Cauzele „originale” ale crizei

Romania nu are economie si in consecinta nu are ce masuri sa ia pentru a diminua efectele crizei, sustine pe buna dreptate Ilie Serbanescu.

Afirmatia lui e argumentata de faptul ca nu avem agricultura, turism si industrie, care sa produca venituri capabile sa sustina consumul, afirmatii pe care le-am facut si eu in teme anterioare.
E adevarat ca exista o criza mondiala agravata de o criza locala.

De ce nu avem o „economie reala”, de ce avem o economie virtuala si „baroni de carton” ?
Pentru ca economia din ’90 nu a evoluat spre o solutie naturala de piata, de retehnologizare a ceea ce era viabil si de inchidere a capacitatilor care nu meritau sustinute. S-au facut inginerii economice ca procesul de privatizare sa fie deturnat spre o clientela a „fostului sistem”, formata din „baieti destepti”, dar fara aptitudini de oameni de afaceri, pentru ca invatamantul comunist nu a produs manageri, a produs preponderent ingineri.
Dupa ’90 tinerele „beizadele” sau sotiile politicienilor si functionarilor cu rang inalt, au fost sfatuite sa-si deschida afaceri, au primit contracte prin care parazitau societatile comerciale cu capital majoritar de stat.
Privatizarea societatilor comerciale de stat nu s-a facut dupa metoda ceha, sau cea propusa de Constantin Cojocaru, respectiv cetatenii sa-si plaseze cupoanele la societati comerciale existente, prin intermediul bursei de valori, sau sa deschida afaceri noi in baza acestor cupoane.
S-a mers pe ideea de a mentine 60% proprietate de stat pentru ca societate sa nu scape de sub controlul autoritatilor, sa poata transfera valoare, cu concursul managerilor numiti de putere, spre firmele nou infintate.
Grav este ca nu au utilizat veniturile ca sa investeasca in afaceri, le-au utilizat pentru a-si construi vile somptuase, sa-si cumpere limuzine scumpe si sa petreaca vacantele in paradisuri exotice.
Economia a continuat sa functioneze dupa filozofia comunista a planificarii, respectiv firmele „capusa” primeau contracte „aranjate” si nu aveau batai de cap sa-si gaseasca piata de desfacere sau de aprovizionare.
Desi economia parea de piata, ea functiona tot ca o economie dirijata, dupa ideea, ‘iti oferim contracte dar cotizezi la „pusculita” si ajuti firma lui „cutarica”.’
Au fost infintate firme de proiectare, de aprovizionare a societatilor comerciale parazitate, de constructii sau de vanzare a produselor.
De societatile comerciale de stat nu s-a ingrijit nimeni. Ele au clacat si firmele capusa s-au reorientat spre imobiliare: terenuri, case, si spre servicii de consultanta: proiecte de acesare de fonduri, evaluari pentru privatizari, certificari de calitate, resurse umane etc…
In momentul in care privatizarile s-au finalizat, investitile straine si-au sistat fluxurile spre Romania din cauza crizei mondiale, firmele de prestari servicii de consultanta si cele din zona de imobiliare sunt expuse falimentului si nu exista alternativa.
E putin probabil ca agentii de imobiliare si consultantii se vor indrepta spre munca necalificata din agricultura, sa ocupe locurile lasate libere de taranii plecati in occident.
Consumul sectorului de stat neproductiv, ajutoarele sociale si pensile, au fost finantate din infuzia de capital strain. In 2009 se traiste din imprumutul de la FMI si UE, care a fost acordat pentru ca puterea sa aiba timpul necesar sa restructureze economia, sa echilibreze consumul cu veniturile.
Puterea are probleme cu propria clientela, pentru ca ea trebuie sa taie cheltuielile, respectiv firmele de consultanta si de imobiliare nu mai au fonduri de la buget.
Basescu face eforturi disperate sa faca o infuzie de capital in imobiliare, la firmele de constructii de locuinte, la cele care se ocupa de izolarea termica a blocurilor si la cele de asfaltare si bordurare a soselelor, dar exact sectoarele care ar permite efectul de antrenare, sunt ignorate, respectiv industria prelucrarii produselor agricole si zootehnia, sau industria usoara.