Suveranitatea si inviolabilitatea

Se poarta multe discutii in legatura cu razboiul din Libia, daca-i justificat sau nu si cine are de profitat de pe urma lui. La fel s-a discutat despre interventile din Irak, Afganistan sau Kosovo.
Se afirma ca se incalca principiul inviolabilitatii si al suveranitatii tarilor respective.

Eu vad interventia normala, justificata si ca o afacere din care castiga ambele parti.
Natiunea este formata din totalitatea cetatenilor.
Nu se poate pune semnul egalitatii intre conducatori si natiune asa cum fac criticii interventionismului.
Daca acceptam ca liderii autoritari care au confiscat puterea reprezinta natiunea, presupune sa acceptam cele spuse de Ludovic al XVI-lea al Frantei „statul sunt eu”.
In momentul cand conducatorii nu mai reprezinta cetatenii, cand ei isi conserva pozitia facand uz de forta puterii statului, atunci o interventie militara externa devine legitima, pentru ca apara natiunea impotriva unui puteri opresive scapate de sub controlul cetatenilor.

Prin interventie se reda libertatea de a decide a popoarelor, asupra proprilor destine.
A fi indiferent la suferinta cetatenilor unui popor este ca si cum ai trece indiferent pe langa un om de pe strada care nu se poate ridica si merge la spital. Sigur este nepoliticos, ca dupa ce-l duci la spital sa-i ceri sa achite serviciul facut, dar economic este justificat.

Interventia straina este ca o afacere in care poporul primeste liberatatea pe care nu a reusit sa o apere, din indolenta sau incompetenta si plateste cu avantaje materiale.

In cazul tarilor cu zacaminte, platesc cu petrol sau minereuri, in cazul tarilor din est cu cedarea pietei si a fortei de munca ieftina, sau din fiecare cate ceva.
Nimeni nu face acte de binefacere. Actele de binefacere sunt paravan/pretext pentru ca cetatenii proprilor tari si cetatenii tarilor agresate, sa accepte mai usor interventia.
Sigur este ipocrita „afacerea”, pentru ca nu ti se spune din start cat te costa, si cei adusi la putere pluseaza ca sa-si mentina puterea. S-au vazut cazuri cand regimurile care au preluat puterea au devenit autoritare.

Multi romani, in ’89 ar fi acceptat interventia trupelor rusesti, daca alta cale nu era de a scapa de Ceausescu. Daca ar fi venit, trupele rusesti ar fi fost primite de populatie cu flori.
Bine ca nu au venit, pentru ca nu mai plecau si acum eram in CSI. Felicitari pentru inspiratul general Gusa. Probabil ca in ’89 argumentul celor care au dat puciul, in tratativele cu cei care-l aparau pe Ceausescu, a fost „lasati-l din brate pe Ceausescu daca nu vreti sa vina rusii. Oricum veti pierde partida. Mai bine sa cadem la pace.” Asa s-a ajuns sa convietuiasca pro si anti KGB-istii, sa-si imparta „casacavalul”, sa dea o parte occidentului si o parte firmelor rusesti.

In Libia se afirma ca mobilul este petrolul. Este adevarat.
Economia s-a globalizat si tarile bogate sunt vulnerabile, pentru ca sunt dependente de sursele de petrol. Securitatea Europei si a Americii depind de resursele petroliere din Asia si Africa.

Orice firma si orice economie incearca sa-si asigure stabilitatea maxima, controland sursele de aprovizionare si daca e posibil si pietele de desfacere.
Tendintele monopoliste isi au mobilul in aceaste obiective de securitate, stabilitate, predictibilitate, idealul managerilor si a liderilor politici.

In politica tendinta de control si stabilitate este la fel ca in economie.
De ce politicienii romani incearca sa elimine sansele de aparitie a altor partide si in cadrul partidelor membrii sa nu aiba posibilitatea sa decida? De ce nu se organizeaza dezbateri interne in partide?
Decizia se ia de cei care finanteaza partidele, motiv pentru care ele trebuie sa fie sarace sa nu se poata autofinanta.
Din cauza stabilitatii la putere a conducerii nu se doreste cresterea numerica a membrilor de partid si a cotizatilor. Tot din cauza mentinerii la putere prin abuzuri, nu se doreste responsabilizarea clasei politice si functionarea institutilor statului. Institutile functionale si functionari responsabilizati destabilizeaza puterea discretionara.

Tarile in care democratia este suprimata, in care apare fractura intre conducatori si cetateni, devin instabile si vulnerabile la agresiuni externe.
Este suficent un „bobarnac” sa se declanseze revolta si ea devine pretext pentru interventie.
In Irak Sadam devenise incomod pentru ca ameninta stabilitatea economica a occidentului. Armele de distrugere in masa au fost pretextul, nu cauza interventiei.
In Kosovo Milosevici a ridicat „mingea la fileu” prin interventia impotriva albanezilor.
In estul Europei guvernele au devenit instabile dupa 50 de ani de dominatie autoritara, cand puterea a devenit izolata.
In Libia poate ca este suficient ca aliatii sa impiedice pe Gadafi sa-si utilizeze forta militara. Daca nu-i suficient probabil aliatii vor trimite mercenari deghizati in libieni.

Concluzia!
Populatia si natiunile care sunt apatice si se lasa dominate, mai devreme sau mai tarziu platesc. Platesc erorile si luxul conducatorilor si a clientelei in perioada cand acestia sunt la putere, si platesc cand sunt salvate de la „sclavie”.
Ca sa nu mai plateasca trebuie sa-si apere democratia si atunci nu mai ofera pretext pentru interventii straine si performanetele lor economice vor fi mai bune.

In Romania redarea libertatii ne-a costa cam scump, pentru ca economia care nu a fost cedata a fost demolata, sa faca loc pe piata produselor straine.
Apararea democratiei inca nu este constientizata, asa ca ne paste „alunecarea” spre autoritarism si o noua salvare a libertatii va fi platita cu alte cedari din avutia nationala.
Prin indatorare deja o parte s-a amanetat.

Ce credeti ca-i mai eficient sa platesti periodic altora sa te scoata din dictatura, sau sa-ti aperi democratia si libertatea in fiecare zi?