Apel la memorie, reflectie si moralitate!

In urma cu 10 ani am salvat textul unui articol publicat in Romania Libera, pe care-l redau integral mai jos.

Apel la memorie, reflectie si moralitate
Interviu cu surorile seniorului Corneliu Coposu, doamnele Flavia Balescu si Rodica Coposu – Vineri 15 Aprilie 2005

Cristian Salagor: L-ati cunoscut pe Iuliu Maniu. Ce fel de om era?
Flavia Balescu: Da, am avut bucuria sa-l cunosc pe Iuliu Maniu inca din copilarie. Cand am deschis ochii si am ajuns la varsta priceperii, la noi in casa se vorbea frecvent despre Maniu, care ne si vizita. Avea o prestanta deosebita, care impresiona, o privire albastra, senina si transparenta, care impunea un respect deosebit. Pentru noi, copiii, era un fel de recompensa, daca eram cuminti, ca ne ducem la Badacin. Dar de ce-l iubeam noi atat de tare? Pentru ca el stia sa vorbeasca cu orice varsta. Ne ducea in gradina, ne arata diverse flori si diverse fructe, ne povestea multime de intamplari, ne ducea la plimbare, intretinea cu noi o atmosfera nemaipomenita si a ramas in sufletul nostru ca un om extraordinar, nu ca un batran care-ti povesteste, ci ca o personalitate care stia sa se apropie de suflete. Bineinteles ca si dupa ce am venit la Bucuresti l-am vizitat si l-am vazut pe tot parcursul vietii sale. Pentru mine cel putin era o onoare sa ma duc sa-l vad de fiecare data de ziua lui.
Si acum sa va spun cateva mici amanunte despre Iuliu Maniu. Vorbea putin. Nu era un vorbitor dar nu vorbea niciodata degeaba. Adica n-as putea sa spun ca fiecare cuvant era antologie, dar in momentul in care dadea un raspuns, acel raspuns merita sa-l tii minte toata viata. Imi aduc aminte ca eram studenta prin anul I si incepuse mizeria comunista. Pentru prima data incepuse in presa murdaria.
CS: Asta in ce an?
Flavia Balescu: In ’44. Venisera rusii, incepuse mizeria. Atunci, pentru prima data am vazut lucruri triviale publicate in presa. Inainte de razboi si chiar in timpul razboiului presa avea o oarecare decenta. Eu n-am citit niciodata insulte grave si uraciuni scrise la adresa unei persoane sau a alteia. Se comentau diverse evenimente, se faceau si atunci ironii fine, ma rog, se faceau niste caricaturi foarte cu subinteles. Dar jignitoare, cum se intampla acuma, nu existau. Si atuncea am vazut niste caricaturi in care aparea Maniu in chip de closca stand pe niste oua din care ieseau niste serpi, si dedesubt scria: „sa plece closca istorica, sa nu mai otraveasca Romania!”. Pe mine m-a indignat teribil. Era prima data cand vedeam asa o murdarie afisata public. Chiar la facultate, unde era ceasul vechi, era un fel de panou si pe el afisata aceasta poza, aceasta caricatura. Am venit acasa extrem de suparata. Intamplarea a facut ca tocmai in ziua aceea sa vina domnul Maniu la noi la masa. Din cand in cand, cand avea chef sa manance un rasol si supa cu taitei, venea la noi. Si eu, sub efectul enervarii, ii spun asa, foarte agitata: „Domnule presedinte de ce nu facem noi o revolutie sa scapam de nemernicii astia?”
CS: De comunisti?
Flavia Balescu: De comunisti, bine-nteles! Da’ el se uita asa la mine si zice: „Draga mea este foarte usor de pornit o revolutie, dar cine o opreste si cine raspunde de victimele nevinovate? Niciodata sa nu te pripesti sa faci un lucru care poate avea repercusiuni grave asupra unor nevinovati…” M-a impresionat foarte tare treaba asta, foarte tare. Era un om extraordinar de modest, ca aparenta, ca prezenta, adica era imbracat sobru, foarte, foarte strict. Nu avea nici un fel de fantezii din acestea vestimentare. Era foarte departe de tot ce se-ntampla ca preturi, costuri, cumparaturi. El nu stia de treburile astea… nu, nu-l preocupau. Il preocupa strict politica si nu persoana lui, ci tara.
A fost un mare iubitor de tara si ar fi fost in stare sa faca orice pentru aceasta tara. N-a tinut niciodata la putere. El a renuntat foarte usor – si cand a fost prim-ministru si ca presedinte de partid. Cand a crezut ca ceea ce voia sa faca pentru tara, nu pentru el, nu se indeplineste , a plecat. El a dorit sa imprime o moralitate absoluta in societate: sa dispara interventiile, pilele, sperturile… Cred ca n-a fost iubit de contemporani, de aceea ii spuneau iezuitul. Cred ca atitudinea aceasta morala profunda a lui Maniu, nu prefacuta, ci reala, ii deranja pe foarte multi.
CS: Probabil le aducea aminte de propria persoana, le trezea, oarecum, constiinta…
Flavia Balescu: Da, exact. Si asta e o treaba care nu se tolereaza si banuiesc ca nici aici, nici acum nu se tolereaza aceasta preocupare de morala. Am sa va spun o alta intamplare si cu asta inchei capitolul.
Domnul Maniu stia sa-ti puna niste jaloane pe care le tineai minte si le practicai. Ma rog, daca voiai… Printre altele, la un moment dat, ne povesteste ca betia victoriei, a maririi, a puterii, este cea mai periculoasa. Pentru ca niciodata nu te trezesti din ea sau, cand te trezesti, este prea tarziu pentru tine. „Daca te-mbeti de alcool, ti-e rau, iti trece. Daca te-mbeti de o poezie sau de un lucru frumos, dispare, se estompeaza si trece. Dar betia puterii, niciodata! Lupti pentru ea, o atingi, tii de ea CU DINTII SI LA URMA, CAND S-O PRINZI ESTI DISPERAT si esti in stare sa faci orice ca s-o pastrezi.” Avem exemple, Slava Domnului! Si ne povestea cu ocazia asta ca „orice om pe lumea asta este tentat de putere. Fiecaruia ii place sa i se spuna ca-i grozav, ca-i destept, ca-i unic. Dar tocmai impotriva acestei stari trebuie sa lupti si sa lupti cu toata convingerea, pentru ca in momentul in care ai cazut in aceasta ispita esti un om pierdut.
Si ne povestea el ca atunci cand a fost ales presedinte al Consiliului Dirigent din Transilvania locuia la Sibiu, la o gazda batrana, care era nemtoaica. Toata lumea i-a propus sa se mute la sediul Consiliului Dirigent care era intr-o vila foarte frumoasa din Sibiu. Si zice el: la un moment dat am fost tentat sa ma duc. Dupa aceea m-am gandit asa. Daca ma duc acolo am sa-mi inchipui ca mi se chiar cuvine, si mi se urca la cap. Ia sa stau eu aici linistit.” M-a impresionat foarte tare. Si mare dreptate a avut. Ei, aceste principii l-au calauzit toata viata. Eu cred ca si le-a insusit si din familie, pentru ca ele se transmit genetic. Si le-a insusit si la scolile din Blaj care, fara discutie, dau o linie precisa care se traseaza asa, ca un foc, pe toata viata: sa fii modest, sa nu fii pretentios, sa nu doresti mai mult decat poti, sa lupti impotriva orgoliului, care-i cel mai mare pacat.
Cea mai mare ticalosie omeneasca este orgoliul, cauza tuturor relelor. Si ma tem ca si natia romana, in toate momentele, a fost foarte dispusa la acest orgoliu. Orgoliul asta dambovitean e oribil si e cauzator de multe prostii.
Cu asta am incheiat capitolul.

CS: Spuneti-mi, daca se poate exprima in cuvinte asa ceva, cum au fost anii de puscarie ai domnului Coposu. Ce v-a povestit?
Rodica Coposu: E greu sa va spunem cum au fost anii de puscarie fiindca el nu prea ne-a povestit. A fost arestat in 1947 si a fost tinut prin diferite inchisori. Din ce-am aflat noi, a fost tinut intai la Malmaison pentru ancheta.
I s-a adus invinuirea ca a fost membru PNT, dupa care a fost dus la Craiova unde a fost zidit intr-o celula. Adica seful inchisorii a primit ordin sa-l izoleze. A fost zidit si i se lasase numai o vizeta mica pe unde i se introducea mancarea si pe unde o data la nu stiu cate zile scotea capul de venea unul si-l radea.
CS: Incredibil!
Rodica Coposu: Dupa cateva luni a venit cineva in inspectie si a ramas totusi mirat. „Pai eu am primit dispozitie sa-l izolez”, a zis seful inchisorii. „Bine, dar chiar sa-l zidesti intr-o incapere?”, a spus celalalt.
CS: Nu se stie daca era vorba de un intelect total redus sau daca era vorba de o rautate fara margini!?
Rodica Coposu: Nu, cred ca din idiotenie. Adica a inteles cuvantul izolare la propriu.
Flavia Balescu: Pentru ca ei totusi au avut grija sa pastreze niste aparente, macar o perioada de… Cand am aflat l-am intrebat:
– Ce-ai gandit tu cand ai vazut ca individul acela vine cu caramizile, ca scoate usa si pune zid in loc?
– M-am gandit ca este Un Dumnezeu Sus si vede si o sa se darame. Am fost sigur ca Dumnezeu ma protejeaza si peste trei sau patru luni a venit o inspectie de la ministerul de Interne si au ramas si aia trasniti. Au chemat imediat sa vina cu tarnacopul.
Pe urma a fost la Pitesti in inchisoare. L-au dus prin mai multe inchisori. Asta pana in 1956 cand i s-a facut un proces. Deci timp de 9 ani…
CS: …a fost inchis fara sa fi fost condamnat intr-un proces.
Rodica Coposu: A fost dus la diferite loturi, dar nu puteau sa-l implice: cu Cici Ionitoiu, cu Sergiu Macarie, cu Sumanele Negre…
Flavia Balescu: E interesant de stiut ca el, tot timpul cat ne-a povestit noua, releva „Degetul lui Dumnezeu”, cum zicea el, „care se pune deasupra si te apara”. Foarte curioasa, foarte ciudata psihologie a avut omul acesta! Nici macar o data nu ne-a spus ca l-a urat pe cel care l-a batut. Zicea „Nenoricitii astia… Astia nu-s responsabili, astia-s sub – oameni! Astia sunt educati ca niste brute sa loveasca… Ce vina are el daca nu i-a spus nimenea ca-i rau? De condamnat sunt cei care ordona astfel de lucruri, nu cei care le executa. Fiindca aceia sunt niste simple manechine, deci nu-i pot uri. Eu urasc sistemul care creaza monstrii astia”. Si tot ne spunea, asa, exemple. De pilda a fost la Pitesti. A stat si acolo un an sau doi, nu stiu, nu am putut face o cronologie…. Si de acolo a fost chemat la un proces al cuiva. L-a scos de la Pitesti cu o zi inainte de a ajunge reeducarea acolo. „Uita-te, Dumnezeu m-a ferit: in ziua cand a venit Turcanu acolo eu am fost adus la Malmaison ca sa fiu martor in nu stiu ce proces”. Apoi a fost dus parca la Gherla sau la Aiud. Ii baga in duba, care mergea prin toate inchisorile si ii culegea, ii schimba si baga pe altii. De pilda el a stat trei luni la Sighet. Cand a fost martor intr-un proces, au dus pe inculpati la Aiud, l-au lasat pe el la Sighet, nu stiu pe unde a mai umblat duba si dupa vreo trei luni au venit si l-au dus inapoi. „Uite ce bun a fost Dumnezeu ca m-a crutat sa trec prin aceasta reeducare. As fi rezistat sau nu, nu se stie. Dar uita ca a fost o incercare la care n-am fost supus”. Tot timpul se gandea ce-au suferit altii de langa el. Alt exemplu: ajunge la Canalul Dunare-Marea Neagra, la Capul Midia, unde trebuia sa sape, sa faca diguri. „Cand am ajuns acolo trebuia sa facem o norma de nu stiu cati metri pe zi. Nemancati, vai de capul nostru”. Era cu Bani (Serban) Ghica si cu Radu Campeanu in momentul acela. Si la un moment dat trebuiau sa sape o roca care era langa un mal, sub o cornisa. Cand au intrat ei acolo, a venit inginerul civil si i-a spus directorului puscariei: „Dom’ne scoate-i de-acolo, ca malul asta se darama.” Si el ii scoate de acolo. Venise reeducarea de la Pitesti acum aici. Ramasesera doar trei, fara Turcanu, trimisi sa reeduce Canalul. Acestia, cand au vazut, au inceput: „Noi suntem pentru refacerea tarii! Noi iubim Romania! Noi dam exemplu de eroism!” Si in momentul in care au intrat si au bagat detonatorul s-a surpat malul si au murit toti trei. Bani si Cornel au fost pusi sa-i dezgroape. Iar in buzunarul unuia au descoperit o turnatorie pregatita pentru Cornel; si ne-a zis: „Uite Dumnezeu m-a aparat ca puteam muri acolo”.
CS: Adica o turnatorie, in sensul de…
Rodica Coposu: Adica unul din ei avea in lista pe Bani, pe Cornel. Probabil ca erau pusi pentru reeducare… elemente recalcitrante etc.
Flavia Balescu: Acest optimism al lui eu uneori l-am gasit chiar exagerat in materie de apreciere a neamului sau. Eu ziceam: „Dar nu te-au batut romanii? Cum mai poti sa-i iubesti pe trogloditii astia… nu ei te-au batut pana cand ai cazut?” El zicea „Nu, nu erau romani, erau asiatici!” Insa am aflat mai toate intamplarile acestea de la Lucia Hossu cand i-a luat interviu. Pana atunci habar n-am avut ca a fost batut atata, c-a stat zidit, ca n-a avut de mancare…
CS: Domnul Coposu nu v-a povestit?
Rodica Coposu: Nimic, nimic. El povestea numai lucruri oarecum amuzante, daca poti sa gasesti si lucruri amuzante.
Flavia Balescu: „Stai la Ramnicu Sarat, in celula, izolat, intr-o celula ingrozitoare. Opt ani n-ai vorbit cu nimenea. Cum nu-i urai tu pe cei care veneau sa deschida usa si te bateau pana cadeai?”. „A…” zice, „pai la inceput eram prost si stateam drept si dadeau in mine pana cadeam. Dupa aceea m-am invatat minte si dupa 4-5 lovituri cadeam jos”.
– Dar nu-i urasti pe nemernici astia care te-au batut?
– Nu erau romani, erau asiatici!
N-a vrut sa recunoasca ca l-au batut romanii. De la Ramnicu Sarat, care a fost o inchisoare de exterminare, au iesit vreo opt persoane vii: a iesit el, Diaconescu, parintele Tataru, Barbus, nenea Ilie Lazar… Foarte curios… S-o fi transformat acolo din cauza suferintei. Eu niciodata n-am reusit sa inteleg cum de nu reactiona cand il blamau astia, scriau despre el in presa toate mizeriile.
– Draga, da’ tu nu te revolti cand te gandesti ca o idee pentru care ai suferit o viata…… si acum cand ai ajuns la aceasta idee, astia de batjocoresc si te fac dusman?
– Da’ ce crezi ca ei stiu? Ei nu stiu…
CS: Tot timpul ii absolvea de vina…
Flavia Balescu: Si asta e ironia sortii. Dupa ce a iubit atat natia asta, singura recunoastere a fost a Frantei, care i-a dat Legiunea de Onoare. Vine Franta si te recunoaste, iar neamul tau… Nu stiu ce fel de informatii si de unde a avut Franta despre el pentru ca prima invitatie a lui a fost in ianuarie ’90 de la Chirac, care era primarul Parisului. S-a pomenit cu un plic prin posta rapida cu doua bilete de avion, pentru el si un insotitor, cu o invitatie oficiala la Primaria Parisului. Asta a fost imediat, in ianuarie ’90.
Rodica Coposu: Hans Dietrich Genscher, care a fost aici si a stat cateva ore, a transmis la sediul PNTCD ca doreste sa se intalneasca cu Cornel. Si au stat de vorba jumatate de ora.
Flavia Balescu: El a facut inscrierea asta la crestin-democratii din Franta. Si cererea aceasta a ajuns la un anume monsieur Dayre, care avea o anumita functie, si pe care l-a cunoscut in 29 decembrie ’89 cand acesta a venit in tara. Il cunosteau pe Cornel numai dupa nume. Cornel a trimis in ’87 prin cineva cererea si a cerut sa nu fie facuta publica ca sa nu aiba de suferit toti membrii partidului. Dupa revolutie si-a dat intalnire cu un ziarist la hotel Intercontinental, parca: Cand a intrat in hol s-a dus la receptie si a spus destul de tare: „Sunt Corneliu Coposu, trebuie sa ma intalnesc cu…”. Ma rog, nu mai tin minte numele ziaristului.
In momentul in care a spus „Corneliu Coposu”, cineva s-a intors si l-a imbratisat: „Monsieur Coposu, c’est vous? Je suis Dayre, secretaire…”
Rodica Coposu: In 22 decembrie seara au venit aicea. Diaconescu, Bani, Barbus, Ionita Simu de la Baia Mare, Ionel Lup, Lambru muncitorul, Pupi Groza… Erau vreo 10-15 care au fost aici in casa si s-a facut o declaratie catre tara, pe care a scris-o Cornel cu mana lui. Nu stiu daca mai exista pe undeva ciorna. Acea proclamatie a dus-o cineva la tiparit. Un domn pe nume Cornel Atanasiu care avea niste cunostinte care aveau o tiparnita. A venit inapoi noaptea si ne-a spus ca atunci cand a vrut sa le dea la tipar, muncitorii i-au spus ca le trebuie viza de la domnu’ Brucan, fara de care nu se tipareste nimic. El le-a spus: „Uite, va dau eu viza pe raspunderea mea, va rog sa le tipariti!” Si asa le-au tiparit.
Tot in 22 seara Bani a luat legatura cu fata lui, care l-a sunat de sarbatori sa-l intrebe care e situatia din tara. Ea locuia la Hanovra. Bani i-a spus ca trebuie transmisa la Europa libera o proclamatie a partidului care a renascut acuma noaptea. Ea i-a spus „Dicteaza-mi-o si am s-o transmit!”. Si a citit-o baiatul ei in seara de 23 sau 24 decembrie. S-a dat ca numar de apel numarul nostru de telefon si numarul lui Bani. La noi la televiziune, in ziua de 22 dupa masa, a fost Ionel Lup. De acolo a venit aici. El a vrut sa vorbeasca la televiziune, dar i-au spus: „Trebuie sa intrerupem putin transmisia PENTRU CA s-au incins aparatele, reveniti peste 2 ore!”
Si el a venit aicea. A plecat inapoi la televiziune cu Cornel si cu domnul Simu ca sa citeasca acest apel.
Flavia Balescu: Sa facem o mica paranteza. Cu cativa ani inainte, cand Ceausescu a dat o dispozitie sa se scrie istoria adevarata a Romaniei, a venit la Cornel domnul Roman, batranul, Neulander, si i-a spus ca stie faptul ca despre 23 august s-au scris numai minciuni. I-a citit niste materiale scrise de niste generali care au trecut de partea comunismului si care si-au revizuit memoria. L-a intrebat pe Cornel ce parere are despre acelea. Si Cornel i-a spus: „Asta-i minciuna, asta’ adevar!”
– Vreti sa ne spuneti si noua ce stiti dumneavoastra adevarat despre 23 august?
– Sigur ca da.
– Atunci o sa va trimitem un reporter.
Si l-a trimis pe Alexandru Stark. Domnul Stark a venit si a vrut sa faca o emisiune cu ocazia a nu stiu cati ani de la 23 august. Cornel i-a spus de la inceput: „Domnule, te rog din prima, accept sa-ti dau acest interviu cu conditia sa nu schimbi nici macar o virgula! Daca ti se cere modificarea si a unei virgule protestez energic cu orice risc”. Stark a fost destul de civilizat, i-a dat un telefon dupa o perioada si i-a zis: „Domnu’ Coposu, imi pare rau, nu pot sa transmit acest interviu, pentru ca sunt niste lucruri despre Maniu, despre rolul lui Maniu…” Deci Cornel il stia pe acest Stark care fusese in casa la noi si pe care l-a vazut la televiziune in 22 seara tarziu. Si i-a zis: „Domnu’ Stark, te rog sa le spui celor din conducere ca sunt aici si vreau sa vorbesc cu ei”.
El, in capul lui si-a inchipuit ca astia realmente sunt democrati si realmente au nevoie de sugestii. Acuma toata lumea a spus ca el n-a fost la televiziune. „Ati stat acasa, bosorogilor!” Cornel n-a spus nimanui nimic. Petre Roman a scris o carte dupa ce s-a rupt de Iliescu – „Adevarul ca datorie”. Si acolo scrie ca in seara de 22 a venit Stark. L-a vazut si pe un domn in varsta care spunea ca il cheama Corneliu Coposu. Stia acest nume de la tatal sau si s-a dus in studioul 4. In clipa cand s-a pronuntat numele lui Coposu-Barladeanu, cu Iliescu si cu Brucan, ar fi spus: „Oricine, da’ asta nu!”
Flavia Balescu: Noi, pana o murit Ceausescu nu am avut telefon. L-au blocat la 15 decembrie ’89. Am aflat de la Europa libera ce se intampla la Timisoara.

C.S. Cum vedeti evolutia PNTCD? Daca cumva PNTCD va fuziona cu alte partide mici, crestin-democrate, se va ajunge, pana la urma, la formarea unei noi formatiuni crestin-democrate. Atunci numele de PNTCD va disparea. Puteti accepta acest lucru? Totusi se stie ca partidul si-a mai schimbat numele pe parcursul existentei sale…
Flavia Balescu: Bine-nteles ca pentru mine ar fi foarte dureros sa stiu ca disparitia acestui partid este definitiva. Pentru ca este un partid care dureaza de la 1848, care a fost speranta in special a ardelenilor, care a fost motivul pentru care au murit atatia oameni si in care au crezut atatia oameni. Dar, daca ideile lui – cele patru idei de baza: PATRIOTISM LUMINAT; MORALA CRESTINA; DEMOCRATIE DESAVARSITA; DREPTATE SOCIALA – care in fond au tinut in picioare acest partid, merg mai departe, atunci inseamna ca va trebui sa se faca un rabat, o renuntare dureroasa la nume. Desi numele acesta este semnificativ, foarte semnificativ… Acest partid s-a infiintat de fapt in 1848 pe Campia Libertatii de la Blaj, avand ca tel principal cucerirea drepturilor civice pentru romanii din Transilvania si Unirea Transilvaniei cu celelalte Tari Romane si apoi cu Romania. Initial s-a numit Partidul National Roman. Sub titulatura de Partid National s-a realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Dupa Marea Unire, Partidul National Roman din Ardeal a fuzionat cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache ale carui principii de baza se asemanau cu cele ale Partidului National. Astfel s-a realizat unirea spirituala intre romanii de dincoace si dincolo de Carpati, devenind Partidul National Taranesc. PNT a castigat increderea populatiei in perioada interbelica, astfel incat la alegerile din 1946 majoritatea covarsitoare a electoratului a votat cu PNT. Dupa desfiintare si arestarea tuturor membrilor marcanti, partidul si-a dus activitatea in clandestinitate, in special dupa eliberarea din inchisoare in 1964 a supravietuitorilor. Adaugarea particulei CD (Crestin-Democrat) s-a facut prin aderarea PNT la Internationala Crestin Democrata, datorita faptului ca principiile de baza enuntate de reprezentantii curentului crestin-democrat erau aceleasi cu cele ale Partidului Crestin National Taranesc. Corneliu Coposu, care a facut aceasta aderare a PNT la Internationala Crestin Democrata, a considerat ca acest curent, care s-a dezvoltat indeosebi dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, este un curent al viitorului vietii politice mondiale. Imediat dupa 1990 s-a facut publica inscrierea facuta in 1987 iar PNTCD a devenit membru cu drepturi depline in Internationala Crestin Democrata si apoi membru al Partidului Popular European. Si totusi, in capul electorilor s-a creat o adversitate deosebita impotriva PNTCD-ului. Toata lumea il injura. Poate ca, schimbandu-si palaria, sa schimbe mentalitatea lumii. Dar, repet, daca vor pastra principiile, atunci nu trebuie sa fim chiar asa de disperati de schimbarea numelui. Dar le vor pastra? Aici e povestea! Depinde cu cine se vor alia, depinde ce pretentii au cei cu care se vor alia. Pentru ca, fara discutie, acest PNTCD poate fi acuzat de orice dar nu ca a negociat cu principiile. Asta n-a facut-o niciodata. De cand exista istoria Romaniei moderne, PNTCD nu a negociat rusinos cu nimeni. Nici acum, in perioada de cadere, niciodata!
CS: Imi aduc aminte ca domnul Coposu i-a spus candva domnului Iliescu ca negociaza cu orice altceva dar nu cu principiile!
Flavia Balescu: Da, Iliescu i-a spus lui Corneliu Coposu ca este o persoana cu care nu se poate negocia. Cornel i-a spus: „Sunt o persoana foarte dispusa la dialog si negociez orice, in afara de prin-cipii!” Iliescu l-a urat de moarte cand si-a dat seama ca are dreptate. S-a gandit cu groaza la ce s-ar fi putut intampla daca si-ar fi dat seama si ceilalti oameni de dreptatea pe care o avea Cornel. Daca lumea ar fi inteles in ’90 unde e dreptatea, eram acum foarte departe. Securitatea a ramas in toate structurile ei nealterata. Au stat o saptamana speriati dupa revolutie, crezand ca le taie capul, dupa care, vazand ca ai lor sunt la putere au facut din nou inlantuirea aceea de tip mafiot. Foarte greu se va sparge aceasta mafie. Foarte greu pentru ca sunt interese uriase in joc…
12 ianuarie 2005

Un articol de Cristian Salagor

Link-ul nu mai este functional
http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z15042005&idx=83

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: