Ce s-a intâmplat cu “luminiţa de la capătul tunelului”

In anii ‘90 se vorbea despre “luminiţa de la capătul tunelului” , dar nu prea se ştia ce vrea ea sa reprezinte.

Luminiţa din ‘90  era privită că o ţintă a reformelor pentru a atinge standardele occidentale. În anii ‘90 se vorbea de democraţie şi cum să se facă reformele, rapid sau “reforma şoc” în varianta liberală, sau lent şi fără dureri în varianta FSN. După 2000 nu s-a mai discutat nimic despre cum să se facă reforma pentru că au rams în politică adepţii aceleiaşi strategii FSN-iste. Visul lui Ion Iliescu să se formeze mai multe curente politice în cadrul FSN-ului s-a realizat.
John Quinton spunea că „Politicienii sunt oamenii care, atunci când văd luminiţa de la capătul tunelului, aleargă şi mai cumpără tunel.”  Politicienii au demolat tunelul să nu vedem luminiţa şi ne ţin în beznă de 27 de ani. Mass-media nu da nici un semn că ar fi interesată. Nu mai strigă nimeni “aţi minţit poporul cu televizorul“ că în anii ‘90,  nu pentru că ar avea încredere în televiziuni, dar este un semn că oamenii s-au blazat.
Se mai face referire la reforma când se numeşte un ministru care promite să facă o lege pe care nu mai ajunge s-o pună în aplicare, pentru că vine altul şi o demolează.

România a încremenit în sistemul pe care l-a moştenit în ‘89.
Aceeaşi structură adminstrativă centralizată şi birocrată, cu acelaşi legi de funcţionare. A moştenit un sistem de comandă care s-a conservat şi chiar s-a concentrat şi mai mult spre ministere. Legea salarilor este identică, cu cea ceauşistă. Salarii fixe, promovare în funcţie de vechime şi mai ales de relaţii, cu funcţionari care execută dispoziţiile şefilor şi care sunt la cheremul acestora. Nu există elemente prin care să stimuleze meritocraţia şi performanţă, şi nu există proceduri pe care să le urmeze funcţionarii. Birocraţia funcţionează după un model/sistem feudal.
Toate măsurile administrative au fost etichetate ca reforme şi în acest fel romanului i s-a acrit de reforme, cum i sa acrit şi de democraţie, sau de privatizare. Toate au fost compromise pentru că abuzurile au fost făcute sub stindardul reformelor, al democraţiei şi al privatizării. Va amintiţi că disponibilizările de personal din ‘anii 90 s-au făcut în numele reformei şi al „eficientizării” societăţilor comerciale.

Se pare că scopul a fost atins, luminiţa a fost stinsă, apatia a fost cultivată cu succes şi conducătorii nu mai au emoţii că ar putea fi schimbaţi de la putere. Pericolul reprezentat de partidele istorice a fost înlăturat, dar acum au început să se lupte pentru putere între ei, lucru care era previzibil.

„Reforma” FSN-istă a fost o demolare pe toate planurile: economic, moral şi cultural.
De ce a ratat România toate oportunitatiile, pe care le avea în ‘90: lipsa  datoriilor externe,  resurse energetice de gaze, petrol şi electricitate, potenţial turistic, agricol, naval  s.a.?
Turismul a ajuns un fiasco, agricultură în paragină, industria şi flota la fier vechi, resursele vândute şi am acumulat datorii importante.
Se confirma ce spunea Octavian Goga. „Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-poartă.”!.

Oamenii consideră situaţia fără ieşire, pentru că nu a propus nimeni o strategie, nu a aprins nimeni “o luminiţa”, o speranţa care să orienteze acţiunea populaţiei. Avem partide politice dar nu au viziuni şi programe. Avem ONG-uri, dar nu au proiecte pentru români.

A. de Vigny apune „Cele mai utile cuvinte dintre toate limbile sunt, dupa parerea mea, cuvintele pentru ce?”.

Pentru ce vom vota la alegerile parlamentare? Ce măsuri propun partidele? Suntem cetăţenii turmentaţi ai lui Caragiale. Nu ştim pe cine votăm pentru că nu ştim ce vor să facă, în afară de faptul că vor să conserve sistemul care le permite să abuzeze de putere.

Lucin Blaga spunea că “soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea”, iar noi românii toată ziua ne jelim şi ne lamentăm fără să facem nimic.
Încă din antichitate Seneca spunea că “Nu există vânt favorabil decât pentru cel care ştie în ce direcţie se îndreaptă”, afirmaţie care poate fi completată cu ce spunea Plutarh “Cheamă norocul, dar da şi din mâini”.

PS  merita citit articolul  Generația care încă n-a.

Eşecurile „revoluţiilor” din estul Europei şi din orient şi riscul propagării inverse!

Sfârşitul secolului al-XX-lea şi începutul secolului XXI a fost marcat de mişcări de eliberare a diverselor naţiuni.

Au început cu lagărul comunist în ’89, au continuat cu „primăvară arabă” şi cu „maidanul” din Ucraina.

Au fost mişcări de destabilizare a unor regimuri corupte care ţineau populaţia sub opresiune. S-a considerat că populaţia odată eliberată va şti să-şi găsească drumul spre democraţie.

Din păcate lucrurile nu s-au desfăşurat conform aşteptărilor. Populaţia nu avea cultură civică şi politică. Sistemul de putere dar şi cel administrativ trebuiau reformate şi nu se ştia cum. Pentru sistemul de putere s-a copiat sitemul democrat occidental, cu separaţia puterilor în stat, dar separaţia puterilor nu a funcţionat pentru că au fost preluate doar instituţiile nu şi procedurile. Instituţiile au rămas forme fără fond, conduse discreţionar de lideri numiţi politic. Media în cele mai multe cazuri a avut statut de monopol şi a fost utilizată pentru manipulare. S-a ‘minţit poporul cu televizorul’.

Occidentalii au respectat deciziile adoptate de liderii autohtoni în ideea că populaţia va învaţă democraţia din erori, dar viteza de refacere a fostului sistem de putere a fost mai mare decât viteza de educare democratică şi balanţa s-a incliat din nou spre autoritarism.

Puterile occidentale au urmărit doar interese materiale şi pe termen scurt, adică o putere instalată care să-i fie recunoscătoare, loială şi stabilă.

Stabilitatea poate fi de două feluri: o stabilitate în dictatură şi una în democraţie.
Dictatura nu este stabilă pe termen lung din cauza acumulării frustrărilor, si poate fi destabilizată prin intervenţii externe cum s-a şi demonstrat.

Implementarea unei puteri democrate ar fi presupus: invesţii în media, o  reformă a administraţiei şi în multe cazuri a redistribuirii proprietăţii. O asemenea reformă intră în conflict cu interesele liderilor locali ce formează noua putere. Puterea  are o evoluţie naturală spre autoritarism, iar într-o ţară ieşită din autoritarism era mai rapid şi mai uşor de implementat, aşa că occidentalii s-au mulţumit cu o putere care dădea aparenţă si promisiuni de democraţie. Interesul companiilor occidentale a fost atins dacă au instalat un regim autoritar chiar nepopular. Pentru ei stabilitatea şi un partener de dialog puternic care să poată lua decizii este mai important decât democraţia, motiv pentru care funcţionarea democraţiei a fost ignorată.

In ţările foste comuniste partidele politice s-au organizat după interese, iar in ţarile arabe după apartenenţa religioasă, nu după doctrine. Ele au funcţionat fără democraţie internă după principii autoritare tradiţionale. Puterea a fost împărţită între caste privilegiate sau grupuri ale foştilor membrii ai puterii. Cei aflaţi la putere nu au interesul introducerii democraţiei, adică a transferului de putere de la vârful piramidei la bază şi asumarea de responsabilităţi. Aşa se explică apariţia baronilor, a oligarhilor, a modelului feudal în ţările cu tradiţie orientală cum este şi România. Geografic suntem în Europa, dar cultural avem multe obiceiuri orientale: turceşti şi ruseşti.

Turcia a fost un experiment eşuat din cauza lipsei de reforme. Armata a încercat să menţină un stat laic fără să se reformeze societatea, şi societatea a fost manipulată. Era clar că o construcţie artifciala nu putea să dureze la nesfârşit.

Rusia a moştenit de la comunismul care a acţionat pe considerente ideologice, o simpatie a popoarelor din lumea a treia,  pentru ca s-a adresat păturii sărace din aceste ţări. Ţările comuniste au acordat burse studenţilor din ţările arabe sau africane şi nu le-au expolatat resursele, deci se poate spune că au acţionat dezinteresat. Putin poate utiliza această simpatie populară să organizeze revoluţii de tipul celor organizate de occident şi să le plătească occidentalilor cu aceaşi monedă. Se pare ca a invăţat lecţia si a experimentat-o cu succes in estul Ucrainei şi in Turcia. Nu-i exclus ca şi celulele teroriste care operează in occident sa fie opera ruşilor.

Dacă liderii occidentali nu vor vace nimic pentru a implementa o stabilitate democratică, să se ajungă la o societate echilibrată, etică, cu o clasa mijlocie puternică, euroscepticismul şi curentul antioccidental vor creşte. Cum guvernele lumii, inclusiv conducerea UE,  sunt dominate de interesele financiare ale marilor companii, este puţin probabil că se va recurge la o  asemenea strategie costisitoare dar avantajoasă pentru pacea şi stabilitatea globală. Mentalitatea că populaţia nu înţelege situaţia globală, şi că democraţia nu poate funcţiona la fel de performat ca o structura autoritară este dominantă în gândirea managementului corporatist şi al militarilor. Guvernanţii se tem de forţa marilor corporaţii şi a sistemului bancar mai mult decât de forţa electoratului. Acestea dictează politicile mondiale şi regionale, şi nu o fac în intersul cetăţenilor a păcii si stabilităţii.

Modelul feudal cu lideri autoritari nu produce creştere economică şi prosperitate pentru cetăţeni şi în condiţiile globalizării asta produce tensiuni explozive.

Alternativa la democraţie este autoritarismul care duce la inechitate, la acumularea de tensiuni, la instabilitate şi in final la un conflict mondial cu efecte catastrofale.

România nu poate rămâne la infinit cu un model de putere centralizat, netransparent şi nedemocrat. Frustrările se acumulează şi la un moment dat explodează.

UE in deriva!

Se face multa valva pe tema iesirii Marii Britanii din UE, dar nu se discuta cu argumente. Articolele din media romaneasca trateaza subiectul in traditionalul stil pasional.

Cei care au votat pentru brexit sunt considerati batrani neinformati sau senili, iar cei care au votat pentru UE tineri inteligenti si instruiti. Garda de Fier, fascismul si comunismul au fost sustinute in general de tineret, deci faptul ca persoanele cu varsta peste 60 de ani au votat pentru iesirea BM din UE  pare a fi o alegere  inteleapta.

Surpriza este mare pentru ca Marea Britanie beneficia de un statut privilegiat. Nu a aderat la euro, deci si-a pastrat parghia monetara la nivel national si nu este nici in spatiul Shengen.

Singura publicatie de care stiu ca a prezentat problemele UE pe care Marea Britanie le considera inacceptabile, a fost Cotidianul prin doua articole semnate de dr. Affrodita Iorgulescu.

In primul articol se prezinta instoria evolutiei UE si in al doilea o scrisoare a lui D Cameron cu reformele propuse de Marea Britanie in patru puncte:
1. Autoritatea economică
2. Competitivitatea
3. Suveranitatea
4. Imigraţia

Practic punctul 1 si 4 se subordoneaza punctului 3 suveranitatea in problema bancilor, a monedei si imigratiei.

3. Suveranitatea

“Aşa cum ştiţi, întrebările legate de suveranitate au fost centrale în dezbaterea despre Uniunea Europeană în Marea Britanie pentru mulţi ani. Eu am trei propuneri în această arie.

Prima, eu vreau să punem capăt obligaţiei Marii Britanii să lucreze în direcţia unei “uniuni tot mai strânse“ aşa cum este prevăzut în Tratat. Este foarte important să fie clar că acest angajament nu se va mai aplica la Regatul Unit. Vreau să fac asta într-un mod formal, legal-obligatoriu şi ireversibil.

A doua, în timp ce Parlamentul European joacă un rol important, eu vreau să sporesc rolul parlamentelor naţionale, prin propunerea unui nou aranjament unde grupuri de parlamente naţionale, acţionând împreună, pot stopa propuneri legislative nedorite. Pragul precis de parlamente naţionale cerut va fi o chestiune pentru negociere.

A treia, eu vreau să văd angajamentele UE în privinţa subsidiarităţii implementate complet, cu propuneri clare pentru a obţine aceasta. Aşa cum Olandezul a spus, ambiţia trebuie să fie “Europa unde este necesar, naţional unde este posibil”.

Oficialii UE au semnat un protocol prin care a acceptat conditii speciale pentru Marea Britanie, in loc sa treaca la discutarea reformelor solicitate de Cameron, ceea ce demonstreaza ca oficialii UE nu au intentia sa adopte respectivele masuri de reforma.

Declaratiile lui Hollande sugereaza ca dimpotriva, oficialii UE sunt decisi sa profite de exitul MB si sa faca o UE „mai puternica”. Cand un oficial spune ca vrea o tara sau o UE mai puternica, trebuie inteles ca vrea o putere mai autoritara. Noi romanii auzim mereu de masuri care sa faca statul mai puternic si mai stabil, si asta inseamna ca il vor mai centralizat si sa functioneze ca o unitate militara.

Din fericire tocmai centralizarea puterii face mai slab si statul si uniunea, pentru ca centralizarea duce la birocratizare si la coruptie. In Europa tarile cele mai prospere si mai stabile sunt cele cu organizare federala. La nivel mondial tarile cele mai sarace sunt cele cu conduceri centralizate si autoritare, si tot ele sunt si cele mai instabile.

Am mai scris ca UE a fost privita diferit inca de la inceput. Unii ai vazut-o ca o piata comuna, dar a ajuns sa reprezinte interesele marilor companii si sa intervina in administrarea si distorsionarea pietei, prin reglementari care au distrus micii producatori si prin  subventii directionate spre domenii neproductive.

UE s-a transformat intr-un „urias cu picioare de lut”!

Pentru viitor se prefigureaza doua variante pentru UE, fie se reformeaza si se democratizeaza, fie ajunge la colaps ca defunctul URSS.

 

Cunoştinţele şi “teoria sferei”!

Înainte de ’89 circulă o butadă despre o „teorie a sferei” cunoştinţelor, afirmaţie atribuită unui matematician român.

Conform acestei teorii, cunoştinţele dobândite pot fi reprezentate printr-o sfera de dimensiune diferită de la un individ la altul.
Suprafaţă sferei reprezintă întrebările fără răspuns, iar ce-i în exteriorul sferei şi nu atinge suprafaţă, sunt aspecte necunoscute deci inexistente pentru individ.

Cu cât o persoană are o sfera a cunoştinţelor mai mare, deci are şi suprafaţă mare, are multe întrebări fără răspuns, mai multe incertitudini. Savanţii şi filozofii sunt în această situaţie.
La polul opus sunt cei cu sfera mică, persoane care au convingeri şi foarte puţine incertitudini.

Cu cât o persoană are mai multe incertitudini cu atât are tendinţa se consulte cu alţii, ceară o opinie, fie sigur are răspunsul corect.
Cei care au convingeri au soluţii la probelme şi consideră nu au nevoie de consultare.

Observăm în România societatea a fost acoperită de o pătură de indivizi careştiu ce au de făcut”.
Ei nu consideră trebuie consulte cetăţenii, din cauza asta activitatea la baza din partidele politice este nulă.
Oficialii români când iau o decizie repetă frecvent sintagmaera singură soluţie”, pentru unde-i un singur neuron nu pot fi mai multe soluţii, şi atunci consultările sau dezbaterile cu cetăţenii sunt considerate inutile.

Emil Cioran spune după alegerile din ’90, societatea românească este acoperită de o “zgură ”, care se va sparge şi se va decanta.

Din păcatezgura” s-a tot îngroşat!

 

 

Impiedicarea votului multiplu o „tichie de margaritar”!

Nu am avut timp sa studiez ultima lege a alegerilor  si am presupus ca nu s-au adus modificari majore. O stire cum ca s-a pus in dezbatere publica modificarea unei hotarari a AEP, m-a determinat sa ma uit despre ce-i vorba si am avut o mare si neplacuta surpriza.

Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor,  precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanent(.pdf) are cateva noutati cu impact negativ la adresa credibilitatii rezultatului alegerilor si un impact financiar mare.

O prima constatare este ca legea 208/2015 reglementeaza doua domenii distincte: procesul alegerilor parlamentare si elemente de organizare si functionare a AEP ceea ce nu este normal.

Daca se reglementeaza in acte juridice separate, modelul buletinelor de vot, a stampilelor, a traseului lor de ce nu s-ar separa organizarea si functionarea AEP de legea alegerilor parlamentare?  AEP se ocupa si de alegerile locale si prezidentiale nu doar de cele parlamentare asa ca articolele ce vizeaza organizarea si atributiile nu aveau ce cauta in legea alegerilor. Citește mai mult din acest articol

Lupta non-violenta!

Srdja Popovic in video-ul  Cum sa scapi de un dictator vorbeste despre lupta non-violenta!

Dupa ce video este pornit, daca duceti maus-ul pe bara de start si dati click pe   se poate selecta subtitrarea in limba dorita.

Mai există o dinamică foarte importantă, o dinamică pe care, în mod normal, analizele n-o înregistrează. E dinamica dintre teamă și apatie pe de-o parte și entuziasm și umor pe de alta. Funcționează ca într-un joc video. Când frica e mare, e status-quo. Când entuziasmul crește, frica începe să dispară. A doua zi, oameni fug spre poliție în loc să fugă de poliție.

Mai e un lucru puternic în umorul: jignește teribil, pentru că acești tipi se iau prea în serios. Când îți bați joc de ei, îi doare.

Dar iată și vestea cea proastă. Lupta non-violentă trebuie purtată în lumea reală, în stradă. Nu veți schimba societatea înspre democrație sau economia ei doar stând la calculator și dând clic. Trebuie asumate riscuri și cei care câștigă lupta sunt persoane reale.
..
Ce spun statisticile? Cartea prietenei mele, Maria Stephan, vorbește mult despre lupta violentă și cea non-violentă și prezintă unele date șocante. Dacă priviți ultimii 35 de ani și tranzițiile sociale de la dictatură la democrație, veți vedea că din 67 de cazuri, în 50 puterea luptei non-violente a fost cheia reușitei. E un motiv în plus să luăm în considerare acest fenomen.

Problema este ca trebuie sa existe obiective si o strategie pentru ce urmeaza dupa schimbare, idei la care sa adere oamenii.

Noi am scapat de un dictator, dar nu am scapat de sistemul pe care a sprijinit dictatorul si sistemul face eforturi sa ne aduca alt exemplar in loc. Citește mai mult din acest articol

Reforma Uniunii Europene!

Este evident ca Uniunea Europeana nu si-a gasit formula optima de functionare. Se pare ca nici nu a fost cautata. Unora le convine ca lucrurile sa ramana ambigue, respectiv celor care conduc uniunea.  Problema reformelor se pune atunci cand apare o criza a puterii, un conflict intre tarile care iau decizii, in cazul de fata Germania si Franta versus Marea Britanie.

Englezii au fost reticenti in aderarea deplina la UE, la moneda comuna. De asemenea au beneficiat si de privilegii in ce priveste beneficiile. Premierul Cameron a promis sa organizeze un referendum privind apartenenta Marii Britanii la UE.

Totata lumea este de acord ca sunt necesare reforme, dar directiile in care sa se indrepte UE sunt divergente.

O tendinta este de formare a unei UE mai integrate ca o uniune federala, iar la polul opus este viziunea de uniune functionand ca o piata comuna sustinuta de Marea Britanie. Citește mai mult din acest articol

%d blogeri au apreciat asta: