Asasinii economici!

Intr-un articol din Cotidianul, in care prof. dr. Afrodita Iorgulescu recomanda cartea lui John Perkins „Confesiunile unui asasin economic”, mi-a atras atentia o remarca foarte importanta cu care am cochetat de mult timp, cum ca fenomenul polarizarii sustinut de corporatiile multinationale este un fenomen care nu este organizat si condus de un grup de oameni, este condus de un concept, deci este un fenomen natural al promovarii intereselor fara scrupule.

Unii ar pune problemele noastre actuale pe seama unei conspiraţii organizate. Mi-aş dori ca totul să fie atât de simplu. Membrii unei conspiraţii pot fi depistaţi şi aduşi în faţa justiţiei.
Doar că acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El nu este condus de o mână de oameni, ci de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege: orice creştere economică este în avantajul omenirii şi cu cât este mai mare această creştere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei.
Această credinţă are şi un corolar: cei care excelează în alimentarea focului creşterii economice trebuie preamăriţi şi recompensaţi, în timp ce aceia născuţi la periferie pot fi exploataţi după bunul-plac.

În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocraţie) îşi folosesc puterea financiară şi politică pentru a avea garanţia că şcolile, afacerile şi mass-media noastră le susţin atât viziunea găunoasă, cât şi corolarul acesteia. ….

Corporatocraţia nu este o conspiraţie, deşi membrii ei împărtăşesc valori şi ţeluri comune. Una din funcţiile cele mai importante ale corporatocraţiei este de a perpetua şi de a extinde şi consolida în permanenţă acest sistem. Vieţile celor care „au reuşit”, precum şi proprietăţile lor – reşedinţele, iahturile şi avioanele particulare – sunt prezentate ca nişte modele care să ne stimuleze pe noi toţi să consumăm şi iar să consumăm, la infinit. Orice ocazie este exploatată din plin pentru a ne convinge că achiziţionarea de bunuri este datoria noastră civică, prădarea planetei este benefică pentru economie, servind, în consecinţă, intereselor noastre superioare.

Problema este ca acest concept este valabil daca-i privit din punct de vedere al castigatorilor, dar daca este privit global duce la esec.
Este similar jocul piramidal CARITAS. Privit din perspectiva celor care s-au imbogatit era un castig, dar pe ansamblu nu era o crestere, era doar un transfer de valoare de la multi creduli la cativa excroci.

Nu am fost si nu sunt de acord cu teoriile conspirationiste.
Polarizarea este un fenomen naturala care este cu atat mai accelerat cu cat rezistenta societatii civile este mai mica.
In Romania de dupa ’89 si in spatiul exsovietic inexistenta societatii civile si a eticii a facut posibila in prima faza polarizarea, ca o consecinta a accesului inegal la privatizare si la bugetul statului, si urmeaza o „canibalizare” economica, ambele ducand al o polarizare accelerata.
Asasinii economici din tarile foste comuniste sunt „gardienii”, care au asigurat stabilitatea sistemului comunist.

Imi povestea cineva care a asistat la o scena hilara in ’90 cand au venit ajutoare incaltaminte second-hand, ca ajutoarele au fost depozitate la o gradinita si a ramsa ca paza sa fie asigurata de militieni. Dupa ce voluntarii strainii au plecat acasa, militeni au umplut portbagajele masinilor si au facut mai multe transporturi ca sa-si faca stocuri pe care sa le valorifice ulterior contracost.
Asa a inceput sa fie puse bazele economiei private si „asasinatul economic”.
Asa cum s-a furat din ajutoare s-a furtat si din societatile comerciale.
Fosti directori sau sefi de sectii au deschis firme de productie cu utilaje aproape noi si casate inainte de termen la societatiile de stat, si se aprovizinau cu piese turnate brute declarate rebuturi de la societati de stat. Ulterior societate de stat si-a sistat productia ca nerentabila si a lasat piata firmei private. Altii directori si contabili sefi sau sefi de servicii au infiintat firme ce aprovizionau sau comercializau produsele firmelor de stat. Nu la firmele conduse de directorii respectivi. La firme conduse de altii, si acei manageri aveau firme care prestau servicii pentru primii. Era un serviciu contra serviciu, cu o schema incrucisata. In aceasta sarabanda au fost atrasi si oamenii legii ca o asigurare ca nu li se va intampla nimic.
Toate astea au fost posibile pentru ca „asasinii economici” au dat „tainul” cui trebuia.

Desi in Romania se poate vorbi de un plan diabolic coordonat de la varful puterii, multi care au participat la acest „festin” nu stiau ca sunt „asasini economici”. Cu alte cuvinte fenomenul romanesc are si o componeta originala damboviteana sau de influenta ruseasca, pentru ca modelul trecerii la economia de piata are multe trasaturi comune cu ce s-a intamplat in Ucraina, Moldova si celelalte tari din spatiul exsovietic!

Istoria ne avertizează că, dacă nu vom reuşi să schimbăm această poveste, sfârşitul tragic ne este asigurat. Imperiile nu durează la infinit. Rând pe rând, toate s-au năruit groaznic. În goana lor după o dominaţie tot mai extinsă, ele au distrus numeroase civilizaţii, pentru ca apoi, la rândul lor, să se prăbuşească. Nici o ţară sau vreo uniune de ţări nu poate progresa pe termen lung, bazându-se pe exploatarea celorlalţi.

Această carte a fost scrisă pentru ca noi să luăm aminte şi să ne remodelăm povestea. Sunt sigur că, în clipa în care suficient de mulţi dintre noi vom deveni conştienţi de felul în care suntem exploataţi prin angrenajul economic care generează un apetit insaţiabil pentru resursele naturale mondiale şi care se reflectă în sisteme de favorizare a sclaviei, atunci nu vom mai tolera această situaţie. Vom ajunge să ne reconsiderăm rolul în această lume în care o mână de indivizi înoată în bogăţie, în vreme ce majoritatea se îneacă în mizerie, poluare şi violenţă. …

A admite existenţa unei probleme reprezintă primul pas către găsirea unei soluţii. Mărturisirea unui păcat este începutul pocăinţei. Prin urmare, fie ca această carte să însemne primul pas către salvarea noastră. ….”

Va recomand sa cititi cartea sau articolul!
Remodelarea povestii inseamna revizuirea reformelor si abandonarea statului politienesc care apara averile dobandite abuziv.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: