(Dezin)formatorii de opinie

Articolul din Catavencu cu A Mungiu-Pippidi, a provocat o reactie de incantare printre criticii lui Basescu, si cu asta se pare ca AMP isi recastiga demnitatea si poate pretinde sa fie in continuare un lider de opinie credibil, adica un „analist” influent.

De ce e posibila si produce efecte, aceasta manevra de a „parasi nava care se scufunda”?
Pentru ca electoratul are memoria scurta, e incult politic, ceea ce ma face sa aduc in discutie calitatea „analistilor politici” si a comentarilor lor.

A Mungiu-Pippidii cu Societatea pentru o Romania Curata, sau Societatea Academica Romana, impreuna cu membrii de frunte ai asociatiei, au indus in constinta opiniei publice ideea ca politicienii sunt decisivi in viata politica priviti ca individ, si in ideea asta au militat pentru votul uninominal, au subminat autoritatea partidelor politice si a Parlamentului, au facut lobby pentru un Presedinte care nu merita, desi stiau ca nu merita aprecierile elogioase.
Puteti citii o tema mai veche despre atacul la partidele politice ale lui A M P si C Avramescu.

Ce spunea A Mungiu-Pippidi:

Diversi comentatori incearca sa acrediteze ideea la noi ca un partid trebuie sa fie democratic. Asta e pur si simplu o prostie care le arata ignoranta. In democratii vechi precum Anglia statutele partidelor nu sunt democratice.

Sa comaparam afirmatile ei, cu ce spunea H Pepine in urma cu aproape trei ani, in Mostenirea nefasta a lui Brucan

Silviu Brucan, care se gasea la antipodul discursului moralizant al intelectualitatii critice, nu propunea de fapt niciodata valori democratice, nu vorbea despre libertate, demnitate, justitie si cu atit mai putin despre adevar, el comenta totul din perspectiva eficacitatii puterii. De aici fascinatia pe care o exercita asupra politicienilor si asupra ziaristilor specializati in politica.

Banuit mereu ca ar sti mai mult decit spune, era urmarit cu atentie de politicienii slabi de inger si de ziaristii lipsiti de repere. Din mantaua lui Brucan se trage aproape tot ce se cheama astazi „analiza politica” si tot de acolo a iesit cohorta de „analisti”. Ii poti recunoaste usor dupa faptul ca nu au nici o preocupare pentru buna asezare a vietii publice, dupa faptul ca nu se intreaba niciodata daca un lucru este bun sau este rau, preferind sa descrie mecanismele de exercitare a puterii si sa le masoare eficacitatea. De multe ori, asa-numitii „analisti” par ca nu intentioneaza sa se adreseze cetatenilor, ci ca dau sfaturi partidelor de cum ar fi mai nimerit sa se mentina sau sa acceada la putere si, in definitiv, de cum sa profite, o data in plus, de ingenuitatea unui „stupid people”.

In sensul acesta „analistul politic” este o specie profund daunatoare.

Ati auzit-o pe AM Pipidi vorbind despre propuneri democratice?
Nu. Ea se ocupa numai de persoane. Sistemul e bun, dar liderii politici sunt slabi.
Pentru ea si pentru multi altii, nu are importanta ca partidele ajung la guvernare fara programe si nu stiu ce trebuie sa faca, important e sa fie „curati”, iar „curat” in intelesul ei inseamna sa nu poata fi atacati public, adica sa aiba imagine impecabila.
Totul se reduce la imagine si la putere.
A M Pipidii se ocupa de putere, si nu de orice putere, de una personalizata concentrata in mainile unui Presedinte. Nu are importanta ca-i Basescu, sau altcineva din sistem. Sa fie un invingator, tenace, inteligent sa emane forta, sa domine societatea, si ea sa fie un „ofiter superior” in armata de manipulare.
Cineva avea o semnatura, „unii fac istoria si altii o suporta”.
Asa e vazuta societatea romaneasca de politicieni, cu dispretul pe care-l atribuiau coanei Leana.

Revenind la articolul care a facut valuri, un pasaj prezinta foarte bine situtia politica din Romania

Partidele noastre sînt încă în acel stadiu primitiv de început de democraţie, eu le compar cu armatele dinainte de profesionalizarea modernă. Tătarul nu avea soldă, el trăia prin jaf. Şi cum sînt tătari mulţi, şi obiectul jafului trebuie să fie mare, rezultă multe funcţii publice (deci coborînd nivelul politizării pănă la directori de şcoală) şi multe cheltuieli publice (care se distribuie prin reţeaua de patronaj). Obiectul guvernării nu e problema de politică publică, pe care trebuie să o rezolvi (criza, energia etc.), ci reţeaua clientelară, pe care trebuie să o satisfaci, ea e problema ta de bază. Aici e tensiunea dintre partide şi societatea noastră.

Excelent caracterizarea polititienilor, dar din pacate nu intra in preocuparile Societatii Academice Romane, eradicarea raului din fasa, adica a modului cum (nu) functioneaza partidele politice.
Nimeni nu sustine propunerea regretatului I Ratiu, de finantare a partidelor de la buget, pentru a fi scoase de sub influenta mogulilor si a baronilor. Partidele au ajuns SRL-uri ale marelui capital si e normal sa reprezinte interesele finantatorilor.

Chiar e asa de important cine va fi Presedinte fara atributii?
Are importanta ca o sa mai ia Basescu al doilea mandat sau nu?
Eu cred ca e lipsit de importanta, pentru ca administrarea tarii o fac cele doua partide ale baronilor si baronetilor.

Constat ca toate blogurile si forumurile se lasa antrenate in temele lansate de „dezinformatorii de opinie”.