Lupta sau competitie

Cum este politica româneasca, este benefica pentru România si pentru români sau nu?
Politica poate fi abordata ca o competitie de oferte in interesul cetatenilor,  sau ca o lupta pentru putere.

Care-i diferenta si care sunt consecintele?

Intr-o competitie obiectivul este sa prezinti o oferta de programe mai buna decat concurentii, fara sa te preocupe in mod special competitorii, pe cand
intr-o lupta obiectivul este sa-ti elimini adversarii si sa cuceresti puterea.

Competitia politica presupune reguli si lucru in echipa, pentru a realiza oferta cea mai valoroasa cu care sa castigi increderea si voturile electoratului.
Solutile de calitate implica o atitudine de curtoazie pentru intelectuali si obliga la lucru in echipa, pentru ca ideile provenite din dezbateri sunt calitativ mai bune decat cele furnizate de speciialisti. Atragerea valorilor umane presupune organizarea de dezbateri pentru discutarea masurilor si programelor care urmeaza sa fie adoptate prin vot de catre formatiunea politica.
Este un sistem cu feed-back ideile importante atrag oameni de calitate, si oameni de calitate produc solutii valoroase, dar fenomenul nu se manifesta fara o viata de organizatie participativa. Daca organizatia este condusa autoritar prin reprezentanti care decid in numele membrilor, persoanele de valoares si ignorate se retrag din viata politica, viata de organizatie se atrofiaza si organizatia se „topeste” sub efectul feed-back-ului negativ.

Abordare politicii ca pe o lupta, are urmatoarele caracteristici:
– atentia este orientata spre distrugerea liderilor grupurilor combatante, spre persoane. Politicienii nu se ocupa de strategii si de programe. In politica razbonicilor oferta este chiar „conducatorul puternic”, liderul „providential”.
– este vizata acapararea a cat mai multa putere politica si mediatica, pentru ca lupta se da in domeniul imaginii.
– adversarul este subminat infiltrand in interiorul partidelor persoane care sa provoace dezbinarea, pentru a-l prezenta intr-o lumina proasta.
– lupta se da fara menajamente, nu exista reguli morale, e permisa orice „lovitura sub centura”
– lupta este continua, ea inceteaza doar in momentul cand a ramas un singur combatant.

Sigur si in competitie se utilizeaza frecvent termeneul de lupta pentru a castiga competitia, dar este o lupta cu tine pentru a obtine un rezultat mai bun, nu o lupta in sens de razboi in care adversarul este dusman si trebuie distrus.

In democratiile care se respecta, politica este o competitie cu oferte de masuri/politici, in care fiecare partid incearca sa convinga electoratul ca politica lui este mai buna decat ofertele adversarilor, ca masurile propuse de el au ca efect o societate prospera si cetatenii vor trai mai bine. Partidele sunt consecvente masurilor propuse, si cand critica activitatea adversarilor, o fac raportand masurile acestora la masurile sau prioritatile pe care le-ar fi adoptat ei. Competitorii nu se preocupa atat de mult de adversari, ei sunt interesati mai mult de ofertele competitorilor lor.

In „politica originala dâmboviteana”, activitatea politica a fost si este considerata o lupta, iar advesarii dusmani care trebuie eliminati.
Scopul a fost si este cucerirea puterii  pentru avantaje, pentru orgoliu, sau pentru ambele motive. Partidele isi consuma energiile sa denigreze si sa ironizeze „dusmanii” pentru a beneficia de votul negativ. Se utilizeaza promisiuni populiste care au succes, nu pentru ca electoratul ar fi incult, ci pentru ca electoratul nu este informat, datorita unei inertii in „secretomanie” a tuturor institutilor statului. Inca din ’90 FSN-ul la putere a utilizat manipularea, denigrarea, atacurile la adresa adversarilor, ingradirea dreptului la exprimare prin monopolul mijloacelor radio si TV, boicotarea publicatilor independente, prin intermediul monopolului producatorului de hartie si a distributiei. Cand regretatul I.Ratiu a incercat sa finanteze un post de televiziune privat a fost refuzat, dar ulterior oamenii apropiati puterii au primit licenta. Toate partidele au adoptat strategia „liderului locomotiva” sau a „tandemului” care sa aduca voturi din imaginea realizata prin metode de marketing, ignorand complet activitatea interna si programele.
Reducerea activitatii partidelor politice la alegeri interne si la campanii electorale pentru alegerile locale si parlamentare, a facut ca membrii acestora sa aiba sentimentul desconsiderarii, al utilizarii lor pentru parvenirea liderilor, si a dus la un fenomen de depopulare si o degradare a calitatii membrilor, pentru ca o persoana care se respecta nu accepta un rol de figurant.

Romanii, daca vor sa construiasca o democratie, trebuie sa inceteze cu politica luptei care nu face decât sa demoleze, si sa treaca la politica de competitie, sa se preocupe de programe capabile sa promoveze progresul economic, libertatea initiativei si demnitatea pe care o asigura democratia.
O mass-media independenta poate contribui la orientarea romanilor spre evaluarea corecta a politicienilor, aratand cetatenilor ca partidele politice trebuie judecate dupa calitatea masurilor care rezolva probelele lor, masurile de combatere a coruptiei si de stimulare a afacerilor.

Prioritatile actualilor guvernanti sunt cele ce vizeaza concentrarea puterii. Ei vor sa demonstreze ca tara e neguvernabila, pentru ca sunt prea multe partide politice, prea multe neintelegeri, prea multe certuri, si ar fi bine ca numarul partidelor politice sa scada la cel mult doua, ca sa avem liniste, acea liniste pe care si-o dorea si I.Iliescu in ’90, si pe care au instaurat-o comunistii in ’47. Actualele partide FSN-iste isi doresc „stabilitate la putere”, si care sistem e cel mai stabil daca nu cel cu partid unic?

Aceasta este normalitatea pe care o propun partidele FSN-iste, dar pentru cetateni normalitatea este aceea in care exista competitie, pentru ca in politica este la fel ca in economia de piata, cu cât competitia e mai mare cu atât cetateanul are de câstigat.

De ce politica in România de dupa ’90, a fost abordata ca o lupta si nu ca o competitie?
Pentru ca ea a fost dusa de oameni fara cultura democrata, persoane de formatie militara, securisti si activisti comunisti, pentru care democratia insemana „pierdere de vreme”, inseamna ineficienta, iar sistemul militarizat sinonim cu eficienta. Sigur sistemul militar este eficient cand vrei sa distrugi un inamic, dar cand vrei sa construiesti nu te mai ajuta. Tot comunismul din ’46 pana in ’90 a functionat pe principii militare, chiar daca activistii erau considerati civili, respectiv sefii trasau sarcini si subordonatii executau fara sa comenteze. Majoritatea partidelor politice functioneaza ca structurile militare in virtutea conservarii traditiei, cel mai vizibil fiind in PD-L, unde comandantul dispune si subordonatii executa. Nici in celelate partide nu se apeleaza prea des la procedurile democratiei, la dezbateri, la decizii luate prin vot secret, sau la competitii pentru posturi. De regula dezbaterile si decizile colective democratice, se iau in organele de conducere de la varful partidelor politice, dar despre functionarea partidelor politice ar putea fi alta tema .

Anunțuri

5 Responses to Lupta sau competitie

  1. Deceneu says:

    @Karina – Daca ai urmarit politica regretatului C. Copou a fost una a ofertei.
    El nu a atacat si nu a raspuns la atacurile comunistilor, nu a accepta lupta cu armele alese de ei, a fost consecvent principilor, in idea ca atunci cand cetatenii o sa se dezmeticeasca o sa stie sa aprecieze valoarea de impostura. Daca si ceilalti continuau in acelasi spirit nu ajungeau unde au ajuns.
    Trebuie inceput de la organizarea interna a partidelor sa devina incubatoare de idei, idei cu care sa convinga electoratul de oportunitatea si necesitatea lor.

  2. Karina says:

    Scrii despre faptul ca romanii ar trebui sa inceteze cu politica „luptei care demoleaza”. Totusi eu nu stiu de unde ar trebui inceputa aceasta schimbare. Pentru ca asa cum stim, politicienii raspund si cerintelor electoratului in felul cum isi desfasoara strategiile, majoritatea pe termen forte scurt, de cucerire a unei redute politice, de demolare a adversarului. Deci e si chestie de „gust” politic. Nu neg ca se poate educa. Dar mi se pare foarte greu.
    PD-L-ul a introdus politica de gueriila si supunerea fara cracnire fata de un comandant exact in momentul cand PSD incepea sa capete un caracter cat de cat democratic (alegeri interioare care au „decapitat” un lider) si scapasera usor de ideea de „Tatuc”.

  3. Deceneu says:

    Material propus spre publicare de Stefan Maier in ACUM
    Politica dâmbovițeană, de Ștefan BÎRSAN

  4. MBadragan says:

    Hehe, vorbeam cu sotia in masina astazi despre politica. Si ii spuneam, cu unele mici diferente, cam ce ati scris in postarea asta. E bine ca sintem mai multi care gindim asa (sanatos, cred eu, dar pina la urma fiecare dintre noi crede ca e sanatos in gindire). E rau ca nu sintem unde trebuie. Si pentru asta sintem si noi putin vinovati.

  5. Deceneu says:

    Asa e. Poate ne uneste criza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: