UE si natiunile europene.

UE incepe sa „scartaie”, dovedindu-se prea rigida sa se adapteze la criza.
Mai multe parghii economice importante au fost transferate de la nivel national la nivelul uniunii unde nu prea sunt utilizate sau sunt aplicate necorespunzator.
1. Taxele vamale au fost eliminate ca sa nu mai fie posibila protectia sectoarelor nerentabile din tarile membre, sa existe competitie fara distorsiunile taxelor vamale.
2. Subventile nationale au fost interzise si preluate la nivelul uniunii. O parghie a coruptie nationale a devenit parghie de coruptie europeana.
3. Moneda unica europena a eliminat parghia monetara nationala, prin care se putea ajusta nivelul de trai si se puteau ajusta dezechilibrele intre produtie si consum la nivel national.
4. Deficitele bugetare au fost plafonate.

Au ramas in vigoare alocarile bugetare investitionale prin care se pot stimula sectoare economice, in general publice sau de stat (transporturi, energetic, sanatate etc..).

Este greu de inteles politica de descentralizare pentru regiuni cu acordarea de atributii sporite pe considerentul ca decizile regionale sunt mai eficiente si mai flexibile, si in acelasi timp politica de centralizare si deposedare de putere practicata in cazul guvernelor si al UE.
Practic este un proces prin care puterea guvernelor devine tot mai slaba migrand in sus spre UE si in jos spre regiuni.
O justificare ar fi ca puterile nationale pot fi generatoare de conflicte regionale, pe cand un sistem in care guvernele au puteri reduse sunt mai democratice si mai stabile. E adevarat doar daca UE nu se treansforma intr-un imperiu acaparand prea multa putere, pentru ca un imperiu genereaza conflicte globale, iar interventia din Libia este un exeplu de asemenea conflict. Nu am avea nevoie de un conflict UE-China sau China-Rusia, NATO-RUSIA etc…

Prin transferul parghilor de reglare ale guvernelor puterile nationale au ramas fara obiectul muncii, iar cei de la Bruxelles nu au posibilitatea sa adopte masuri regionale, sau daca iau asemenea masuri ele nu sunt intotdeauna oneste. Subventia pentru agricultura este un exemplu. Se acorda subventii mari la producatori cu tehnologie avansata si cu piata consolidata, si subventii mici in zonele unde agricultura ar avea nevoie de sprijin pentru a se dezvolta.
Moneda unica nu a fost o solutie buna, dupa parerea mea, pentru ca prin parghia monetara guvernele puteau ajusta nivelul consumului la nivelul productiei fara sa aiba posibilitatea sa favorizeze pe cineva anume(clientela).
Prin parghia alocarilor bugetare se poate favoriza clientela si se pot distorsiona echilibrele intre diversele sectoare economice, deci este o parghie generatoare de coruptie.

Care sistem functioneaza cel mai bine?
O importanta abordare a politici, administratiei si a europenizarii este abordarea sistemica.
Un exemplu ar fi Casa Poporului construita sa reziste la 8,5 grade Richter. Arhitecta Anca Petrescu a declarat ca proiectul nu este monolit, este construit ca un lego format din cuburi, fiecare avand posibilitatea sa aiba o miscare independenta de celelalte. Cu aceasta independenta s-a realizat flexibilitatea si stabiliatea constructiei gigant.
Este o filozofie aplicata in teoria sistemelor, formate din subsiteme interconectate, dar cu autonomie de reactie pentru autoreglare.
Acelasi lucru se poate aplica la organizatii adminstrative.
Sigur sistemul poate fi guverant sau in deriva, si sistemul guvernat poate fi guvernat in interesul celor care-l conduc sau in interesul celor condusi.

Interconectarea sistemelor economice regionale si nationale la nivel mondial, impun reglementarea legaturilor pe orizontala si pe verticala, o repartizare corecta a decizilor sa se adopte la nivelul lor de aplicare.
Este necesara o descentralizare care sa rezolve problemele regionale, dar si atributii pentru nivelul national, si in final atributii pentru sincronizarea economiilor nationale.
Cum se repartizeaza competentele este o problema dificil de estimat si de adoptat pentru ca depinde de vointa decidentilor care se opun la pierderea de atributii decizionale si depinde si de cultura cetatenilor.

O democratie la nivel UE ar implica o participare a cetatenilor din tarile membre la decizile uniunii, dar acele decizii sa fie analizate in tara inainte de a fi sustinute de reprezentantii tarilor membre, asa cum o decizie in parlament este analizata de partidele parlamentare si apoi sustinuta de parlamentarii partidului.
Mi se pare ca sistemul actual de reprezentare similar cu cel parlamentar acorda atributii prea importante unor persoane care nu sunt responsabile de decizile pe care le iau.
Parlamentarii europeni sunt ca „bolovanii in panta”, odata trimisi sa ia decizii la nivel european nu mai pot fi influentati. Calitatea lor in ce privete competenta si moralitatea de multe ori lasa de dorit.
Cred ca este un „sistem mamut” cu atributii prea importante in raport cu forta „aparatului debil” care-l conduce.
Cred ca parlamentarii UE ar trebui sa dezbata cu cetatenii din tarile lor agenda de la Bruxeles, care sunt proiectele, solutile si argumentele. Dezbaterea poate fi publica pe anumite proiecte, sau tehnica cu specialistii din partide.
Problema este ca partidele romanesti nu au dezbateri nici pe proiectele nationale discutate in Parlamentul de la Bucuresti.

Participarea cetatenilor la politicile de nivel regional este o alta problema ce tine de vointa si de cultura.
Spre exemplu, o sosea regionala nu poate fi finatata de fiecare comuna prin care trece, si se impune ca finantarea sa fie la nivel regional, dar un obiectiv de investitii care polueaza trebuie sa fie aprobat de localnici, care trebuie sa primeasca despagubiri pentru eventuale daune pe care le suporta, despagubiri acordata o singura data, si/sau o renta permaneta, depinde de la caz la caz.
Prioriotatile investitionale locale trebuie sa faca obiectul discutilor celor care le suporta, respectiv a cetatenilor.
O democratie autentica ar obliga pe consilierii locali sa dezbata bugetul cu cetatenii cu care sa stabileasca de comun acord planul de buget.
In statele din Nordul Europei functioneaza aceasta participare a cetatenilor la decizile care le afecteaza viata.
In Romania acesta cultura nu exista si nici nu este dorita de putere.

In lipsa cutumelor, ar fi util ca legea romaneasca a adminstratiei locale sa oblige consilierii locali sa dezbata proiectele de bugete inainte de a le supune la vot in consiliu.
De asemenea constructia si reparatile la drumuri judetene sa fie discutata de o adunare judeteana/reginala a primarilor dupa ce ea a fost discutata cu consilierii din fiecare primarie. Aceste adunari se stabileasca criterii de prioritate pe care consilile judetene/regionale sa le aplice la alocarea fondurilor.
Daca impozitele ar fi colectate la primarii si judetele/regiunile ar primii o cota, iar guvernul alta cota procentuala, atunci nivelul investitilor judetene/regionale ar fi functie de ponderea cotelor alocate si de marimea impozitelor si taxelor.