Reforma Uniunii Europene!

Este evident ca Uniunea Europeana nu si-a gasit formula optima de functionare. Se pare ca nici nu a fost cautata. Unora le convine ca lucrurile sa ramana ambigue, respectiv celor care conduc uniunea.  Problema reformelor se pune atunci cand apare o criza a puterii, un conflict intre tarile care iau decizii, in cazul de fata Germania si Franta versus Marea Britanie.

Englezii au fost reticenti in aderarea deplina la UE, la moneda comuna. De asemenea au beneficiat si de privilegii in ce priveste beneficiile. Premierul Cameron a promis sa organizeze un referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE.

Totata lumea este de acord ca sunt necesare reforme, dar directiile in care sa se indrepte UE sunt divergente.

O tendinta este de formare a unei UE mai integrate ca o uniune federala, iar la polul opus este viziunea de uniune functionand ca o piata comuna sustinuta de Marea Britanie.

Planul celor 5 președinți este „un plan de integrare mai avansată a țărilor euro, care va lăsa deoparte țările mai puțin competitive„.

Cei cinci președinți, și anume Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, Donald Tusk, președintele Consiliului, Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului, Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene și Martin Schulz, președintele Parlamentului European au prezentat împreună un plan pentru o uniune politică mai avansată a celor 19 țări care folosesc moneda comună. E un plan pe 10 ani care cuprinde trei etape. Prima nu aduce nimic nou, fiind mai curând un răgaz politic menit să pregătească țările vizate pentru marea noutate care consta în constituirea unei trezorerii a zonei Euro și a unui supra-minister de finanțe. Acest lucru ar trebui să se întâmplă treptat după 2017. În fine, reforma ar trebui să se încheie cel târziu în 2025, atunci când pe harta politică vor apărea două Europe, una strâns unificată din punct de vedere fiscal și o alta cuprinzând țările ce vor avea posibilitatea să adere la nucleul central când vor fi pregătite.

Există un aspect, poate singurul, asupra căruia și federaliștii europeni și oponenții lor eurosceptici au căzut de acord: moneda comună nu poate funcționa fără o trezorerie comună și fără o unificare a politicilor fiscale. Situația de acum nu mai poate continua multă vreme. Oponenții monedei comune înțeleg și ei foarte bine acest lucru și de aceea reclamă pur și simplu revenirea la monedele naționale. A treia cale nu există. Ca urmare pozițiile politice s-au radicalizat într-un mod fără precedent.

Britanicii cer stoparea proiectului de unificare a Europei

Potrivit ziarului The Telegraph, la Consiliul European aflat în desfășurare la Bruxelles, premierul britanic ar fi expus 4 condiții pentru a recomanda la referendum rămânerea în cadrul Uniunii.

Prima dintre ele solicită ca Marea Britanie să fie exceptată de la planurile creării unui stat supranațional.
….
Comisia Europeană a fost concepută ca un guvern european și numai reticențele guvernelor naționale au împiedicat-o să preia cu adevărat atribuțiile proiectate.

A doua condiție a britanicilor este ca euro să nu devină moneda oficială a Uniunii, permițând concurența monedelor existente.

A treia condiție ar consta în ceea ce dincolo de Canalul Mânecii se numește ”repatrierea unor puteri”, adică în posibilitatea ca parlamentele naționale să infirme regulile stabilite la Strasbourg. De fapt e singura condiție care contează căci ea le presupune apoi pe toate celelalte.

În sfârșit, a patra condiție (care privește direct și România) este o consecință logică a primelor trei, dar se prezintă, totodată, și ca încercare de seducție adresată statelor mai mici și mai slabe. În opinia britanicilor, ar trebui găsită o nouă organizare care să nu transforme țările ce nu participă la moneda comuna – și prin urmare la nucleul tare al Europei – în țări de rangul al doilea, menite doar să aprobe deciziile celorlalte. Evident UK se profilează astfel în leader și ”protector” al săracilor Europei în fața blocului franco-german.
….
Dilema în care se găsesc diriguitorii de zi ai Europei (și germanii în primul rând) este greu de rezolvat. Dacă admit să facă anumite concesii britanicilor în speranța ca referendumul să reconfirme apartenența lor la UE, proiectul însuși va fi înghețat. Europa va rămâne fără ideal, ceea ce este mai grav decât pare. Dar dacă refuză concesiile, există riscul unor diviziuni cu consecințe dintre cele mai grave. Marea Britanie se va apropia și mai mult de SUA, delimitându-se de politicile continentale, iar țările din fostul lagăr comunist, în dorința de a-și reconfirma atlantismul de teama Rusiei, vor tinde să devină eurosceptice și se vor îndepărta astfel de nucleul tare al Uniunii.

Pentru o țară ca România riscul este deja anticipat de furia mediatică provocată de declarațiile lui Jean-Claude Juncker cât privește o apropiere de Rusia. Desigur subiectul e mult mai complicat de atât, dar, în linii mari, Europa are de ales între a-și modera ambițiile și a provoca noi diviziuni cu potențial exploziv.

Problema este ca nici tarile est-Europene nici UE nu au forte militare capabile sa se apere de o agresiune ruseasca tot mai amenintatoare, si finantarea unei armate proprii i-ar fi asigurat independenta de SUA si securitatea in fata Rusiei. NATO – este controlat de SUA care prefera o uniune slaba dar unita, adica o uniune nefunctionala.

Daca prioritatile Bruxellesului sunt administrative, atunci se va transforma intr-o organizare centralizata si corupta asa cum este Romania. Administrarea discretionara de bugete importante duce la coruptie si la economie subterana. Tarile membre vor ascunde o parte a profitului asa cum autoritatiile locale romane ascund profitul firmelor din teritoriu. Pe de alta parte este contradictorie pozitia oficialilor UE de regionalizare si subsidiaritate, cu sustinerea unei federatii de de state puternic integrate si cu politici unitare.

Cred ca o Uniune Europeana care conserva competitia intre tari si parghiile la nivelul natiunilor, ar fi benefica pe termene lung. Integrarea si concentrarea deciziei la Bruxelles transforma UE intr-un imperiu inflexibil.

Anunțuri

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: