CE ambarcatii – sau aparate de zbor – personale aveau (daca aveau), si CE resedinte de vacanta? UNDE isi faceau concediile cu familia, CAT timp si in CE conditii? CE jocuri / jucarii le aveau copiii, la CE scoli le mergeau acestia, si la absolvirea scolii CE masini primeau acestia cadou? CATE si CE FEL de carti aveau in bibliotecile personale? De la CE firme se imbracau / incaltau? („Nu m-am demis” sa pun intrebari similare referitoare la meniul lor / regimul lor alimentar si/sau la bunurile de folosinta indelungata care sunt mai putin costisitoare: aspiratoare, roboti de bucatarie, cafetiere, prajitoare de paine, vesela / tacamuri, covoare / perdele / draperii / lustre etc…)
    Si CUM au evoluat toate acestea ACUM?

    „În multe cazuri Bill a ieșit de tot din economie…”
    Chiar asa? El N-A migrat spre alte domenii? Si chiar daca BILL INSUSI (imbatranit si „inchistat”, dobandind mai greu deprinderi noi) A IESIT, nici COPIII acestuia (mai adaptabili) nu si-au gasit loc in noua varianta?

    „…a intrat mult mai des la închisoare.”
    SA NE FEREASCA Sfantul pe ORICARE dintre noi (INCLUSIV pe mine, care ma consider totusi o persoana decenta) nu atat sa ne fie foame, dar sa ni se planga COPIII nostri (sau – in cazul meu – nepotii, ca eu-‘s deja bosorog) ca le este foame (si noi sa stim ca CHIAR ASA ESTE) – si noi sa n-avem CE sa le dam de mancare… (Brrr!) (Nu garantez CARE mi-ar fi reactia…)

    „Povestea tendințelor sociale nu e veselă…”
    Da’ povestea evolutiei societatii de la „fiecare isi cultiva pamantul sau si traieste din ceea ce acesta produce” a fost mai vesela? Nu ne ramane decat sa recunoastem ca ACEASTA este evolutia normala / de asteptat si sa ne straduim sa facem faţa (sau in caz contrar nu ne ramane decat sa facem feţe-feţe).

    ” Tendințele apar indiferent de gruparea etnică sau demografică…”
    Presupun ca NICI ACOLO – INTENSITATEA tendintelor si NIVELUL la care aduce individul nu sunt independente de „gruparea etnică sau demografică”…

    • Deceneu says:

      Nu ai vizionat cele doua inregistrari video. Eu am dat doar secvente prin care este sustinuta ideea ca o societate nu se conduce centralizat prin comenzi. O societate este formata din subsisteme toate functionand pe principiul autoreglarii al unei autonomii relative.
      Daca distrugi mecanismele autoreglarii si le inlocuiesti cu mecanismul de comanda centralizata, societatea se blocheaza.

      • VictorCh says:

        „Nu ai vizionat cele doua inregistrari video.”
        Este adevarat: nu am (avut) timp (si energie) decat (de-abia) pt a citi articolul (cu atentie, „rumegandu-l”) si sa comentez, n-am avut timp de vizionare: am comentat strict textul articolului.

        „…o societate nu se conduce centralizat prin comenzi.”
        Ai incercat sa aplici aceasta asertiune si in cadrul unei analize despre (spre ex) Imperiul Roman, sau despre Egiptul antic, sau despre orasele-state mesopotamiene? (Sau acelea nu erau „societati”? Sau consideri ca au durat prea putin pt a fi semnificative? Sau te refereai cumva – prin „o societate” – NU la o societate… sociala, ci la una economica, la o firma?)

        „O societate este formata din subsisteme toate functionand pe principiul autoreglarii al unei autonomii relative.”
        Daca aici apare – langa autonomie – si precizarea „relativa”, inseamna ca CINEVA sau CEVA restrange autonomia subsistemelor. CE anume? Nu cumva TOCMAI comenzile de la centru? Si acestea NU SA CONDUCA au rolul?
        (Iar daca de acolo nu provin obligatii, interdictii, ordonari si alte dispozitii, atunci CE rost mai are sa existe „centrul”, CUM isi justifica acesta existenta si resursele consumate pt functionarea sa?)
        ]
        „Daca distrugi mecanismele autoreglarii si le inlocuiesti cu mecanismul de comanda centralizata…”
        Hai sa ne intelegem: eu sunt nepriceput in domeniu, si toata dezbaterea o port DOAR pe baza de logica si (sper) de bun-simt (tocmai DE ACEEA folosesc atat de des expresii ca „eu cred”, „in opinia mea” etc) si rog ca in ACEST context sa-mi fie judecate observatiile si afirmatiile.
        Asa nepriceput cum sunt eu: oare o conducere centralizata este obligatoriu sa implice si distrugerea autoreglarii? Nu e posibil (spre ex) ca strategia (directiile generale de actiune) sa fie conceputa „la ordin” iar tactica (modalitatea concreta de realizare locala / momentana) – prin autoreglare, ca ordinele sa stabileasca CE trebuie facut si „detaliile” de genul modului in care se face sa fie lasate in seama autodeterminarii, aceasta din urma cunoscand mai bine (si raspunzxand mai prompt la) modificarea conditiilor concrete locale / momentane?

        • Deceneu says:

          Autonomia relativa sugereaza ca subsitemele sunt influentate de alte subsisteme si de o eventuala conducere centrala, dar cand gradul de autonomie tinde la zero pentru ca gradul de centralizare tinde la 100, atunci se intra intr-o stare de incremenire.
          Toate imperiile de care vorbesti au fost victimele centralizarii. Si sa nu ai impresia ca centralizarea din antichitate era atat de prezenta ca o centralizare actuala. Atunci nu existau mijloace pentru a controla subsistemele atat de puternic cum este acum.
          Vorbim de lucruri relative.

    • „Eu parca stiam ca aceste procese conduc NU la neputinta de a da de lucru oamenilor, ci la MIGRAREA fortei de munca spre alte sectoare ale economiei, inca neautomatizabile – spre ex spre zona prestarii de servicii.”

      Greenspan i-a dus spre imobiliare si creditare. La primul puseu deflationist, migratorii astia au fost decimati. La urmatorul vor disparea dimpreuna cu „sectoarele” in cauza.
      Altfel, tot segmentul prestari servicii se reduce instantaneu la prima briza de contractie economica.
      Bineinteles, in cartea de neofeudalism sau neoliberalism evolutia e alta.

      „Afirmatia se refera la situatia din Romania, SAU reprezinta o privire generala, la nivel global?”
      Inechitatea sociala a depasit nivelele inregistrate inainte de marea depresiune economica din ’29. Romania e aidoma unui stat sud american.

      „Mie personal “mi s-ar falfai””
      Asta pentru ca nu produci nimic. Din moment ce „disponibilitatile” se afla in mainile a 0.01%, n-ai niciun motiv de „falfaiala”. Falsa cerere din prezent e mentinuta prin creditare absurda, cretinacii urmand sa-si dea duhul pe loc la urmatorul val deflationist.

      Romania nu are clasa de mijloc. Clasa de mijloc nu se construieste pe credit de consum (cloace included).

      „sa ni se planga COPIII nostri”
      Somajul in randul tinerilor tinde sa depaseasca 50%. Desi sunt mai degraba „filosofi” decat „tinichigii si ospatari”, numarul lor atesta faptul ca problema e de sistem si nu poate fi rezolvata prin propozitii facute de presedinti cretini.

      • VictorCh says:

        „Greenspan i-a dus spre imobiliare si creditare.”
        Omule, autorul a pus problema la modul general, eu i-am replicat asijderea – iar dumneata „te legi de” un anumit caz concret.
        Spune, te rog: din cate stii dumneata, atunci cand a avut loc revolutia industriala (si ca urmare cateva zeci de oameni au ajuns (prin mecanizare) sa produca mai mult decat produceau inainte cateva mii), sau atunci cand („la ei”, nu „la noi”) a intervenit mecanizarea masiva a agriculturii (si la camp, pt producerea hranei pt intreaga populatie, au ajuns sa mai munceasca doar cateva (putine) procente din populatie, in loc de aprox o jumatate, ca pana atunci), sau (mai recent) cand productivitatea muncii sporeste exponential prin automatizare, informatizare etc (reducand astfel necesarul de forta de munca in ACELE domenii de activitate) au fost procentaje mari din populatie (cele „dislocate” prin aceste procese) care sa fi ramas fara ocupatie – PE TERMEN LUNG? Nu contest ca vreun Bill oarecare (sau multe mii de asemenea Bill-i) or fi ramas TEMPORAR fara loc de munca, dar dumneata consideri ca de fiecare data toti acestia au luat credite si/sau s-au apucat de imobiliare? Nu cumva au migrat (incet, in timp – poate abia URMASII celor astfel inlocuiti) spre alte sectoare de activitate – spre ex spre servicii (INCLUSIV spre transporturi, comert, turism) etc?

        „Romania e aidoma unui stat sud american.”
        TOT nu-s lamurit daca afirmatia din articol a fost gandita (si se aplica) doar situatiei specifice din Romania (sau din vreun alt loc) sau este considerata a reprezenta un fenomen global…

        „Din moment ce “disponibilitatile” se afla in mainile a 0.01%…”
        Ai dreptate, ma exprimasem gresit: „indiferent de felul in care acesti bani sunt repartizati intre diferitele zone economice ale populatiei” ar fi trebuit completata cu „atata timp cat raman suficienti oameni care sa aiba bani disponibili”. (Intr-adevar, o singura familie de bogatasi n-o sa se apuce (doar pt ca are din ce) sa cumpere sute de masini, televizoare, frigidere, calculatoare – sau echipamente SCUBA – trebuie ca banii sa fie astfel distribuiti incat sa poata acoperi necesarul unui MARE numar de familii).

        „Romania nu are clasa de mijloc.”
        Nu sunt de acord – decat eventual in sensul ca cetatenii cu venit mijlociu (cei 40% din zona centrala a graficului lui Gauss din text) este posibil sa nu se constituie intr-o clasa sociala (structurata ca atare) ci sa fie doar reprezentanti disparati ai acesteia: nu sunt de acord cu MODALITATEA DE DEFINIRE de catre voi a clasei de mijloc. (Repet: CUM sa fie „de mijloc” daca-i inafara graficului?)
        Pt ca afirmatia sa fie adevarata ar trebui ca graficul curbei sa fie in ASA fel deformat incat in zona centrala (in zona celor 40%) sa apara o depresiune si acolo curba sa se (quasi)confunde cu abscisa (capetele curbei „umflate” si mijlocul coborat).

        „Somajul in randul tinerilor tinde sa depaseasca 50%.”
        Nu cunosteam cifra (si tind sa consider ca-i gresita, exagerata – poate sa fie adevarata (in optica mea) doar pt vreun segment al populatiei tinere (spre ex – al absolventilor de facultate), nu pt ansamblul generatiei tinere, INCLUSIV (spre ex) pt tinerii care n-au plecat din satul lor) dar IDEEA din spatele ei consider ca este adevarata.
        DAR – you missed my point: eu incercasem sa arat ca nu mi se pare de mirare sporirea infractionalitatii in randul parintilorlor care – in urma pierderii locului de munca – nu mai gasesc resursele necesare pt hranirea copiilor lor minori aflati in grija lor si care inca nu pot fi „trimisi in lume” sa-si castige singuri existenta.

  3. godless1859 says:

    De acord cu Lincoln. Adevarul si reprezentarea corecta a realitatii si a problemelor care exista sunt esentiale. Problema este ca cea mai mare parte din presa clasica nu se ocupa de asa ceva ci de tot felul de probleme triviale si laterale care mai degraba dezinformeaza decat informeaza populatia.
    Presa ar trebui sa fie organul principal de informare, ochii si urechile populatiei, iar in cazul de fata pare-se ca functionam ca un om chior si cu auzul foarte deteriorat.

    • Deceneu says:

      Cand presa si politicul ajung la mana finantatorilor, mesajul presei si al clasei politice justifica actiunile acestora.
      Traim o criza a democratiei, care a dus la o criza economica.

    • VictorCh says:

      „Adevarul si reprezentarea corecta a realitatii si a problemelor care exista sunt esentiale.”
      EVIDENT – alfel, daca se porneste de la premise gresite, o judecata corecta are FOARTE mici sanse sa ajunga la un rezultat corect.

      „Problema este ca cea mai mare parte din presa clasica nu se ocupa de asa ceva ci de tot felul de probleme triviale si laterale care mai degraba dezinformeaza decat informeaza populatia.”
      Ca si intotdeauna si pretutindeni, SI PRESA (cea privata, in calitatea ei de afacere lucrativa) TREBUIE sa respecte principiul cererii si al ofertei: potentialilor cumparatori trebuie sa le oferi spre vanzare ceea ce vor ei, nu ceea ce consideri tu ca ar trebui sa vrea, in caz contrar iti pierzi clientii si ramai cu marfa nevanduta. Pt ca sa fie pertinent si corect, trebuie ca principalul corp al populatiei, marea masa a acesteia, ASTA sa si vrea.
      Problema nu este ca PRESA nu informeaza „bine” POPULATIA, ci ca reprezentantii CONDUCERII noastre sunt ori prost informati, ori dispusi / doritori „sa ascunda sub pres” adevarurile neplacute. In caz contrar, populatia (MACAR cei curiosi) ar trebui sa poata sa afle adevarul MACAR cu ocazia campaniilor electorale, chiar daca nu direct de la presa ci – PRIN INTERMEDIUL presei – de la candidati (macar despre adevarurile neplacute care se refera la adversarii politici ai acestora).

      „Presa ar trebui sa fie organul principal de informare, ochii si urechile populatiei…”
      Pai CHIAR ASA si este – si ne informeaza prompt (intocmai ca si propriile noastre organe de simt) despre ceea ce ne intereseaza, despre ceea spre ce o indreptam. (Nu poti obliga un trecator sa se uite (spre ex) la victimele unui accident, sau la zidurile coscovite ale unei cladiri in pericol de prabusire, daca el (chiar daca re vazul si auzul foarte bun) refuza sa le vada si prefera sa intoarca privirea spre cealalta parte a strazii, spre o masina moderna sau spre o femeie frumoasa.)

%d blogeri au apreciat asta: