Unde sunt sperantele noastre?

In curand se implinesc 25 de ani de la evenimentele din decembrie ’89.
Media va face o comemorare a victimelor, o rememorare si o comentare a evenimentelor, cum facea de obicei.

Nu cred ca va incerca cineva sa puna in balanta sperantele cu „realizarile” din cei 25 de ani, desi un bilant s-ar impune.
M-am intalnit cu fosti colegi din tinerete plecati peste hotare si ii vad radiind o liniste sufleteasca de invidiat. Sunt oameni joviali, fara probleme.

De ce romanii ramasi in tara suntem incruntati si fara sperante?
Suntem o natiune care am inceput sa redevenim ceea ce am fost in comunism, o natiune cu cetateni fara zambele, cu fruntea incruntata, preocupati de viitor.

Odata cu disparitia sperantei au aparut bancurile cu politicieni.
Cultul personalitatii nu numai ca nu a disparut, s-a conservat si a inceput sa fie relansat.
Cantarea Romanie s-a rebranduit in festivitati organizate sub numele „Zilele orasului”, „Zielel cetatilor medievale” sau „festivalul berii”.

Sentimentul de frustare generalizata are cauze reale.
Perceptia ca lucrile se degradeaza continuu si accelerat,  sentimentul neputintei, al incapacitatii identificarii cauzelor si a solutiilor, a neincrederii in bunele intentii si capacitatea clasei politice sunt factorii care genereaza disperare.

Puterea cinica controleaza totul: media, institutiile statului, economia si politica.
Multi „mercenari” jubileaza de modul cum au reusit sa prostesca poporul in favoarea puterii pentru un pumn de euro, cum reusesc sa „sedeze” cetatenii, dar pierd din vedere ca-si „sapa propria groapa”, pentru ca veniturile lor se diminueaza odata cu contractia economiei. Chiar daca pe termen scurt vor obtine resurse suplimentare, pe termen lung finalul este previzibil.

Ce-i de facut?
Ne va aduce 2015 raspunsul?
Daca da, de unde va veni?

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

4 Responses to Unde sunt sperantele noastre?

  1. România spune:

    Orice drum, scurt sau lung, începe cu primul pas.
    Nu poţi să faci cârnaţi dacă nu tai porcul.
    Bob cu bob se umple sacul.
    Unde-s mulţi puterea creşte.
    Lanul mănos nu are buruieni.

    După acest preambul, la care au contribuit generaţiile anterioare, ar fi necesară o enumerare (care poate fi uşor îmbunătăţită) a paşilor pe care îi văd eu:
    – Consultarea listelor de pe http://www.porcisme.ro şi a celor care prezintă unităţile economice moştenite în 1989 şi transformate în pulbere.
    – Crearea unei liste cu persoanele care au influenţat negativ naţiunea: oameni care au avut funcţii de conducere cu putere de decizie.
    – Crearea unei echipe patriotice care să poată influenţa masele.
    – Eliminarea din viaţa publică tuturor persoanelor care trădează interesul naţional.
    – Modificarea constituţiei spre a fi în interesul naţiunii române.

    Exemple: Islanda, Elveţia

  2. Cami Camelia spune:

    da asa este- dar este cale lunga- si lipsesc oamenii

    • Deceneu spune:

      Oamenii s-ar gasi daca ar fi un grup care sa propuna o strategie credibila.
      Ideile clare si credibile ar atrage oameni si ar face sa renasca sansele si sperantele.

  3. Caracoancea spune:

    Sunt dispus sa particip la constituirea unui asemenea grup si cred ca pot sa aduc persoane de calitate in aceasta formatiune.

%d blogeri au apreciat asta: