Demnitatea se câştigă !

Mulţi români plecaţi în occident afirmă că le este ruşine să spună că sunt români din cauza proastei imagini pe care o au românii în ţările respective.

Pe de altă parte avem mulţi “activişti” care ne gâdilă orgoliu şi ne spun cât sunt ei şi noi de mândrii că suntem români, şi de câte ori se iveşte un succes sportiv sau la olimpiada de matematică, de fizică sau alt domeniu tehnic, nu ratează ocazia să se “umfle în pene”.

Mândria şi trufia în înţelesul creştinismului sunt păcate şi nişte creştini aşa cum ne pretindem nu ar trebui să păcătuim. Opulenţă şi aroganţă sunt desconsiderate de lumea civilizată. Mândria şi trufia în înţelesul creştinismului sunt păcate şi nişte creştini aşa cum ne pretindem nu ar trebui să păcătuim. Opulenţă şi aroganţă sunt desconsiderate de lumea civilizată.

Când e vorba de a evalua o comunitate în ansamblu, succesele individuale nu au relevanţă .

Un popor este apreciat după demnitatea pe care o are, iar demnitatea presupune ce spun francezii: liberté, égalité, fraternité.

Un popor care nu apreciază libertatea, egalitatea şi solidaritatea şi nu lupta pentru ele, nu poate fi admirat şi respectat.

La vorbe sau lozinci nu ne depăşeşte nimeni, dar la fapte lucrurile stau cu totul altfel.

Libertatea în România este o vorba frumoasă des invocată dar nu este aplicată. Avem libertatea să protestăm dar nu oriunde şi să înjurăm dar suntem ignoraţi. Avem dreptul să recepţionăm din mass-media ce ne spun liderii politicii, iar temele şi comentarile sunt făcute de un număr mic de agenţi de propagandă. Nici o instituţie media nu are în grilă subiecte importante pentru cetăţeni. Avem emisiuni focalizate pe lideri, pe lupta pentru putere, pe dezastrul din economie, pe corupţie, dar nimeni nu încearcă să afle cauzele şi să propună măsuri.

O guvernare a poporului fără informaţii pentru popor, ori fără mijloacele de a ajunge la astfel de informaţii, nu este altceva decât prologul unei farse sau al unei tragedii sau, poate, al amândurora laolaltă. Cunoaşterea va guverna întotdeauna asupra ignoranţei, aşa încât un popor care intenţionează să se auto-guverneze trebuie să se înarmeze cu puterea pe care o conferă cunoaşterea.” (James Madison)

Majoritatea ţărilor care au fost colonii, inclusiv SUA, sărbătoresc ca zi naţională ziua declaraţiei de independenţa, cum a sărbătorit şi România din 1877 până în 1945, ceea ce arată cât de importantă este libertatea pentru o naţiune.

Egalitatea în România este cum o prezintă Grigore Alexandrescu în “Câinele şi căţelul” – “Că voi egalitate, dar nu pentru căţei”. Nimeni nu organizează dezbateri şi nu consultă cetăţenii în probleme fundamentale şi cu impact pe termen lung, nici la nivel de partide politice, nici la nivel de localităţi, ceea ce dovedeşte câtă egalitate există. În România este dificil să se organizeze referendumuri, şi oricum sunt inutile pentru că sunt consultative.

Solidaritatea este cea care a făcut ca naţiunile să prospere, dar este aproape nulă în marea majoritate a societăţii româneşti. Degeaba se clamează pe toate canalele media că trebuie să fim uniţi şi solidari în jurul liderilor, adică nişte supuşi care execută tot ce decid nişte indivizi de la putere. Niciodată nu a fost solidaritate între sclavi şi stăpâni, iar fractura dintre lideri şi cetăţeni subminează progresul societăţii. Acest model de feudalism este depăşit de mult.
Solidaritatea trebuie să fie în jurul intereselor comune, ale unor măsuri benefice pentru cetăţeni, nu pentru susţinerea liderilor la putere.

Adevărată morală, că şi adevărată politică, este aceea care caută să-I apropie pe oameni unii de alţii, că să-şi făurească cu eforturi comune fericirea lor mutuală. Orice morală care separă interesele noastre de acelea ale asociaţilor noştri este falsă, absurdă, contrară naturii.” spunea P. H. D’Holbach

Un popor care acceptă că liderii să-l ignore, să-l umilească, să-i scuipe seminţe în cap şi să radă de cât de proşti sunt cetăţenii nu poate avea pretenţia să fie respectat.
Nici un popor care aşteaptă “să pice pară mălăiaţă în gură lui nătăfleaţă”. Nu vine nimeni din exterior să rezolve problemele unei comunităţi. Cei din exterior au proprile interese materiale.

Drepturile şi libertăţile cer sacrificii şi implicarea cetăţenilor în politică şi în viaţă comunităţii. Lipsa solidarităţii şi apatia cetăţenilor deschide drum liber abuzurilor politicienilor şi a corupţiei.

Albert Einstein spunea – “Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină.

Anunțuri

Cauzele diferenţelor de evoluţia a naţiunilor.

Ţările de pe mapamond s-au dezvoltat neuniform şi în timp s-a ajuns la decalaje în dezvoltarea lor şi implicit în nivelul de trai al cetăţenilor.

– Diferenţa nu este datorită faptului că unele au avut colonii şi altele nu cum susţin unii, pentru că sunt ţări care n-au au avut colonii mai dezvoltate decât cele care au avut. Nici pentru că ar fi avut “lideri providenţiali”. Liderii providenţiali că Hitler, Napoleon etc… de regulă le-au dus în prăpastie.

– Resursele naturale nu asigura un nivel de trai ridicat, pentru că există exemplul ţărilor exportatoare de petrol care au populaţie săracă şi economie slab dezvoltată, şi ţări ca Japonia fără resurse, dar cu economie puternică şi populaţie cu nivel de trai ridicat.

– Nici cultură nu a fost determinantă, pentru că după al doilea război mondial două ţări au fost divizate: Germania şi Corea, şi cele care au intrat în comunism au stagnat, pe când cele care au funcţionat în capitalism au avut prosperitate deşi au pornit de la acelaşi nivel cultural.

Atunci ce a făcut să existe această diferenţa între evoluţia a două ţări cu populaţii identice, între ţările din sudul şi nordul Europei, sau între ţări din Europa şi cele din America Latină sau din Asia?
Diferenţa este dată de cine controlează sistemul de putere: cetăţenii sau o minoritate a color bogaţi sau a celor care controlează instituţile de forţă, pentru că puterea deserveşte interesele celor care o controlează.

– Ţările în care puterea a fost controlată de cetăţeni, prin competiţia pentru putere a partidelor politice, au avut o devoltare continuă. Partidele nu-şi permit să ignore problemele cetăţenilor pentru că riscă să piardă puterea şi atunci le explică cetăţenilor de ce sunt necesare deciziile şi îi consulta înainte de a adopta decizii majore. Gradul de implicare şi de participare a cetăţenilor la conducerea, la administrarea societăţii şi la perfecţionarea continuă unui sistem care funcţionează pe baza de proceduri au asigurat o politică în interesul lor.

– Ţările în care cei bogaţi sau militarii au controlat puterea şi prin ea populaţia, sunt ţări cu cetăţeni cu un nivel de trăi scăzut şi cu perfomate economice slabe. Acolo unde nu există o competiţie reală pentru putere, unde populaţia este apatică şi nu se interesează de politică, unde cei de la putere se consideră de neclintit, cetăţenii sunt ignoraţi, corupţia şi nepotismul prosperă şi economia se prăbuşeşte.

Practic performanţele diferite sunt datorate unor modele diferite după care funcţionează societatea, şi există două tipuri de modele prezentate anterior: modelul democratic occidental care funcţionează după proceduri/reguli, şi modelul de lider de tip feudal sau militar, în care liderii decid, răspândit în general în orient, în Africa şi în America Latină.

După ce criterii ne putem da seama dacă cetăţenii controlează sau influenţează puterea?
După transparenţă deciziilor şi gradul de democraţie în adoptarea lor.

  •  Puterea care face şi ţine totul secret, care ia decizii şi apoi şi le justifică, sau nici nu le mai justitfica, cu politicieni şi funcţionari aroganţi este o putere care nu este controlată de cetăţeni. Secretul este invocat din motive de securitate naţională, dar el este utilizat că să acopere corupţia şi ilegalităţile.
  • Lipsa dezbaterilor cu cetăţenii şi chiar în interiorul partidelor politice, lipsa consultărilor populare, a referendumurilor demonstrează indiferenţă puterii la problemele cetăţenilor.
  • Preocuparea puterii pentru controlul şi manipularea cetăţenilor reflectat în avantajele pe care le acordă celor care le asigură stabiliatea la putere: servicii, mass-media, justiţie etc…

Dacă observăm ţările din nordul Europei au şi cele mai multe ONG-uri şi proteste când puterea ia decizii care le limitează drepturile, iar la polul opus sunt ţările fără societate civilă.

Naţiunile care au valorificat inteligenţă unui număr mare de cetăţeni prin democraţie şi liberă iniţiativa, au avut prosperitate, pe când cele care au fost conduse de o elită restrânsă au avut un ritm de dezvoltare scăzut.

În concluzie o societate că să funcţioneze după un model democrat performant trebuie să aibă o competitie autentica a partidelor pentru putere şi o societate civilă implicată/activă, care să pretindă transparenţă, consultare şi aprobarea decizilor majore.
Această implicare este elementul principal de care depind toate celelalte.

Lipsa democraţiei este şi din cauza apatiei populaţiei, din cauza că populaţia nu conştientizează că şi bunurile comunitatiilor locale le aparţin lor şi calitatea administrării lor şi a a taxelor, se reflectă în nivelul de trăi.

Cei de la putere nu au nici un interes să implice cetăţenii, să-şi asume responsabilităţi şi să renunţe la dreptul de a lua decizii. O fac numai dacă există presiune socială, şi riscă să piardă puterea dacă nu adopta măsuri solicitate de cetăţeni.

Modelul democrat ce funcţionează după proceduri

În ţările dezvoltate funcţionarea instituţilor se face pe baza pocedurilor.
Prin proceduri se reglementează rezolvarea unui fenomen, nu se rezolva cazuri individuale ca în sistemul de comandă cu lideri.

Societatea este cum spunea Ibsen “O comunitate e că o corabie; fiecare trebuie să fie pregătit să treacă la cârmă”. Nu contează persoană care-i la conducere, pentru că societatea funcţionează ca un mecanism programat.
Citește mai mult din acest articol

Modelul societăţilor de tip feudal sau conduse de lideri

În ţările africane, asiatice sau din America Latină, societăţile funcţionează cu un sistemul bazat pe lideri, conducători care iau decizii pentru comunitate aşa cum decid comandanţii în armata sau liderii religioşi.
Citește mai mult din acest articol

Erorile UE şi ale României!

Una din acţiunile considerate importante de oficalii UE este politica de coeziune între ţări şi între regiuni. Coeziunea este privită sub aspectul standardului de viaţă, motiv pentru care se încearcă apropierea condiţilor de viaţă ale cetăţenilor prin alocarea de fonduri de la ţări dezvoltate spre cele mai puţin dezvoltate. Se încearcă astfel să se reducă migraţia de poulatie din ţări sărace spre ţări bogate apărută odată cu libertatea de mişcare.
Într-un interviu recent la tv un oficial spunea că s-au făcut erori la alocare de fonduri pentru că fondurile au fost cheltuite neglijent, sau nu au fost alocate spre domenii importante şi că se încearcă remedierea procedurilor şi un control mai bun. Ideea aplicării coeziunii are multe similitudini cu ideile comuniste de nivelare a veniturilor.

Ce nu înţeleg oficialii este că diferenţa de standarde de viaţă este consecinţă unor sisteme diferite de administrare şi de funcţionare a puterii. Citește mai mult din acest articol

Razboiul dintre vest si est se amplifica in Romania!

Numirea premierului scoate in evidenta o lupta surda pentru putere intre acolitii celor din est si a celor din vest.
Occidentul si in special americanii au pierdut teren in 2016 prin mai multe zone ale lumii.
– In Siria mizand pe rebelii care s-au dovedit lipsiti de scrupule, sau de-a dreptul sadici au ratat.
– In Ucraina regiunile din sud-est simpatizeaza cu rusii, iar maidanul nu a adus mari beneficiii.
– Turcia lui Erdogan a schimbat tabara.
– Moldovenii au votat pentru un presedinte pro-rus, dupa ce romanii care s-au declarat pro-occidentali au dezamagit.
– In Romania a revenit la putere PSD-ul dupa ce „dreapta” s-a compromis printr-un comportament lamentabil atat in perioada Basescu cat si dupa.

De ce au avut occidentalii atatea esecuri? Citește mai mult din acest articol

Ce s-a intâmplat cu “luminiţa de la capătul tunelului”

In anii ‘90 se vorbea despre “luminiţa de la capătul tunelului” , dar nu prea se ştia ce vrea ea sa reprezinte.

Luminiţa din ‘90  era privită că o ţintă a reformelor pentru a atinge standardele occidentale. În anii ‘90 se vorbea de democraţie şi cum să se facă reformele, rapid sau “reforma şoc” în varianta liberală, sau lent şi fără dureri în varianta FSN. După 2000 nu s-a mai discutat nimic despre cum să se facă reforma pentru că au rams în politică adepţii aceleiaşi strategii FSN-iste. Visul lui Ion Iliescu să se formeze mai multe curente politice în cadrul FSN-ului s-a realizat.
John Quinton spunea că „Politicienii sunt oamenii care, atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, aleargă şi mai cumpără tunel.”  Politicienii au demolat tunelul să nu vedem luminiţa şi ne ţin în beznă de 27 de ani. Mass-media nu da nici un semn că ar fi interesată. Nu mai strigă nimeni “aţi minţit poporul cu televizorul“ că în anii ‘90,  nu pentru că ar avea încredere în televiziuni, dar este un semn că oamenii s-au blazat.
Se mai face referire la reforma când se numeşte un ministru care promite să facă o lege pe care nu mai ajunge s-o pună în aplicare, pentru că vine altul şi o demolează.

România a încremenit în sistemul pe care l-a moştenit în ‘89.

Citește mai mult din acest articol

%d blogeri au apreciat asta: