Ce s-a intâmplat cu “luminiţa de la capătul tunelului”

In anii ‘90 se vorbea despre “luminiţa de la capătul tunelului” , dar nu prea se ştia ce vrea ea sa reprezinte.

Luminiţa din ‘90  era privită că o ţintă a reformelor pentru a atinge standardele occidentale. În anii ‘90 se vorbea de democraţie şi cum să se facă reformele, rapid sau “reforma şoc” în varianta liberală, sau lent şi fără dureri în varianta FSN. După 2000 nu s-a mai discutat nimic despre cum să se facă reforma pentru că au rams în politică adepţii aceleiaşi strategii FSN-iste. Visul lui Ion Iliescu să se formeze mai multe curente politice în cadrul FSN-ului s-a realizat.
John Quinton spunea că „Politicienii sunt oamenii care, atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, aleargă şi mai cumpără tunel.”  Politicienii au demolat tunelul să nu vedem luminiţa şi ne ţin în beznă de 27 de ani. Mass-media nu da nici un semn că ar fi interesată. Nu mai strigă nimeni “aţi minţit poporul cu televizorul“ că în anii ‘90,  nu pentru că ar avea încredere în televiziuni, dar este un semn că oamenii s-au blazat.
Se mai face referire la reforma când se numeşte un ministru care promite să facă o lege pe care nu mai ajunge s-o pună în aplicare, pentru că vine altul şi o demolează.

România a încremenit în sistemul pe care l-a moştenit în ‘89.

Aceeaşi structură adminstrativă centralizată şi birocrată, cu acelaşi legi de funcţionare. A moştenit un sistem de comandă care s-a conservat şi chiar s-a concentrat şi mai mult spre ministere. Legea salarilor este identică, cu cea ceauşistă. Salarii fixe, promovare în funcţie de vechime şi mai ales de relaţii, cu funcţionari care execută dispoziţiile şefilor şi care sunt la cheremul acestora. Nu există elemente prin care să stimuleze meritocraţia şi performanţă, şi nu există proceduri pe care să le urmeze funcţionarii. Birocraţia funcţionează după un model/sistem feudal.
Toate măsurile administrative au fost etichetate ca reforme şi în acest fel romanului i s-a acrit de reforme, cum i sa acrit şi de democraţie, sau de privatizare. Toate au fost compromise pentru că abuzurile au fost făcute sub stindardul reformelor, al democraţiei şi al privatizării. Va amintiţi că disponibilizările de personal din ‘anii 90 s-au făcut în numele reformei şi al „eficientizării” societăţilor comerciale.

Se pare că scopul a fost atins, luminiţa a fost stinsă, apatia a fost cultivată cu succes şi conducătorii nu mai au emoţii că ar putea fi schimbaţi de la putere. Pericolul reprezentat de partidele istorice a fost înlăturat, dar acum au început să se lupte pentru putere între ei, lucru care era previzibil.

„Reforma” FSN-istă a fost o demolare pe toate planurile: economic, moral şi cultural.
De ce a ratat România toate oportunitatiile, pe care le avea în ‘90: lipsa  datoriilor externe,  resurse energetice de gaze, petrol şi electricitate, potenţial turistic, agricol, naval  s.a.?
Turismul a ajuns un fiasco, agricultură în paragină, industria şi flota la fier vechi, resursele vândute şi am acumulat datorii importante.
Se confirma ce spunea Octavian Goga. „Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-poartă.”!.

Oamenii consideră situaţia fără ieşire, pentru că nu a propus nimeni o strategie, nu a aprins nimeni “o luminiţa”, o speranţa care să orienteze acţiunea populaţiei. Avem partide politice dar nu au viziuni şi programe. Avem ONG-uri, dar nu au proiecte pentru români.

A. de Vigny apune „Cele mai utile cuvinte dintre toate limbile sunt, dupa parerea mea, cuvintele pentru ce?”.

Pentru ce vom vota la alegerile parlamentare? Ce măsuri propun partidele? Suntem cetăţenii turmentaţi ai lui Caragiale. Nu ştim pe cine votăm pentru că nu ştim ce vor să facă, în afară de faptul că vor să conserve sistemul care le permite să abuzeze de putere.

Lucin Blaga spunea că “soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea”, iar noi românii toată ziua ne jelim şi ne lamentăm fără să facem nimic.
Încă din antichitate Seneca spunea că “Nu există vânt favorabil decât pentru cel care ştie în ce direcţie se îndreaptă”, afirmaţie care poate fi completată cu ce spunea Plutarh “Cheamă norocul, dar da şi din mâini”.

PS  merita citit articolul  Generația care încă n-a.