Infrastructură politică de tip dictatorial

Infrastructură politică de tip dictatorial – Cotidianul – autor Ioan Vieru
Unul din cele mai bune articole din ultimii ani.

România este o ţară captivă unui surogat politic, adaptat permanent pentru a nu pierde controlul. Oricâte diferende ar fi între actorii politici, niciunul nu a dus şi nu va duce la un final democratic. Frânând istoria, deturnându-i urgenţele, această clasă oligarhică nu are nicio legătură cu situaţia socială din România. Pare un adevăr abrupt, o afirmaţie riscantă, însă imposibil de contrazis.

Deşi partidele politice româneşti s-au constituit după nişte reguli unanim acceptate în lumea liberă, ele se înscriu în aria propagandei. De la intrarea în legalitatea juridică, obligatorie, partidele au fost orientate spre interesele absolut personale ale unor fondatori. Într-un asemenea context, politica democratică pierde orice susţinere şi implicare. Devenite nişte SRL-uri în toată regula, nu e de mirare că se întâmplă o acută confruntare cu toate organismele Statului, spre reforme ameninţătoare, nu altfel, sub presiunea unei realităţi tot mai greu de gestionat de executanţii unor decizii aberante. Această atitudine, aparent rebelă, are cauze care se regăsesc în originea comună a politicii de după 1990. Distrugând cu un profesionalism tipic Securităţii cam tot ceea ce a deranjat în exercitarea acestui gen de consolidare organizatorică, mediul politic actual s-a situat în coşmarul din care România pare fără ieşire. Situaţia este identică celei din comunism, care produsese o deformare mentală colectivă cu grave consecinţe pentru câteva generaţii. Generaţii ale abuzului, considerându-se proprietarii pârghiilor publice, ai administrării viitorului.

România a fost permanent diferită. Peste mărimea celor din jur, cu o populaţie şi un teritoriu important, ţara aflată neîntrerupt sub ocupaţie a devenit un experiment, nimic altceva. Reuşitele politicii ceauşiste au fost nişte focuri de artificii, monstruos ticluite, care mai legitimează şi astăzi, iresponsabil, social-democraţia. Nu este decât propagandă, o politică generală care menţine România într-o colonie pe care aşa-zişii politicieni o livrează unora sau altora, garanţie pentru carierele lor lipsite de orice relaţie cu societatea.

Încrederea pe care o cere direct sau indirect clasa politică a expirat. Reformarea mediului politic este o urgenţă mai mare decât proiectul unei noi Constituţii. Plonjarea zilnică într-o pretinsă normalitate a unui dereglaj politico-moral, constituţional, cronicizat, va aduce prejudicii amplificate. De la datoria externă la climatul intern, în faţa societăţii româneşti se va ridica un zid de netrecut, acesta fiind o caracteristică de luat în calcul pentru toate predicţiile despre România.

Sindicatele, presa, ONG-urile, opoziţia parlamentară au fost reduse, prin această politică, la o figuraţie salonardă. Politicianul corupt, plus toate ierarhiile sale, tot mai extinse, perfect organizate, au luat locul vocilor reformiste. Democraţia a ajuns un factor destabilizator, cumva un pericol public. România se află pe un drum al revanşei faţă de administrarea Statului democratic, roadele acestei orientări fiind selecţia politică internă. Ajunse sus, tot mai sus, într-un Pantheon inaccesibil, subordonând Justiţia, cu rezerve de personal impresionante, partidele actuale sunt în situaţia unor extratereştri care ne guvernează. Instalând teama, autoritarismul în societate prin forţa de grup instituită, lasă de înţeles în mod decisiv că nu există alternativă la prestaţia lor. Membrii de rând, simpatizanţii nu există decât în preajma alegerilor, animaţi de o răsplată deseori incorectă. Construirea unui mediu democratic general, ieşirea dintr-o istorie asasinantă nici nu intră în discuţie. Motivând că acestea ar fi nimicuri, generalităţi, aceste clanuri îşi văd netulburate de propriile afaceri ambalate drept interes comun.

Fisura se adânceşte continuu, metamorfozându-se în explicaţii, false ideologii, carierism. România se vede poluată, lipsită de orice perspectivă. Luându-şi lumea în cap, tinerii îşi găsesc realizarea oriunde, numai aici nu. Ţara este blocată, legislaţia democratică nu există, cum nu există politică democratică. Totul este de faţadă, în spate e un sistem care lucrează exclusiv pentru el însuşi, împotriva interesului naţional.

O industrie politică ce generează tipologiile necesare, motivaţiile, confuzia este cam singura dimensiune funcţională, nefastă, arătând două lumi fără legătură una cu alta: clasa politică şi societatea.

Aşteptarea reformelor de la acest mediu politic ar trebui să înceteze!

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

6 Responses to Infrastructură politică de tip dictatorial

  1. thinkagainro spune:

    Foarte frumos scris, conceput și realizat! Se pare că blogosfera livrează acum jurnalism de calitate! presa clasică a încetat să fie altceva decât un mediu de a propaga minciuni și țigănie!Am citit cu mare plăcere acest articol și sunt de acord cu abolut fiecare literă!

  2. Gold Price spune:

    Conștiința politică structurată superior se prezintă ca o concepție politică unitară despre societate ca total și ca o doctrină politică ce convertește ideile concepției privitoare la stările de fapt în norme generale de acțiune pentru schimbarea ordinii sociale în conformitate cu interesele clasei reprezentate. În continuarea acestor forme structurate există programul politic, parte integrantă a conștiinței politice, care vizează direct înfăptuirea concretă a scopurilor fundamentale ale clasei politice reprezentate.

  3. sabinus spune:

    Eu cred în politică, însă cei neaveniți care au ajuns să o practice au terfelit acest nume.

  4. Sindicatele, presa, ONG-urile, opoziţia parlamentară au fost reduse, prin această politică, la o figuraţie salonardă. Politicianul corupt, plus toate ierarhiile sale, tot mai extinse, perfect organizate, au luat locul vocilor reformiste. Democraţia a ajuns un factor destabilizator, cumva un pericol public. România se află pe un drum al revanşei faţă de administrarea Statului democratic, roadele acestei orientări fiind selecţia politică internă. Ajunse sus, tot mai sus, într-un Pantheon inaccesibil, subordonând Justiţia, cu rezerve de personal impresionante, partidele actuale sunt în situaţia unor extratereştri care ne guvernează. Instalând teama, autoritarismul în societate prin forţa de grup instituită, lasă de înţeles în mod decisiv că nu există alternativă la prestaţia lor. Membrii de rând, simpatizanţii nu există decât în preajma alegerilor, animaţi de o răsplată deseori incorectă. Construirea unui mediu democratic general, ieşirea dintr-o istorie asasinantă nici nu intră în discuţie. Motivând că acestea ar fi nimicuri, generalităţi, aceste clanuri îşi văd netulburate de propriile afaceri ambalate drept interes comun.

  5. „Nu este o noutate pentru cei care cunosc situaţia din Republica Moldova, din nefericire Biserica Ortodoxă Rusă, Mitropolia Moldovei, subordonată Moscovei, face de mai mulţi ani politică. Vă amintesc că au existat campanii publice prin care Înaltul Ierarh de la Chişinău, împreună cu actorii politici făceau deschis campanie anti Europa şi pro Rusia. E dureros că există asemenea ieşiri în momentul de faţă, în care Moldova are de îndeplinit o serie de angajamente în relaţia cu Bruxelles. E un an crucial pentru Republica Moldova şi există multe state din UE care îi susţin aderarea necondiţionată la Uniunea Europeană. Biserica intră în acest joc pentru a se da impresia unei instabilităţi în Moldova, pornind de la această decizie care nu are niciun efect, până la urmă”, a declarat deputatul Eugen Tomac, în exclusivitate pentru Agenţia R/News.

  6. Alice Q. Kirk spune:

    De peste 20 de ani, clasa politică se decredibilizează cu fiecare zi. Valul de entuziasm popular de după „evenimentele din decembrie 89” s-a estompat rapid, pe fondul unor nemulţumiri crescânde ale populaţiei. Liderii postdecembrişti au acaparat rapid hăţurile Puterii, scoţând rapid la mezat bogăţiile României. Simulacrele de privatizări, în care tot ce a contat a fost comisionul care a intrat în conturile unuia sau altuia dintre decidenţi, au făcut ca românii să înţeleagă rapid că sunt minţiţi cu nonşalanţă în continuare. Nici măcar mult clamata libertate după care tânjeam într-o epocă pe care o credeam demult apusă, dar care continuă să supravieţuiască prin „băieţi deştepţi” din diferite servicii şi nu numai, nu reprezintă altceva decât o biată iluzie, în contextul în care în România regimului băsescian telefoanele celor incomozi se ascultă cu o nonşalanţă tipică dictaturilor sud-americane.

%d blogeri au apreciat asta: