Eşecurile „revoluţiilor” din estul Europei şi din orient şi riscul propagării inverse!

Sfârşitul secolului al-XX-lea şi începutul secolului XXI a fost marcat de mişcări de eliberare a diverselor naţiuni.

Au început cu lagărul comunist în ’89, au continuat cu „primăvară arabă” şi cu „maidanul” din Ucraina.

Au fost mişcări de destabilizare a unor regimuri corupte care ţineau populaţia sub opresiune. S-a considerat că populaţia odată eliberată va şti să-şi găsească drumul spre democraţie.

Din păcate lucrurile nu s-au desfăşurat conform aşteptărilor. Populaţia nu avea cultură civică şi politică. Sistemul de putere dar şi cel administrativ trebuiau reformate şi nu se ştia cum. Pentru sistemul de putere s-a copiat sitemul democrat occidental, cu separaţia puterilor în stat, dar separaţia puterilor nu a funcţionat pentru că au fost preluate doar instituţiile nu şi procedurile. Instituţiile au rămas forme fără fond, conduse discreţionar de lideri numiţi politic. Media în cele mai multe cazuri a avut statut de monopol şi a fost utilizată pentru manipulare. S-a ‘minţit poporul cu televizorul’.

Occidentalii au respectat deciziile adoptate de liderii autohtoni în ideea că populaţia va învaţă democraţia din erori, dar viteza de refacere a fostului sistem de putere a fost mai mare decât viteza de educare democratică şi balanţa s-a incliat din nou spre autoritarism.

Puterile occidentale au urmărit doar interese materiale şi pe termen scurt, adică o putere instalată care să-i fie recunoscătoare, loială şi stabilă.

Stabilitatea poate fi de două feluri: o stabilitate în dictatură şi una în democraţie.
Dictatura nu este stabilă pe termen lung din cauza acumulării frustrărilor, si poate fi destabilizată prin intervenţii externe cum s-a şi demonstrat.

Implementarea unei puteri democrate ar fi presupus: invesţii în media, o  reformă a administraţiei şi în multe cazuri a redistribuirii proprietăţii. O asemenea reformă intră în conflict cu interesele liderilor locali ce formează noua putere. Puterea  are o evoluţie naturală spre autoritarism, iar într-o ţară ieşită din autoritarism era mai rapid şi mai uşor de implementat, aşa că occidentalii s-au mulţumit cu o putere care dădea aparenţă si promisiuni de democraţie. Interesul companiilor occidentale a fost atins dacă au instalat un regim autoritar chiar nepopular. Pentru ei stabilitatea şi un partener de dialog puternic care să poată lua decizii este mai important decât democraţia, motiv pentru care funcţionarea democraţiei a fost ignorată.

In ţările foste comuniste partidele politice s-au organizat după interese, iar in ţarile arabe după apartenenţa religioasă, nu după doctrine. Ele au funcţionat fără democraţie internă după principii autoritare tradiţionale. Puterea a fost împărţită între caste privilegiate sau grupuri ale foştilor membrii ai puterii. Cei aflaţi la putere nu au interesul introducerii democraţiei, adică a transferului de putere de la vârful piramidei la bază şi asumarea de responsabilităţi. Aşa se explică apariţia baronilor, a oligarhilor, a modelului feudal în ţările cu tradiţie orientală cum este şi România. Geografic suntem în Europa, dar cultural avem multe obiceiuri orientale: turceşti şi ruseşti.

Turcia a fost un experiment eşuat din cauza lipsei de reforme. Armata a încercat să menţină un stat laic fără să se reformeze societatea, şi societatea a fost manipulată. Era clar că o construcţie artifciala nu putea să dureze la nesfârşit.

Rusia a moştenit de la comunismul care a acţionat pe considerente ideologice, o simpatie a popoarelor din lumea a treia,  pentru ca s-a adresat păturii sărace din aceste ţări. Ţările comuniste au acordat burse studenţilor din ţările arabe sau africane şi nu le-au expolatat resursele, deci se poate spune că au acţionat dezinteresat. Putin poate utiliza această simpatie populară să organizeze revoluţii de tipul celor organizate de occident şi să le plătească occidentalilor cu aceaşi monedă. Se pare ca a invăţat lecţia si a experimentat-o cu succes in estul Ucrainei şi in Turcia. Nu-i exclus ca şi celulele teroriste care operează in occident sa fie opera ruşilor.

Dacă liderii occidentali nu vor vace nimic pentru a implementa o stabilitate democratică, să se ajungă la o societate echilibrată, etică, cu o clasa mijlocie puternică, euroscepticismul şi curentul antioccidental vor creşte. Cum guvernele lumii, inclusiv conducerea UE,  sunt dominate de interesele financiare ale marilor companii, este puţin probabil că se va recurge la o  asemenea strategie costisitoare dar avantajoasă pentru pacea şi stabilitatea globală. Mentalitatea că populaţia nu înţelege situaţia globală, şi că democraţia nu poate funcţiona la fel de performat ca o structura autoritară este dominantă în gândirea managementului corporatist şi al militarilor. Guvernanţii se tem de forţa marilor corporaţii şi a sistemului bancar mai mult decât de forţa electoratului. Acestea dictează politicile mondiale şi regionale, şi nu o fac în intersul cetăţenilor a păcii si stabilităţii.

Modelul feudal cu lideri autoritari nu produce creştere economică şi prosperitate pentru cetăţeni şi în condiţiile globalizării asta produce tensiuni explozive.

Alternativa la democraţie este autoritarismul care duce la inechitate, la acumularea de tensiuni, la instabilitate şi in final la un conflict mondial cu efecte catastrofale.

România nu poate rămâne la infinit cu un model de putere centralizat, netransparent şi nedemocrat. Frustrările se acumulează şi la un moment dat explodează.

Despre Deceneu
"Lumea nu va fi distrusa de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervina.” - Albert Einstein

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: